Dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcilor și a indicațiilor geografice

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

INTRODUCERE

Dreptul de proprietate intelectuală este o formă de titlu legal pentru bunuri-creații și bunuri imateriale, realizate prin demersuri și activități intelectuale, prin cercetare, dezvoltare, inovare, opere literare, picturale, muzicale etc.

Potrivit convențiilor internaționale ce au fost preluate și adaptate în dreptul nostru intern, dreptul de proprietate intelectuală se divide în două ramuri: 1) dreptul de autor și drepturile conexe drepturilor de autor și 2) proprietatea industrială.

În ceea ce privește mărcile, astfel cum afirmă și V. Roș, în lucrarea sa Dreptul proprietății intelectuale. Vol 1. Dreptul de autor, drepturile conexe și drepturile sui-generis, acestea ocupă un loc aparte, reprezentând în doctrină o zonă confuză a proprietății intelectuale, întrucât dreptul mărcilor nu respectă modelul caracteristic al obiectelor activității de creație, notându-se că, pentru ca un semn să fie protejat ca marcă, nu este necesară o activitate intelectuală, originalitate sau noutate, iar când într-un semn înregistrabil ca marcă există elemente de creație intelectuală, semnul poate fi protejat prin legea căruia îi aparține categoria de creație (de exemplu: dreptul de autor)^[1].

Pentru a atribui acestei opinii caracter de exemplu, s-a arătat, ca un exemplu, că „mărul mușcat al mărcii Apple nu este el însuși rezultatul vreunui act de creație intelectuală, și, oricum, nu din vreo activitate de creație a semnului în sine ar rezulta capacitatea distinctivă a acestuia”^[2].

În acest context, autorul a reținut că „în și pentru dreptul de marcă, actul generator de protecție este capacitatea semnului (a mărcii) de a fi asociat de către consumator cu un produs sau serviciu pe care să îl diferențieze de cele ale concurenței, iar pentru atribuirea unui drept exclusiv este absolut indiferent dacă că titularul mărcii a creat el însuși acest semn, produsele sau serviciile sale”.

În materia dreptului de proprietate intelectuală, marca este singurul obiect de proprietate intelectuală în privința căruia drepturile nu sunt rezervate exclusiv celui care a făcut înregistrarea și numai în măsura în care este folosită în lumea afacerilor. Astfel, în timp ce folosirea neautorizată a unei opere sau a unei invenții este ilicită, fără restricții, cea a unei mărci nu este decât în cursul afacerilor și când marca este utilizată pentru clasa de produse și/sau servicii pentru care a fost înregistrată. De la această regulă, există o singură excepție: mărcile notorii care se bucură de o protecție extinsă.

Putem observa că, în cazul mărcilor, riscul de confuzie generat de folosirea unor semne identice sau similare pentru produse identice sau similare cu cele ale concurenței, este sancționată, demonstrându-se că nu creativitatea este protejată prin dreptul mărcilor, ci distinctivitatea.

Cu privire la dreptul asupra mărcii, unii autori au apreciat că acesta reprezintă un drept comercial, majoritatea găsind elementele care justifică includerea semnelor distinctive (mărci, indicații geografice, embleme, nume comerciale) în categoria creațiilor intelectuale^[3].

În limitele stabilite de convențiile internaționale^[4], atât mărcile, cât și indicațiile geografice sunt introduse în conceptul de drept de autor, creațiile fiind considerate obiect ale drepturilor de proprietate industrială care protejează creațiile intelectuale de fond, aplicabile în industrie și care poartă denumirea de „creații utilitare”.

DREPTUL DE AUTOR ÎN DEMERSURILE ȘI ACTIVITĂȚILE INTELECTUALE DE CERCETARE, DEZVOLTARE SAU INOVARE

În concepția clasică, s-a reținut că originalitatea este rezultatul unei activități intelectuale noi, personale, inedite, fără a exista o operă preexistentă sau un model, însă nu s-a reținut și condiția de protecție a operei creative, în cadrul dreptului de autor.

În fiecare etapă de tranziție către noi domenii de cunoaștere, apar provocări, previzibile, cu privire la cadrul normativ și capacitatea sa de adaptare, rapidă, la modificările ce intervin.

De cele mai multe ori, aceste provocări devin obiectul proiectelor educaționale (deoarece dobândesc caracter social) și se transpun în diverse tipuri de activități intelectuale cu caracter practic.

Astfel, pornind de la premisa că o creație științifico-artistică tridimensională (cum a fost denumit rezultatul cercetării științifice întreprinse în cadrul studiilor doctorale) reprezintă o tipologie de proprietate care nu se încadrează în tiparele proprietății de drept comun, comportând atribute de ordin moral și patrimonial foarte complexe, considerăm că eventualele proiecte educaționale propuse în continuarea acestei creații reprezintă o categorie specifică de activitate intelectuală, respectiv o marca protejată doar pe teritoriul României, dar cu elemente puternice de extraneitate, ce nu se divid.

Pentru această categorie de bunuri-creație ori bunuri imateriale, realizate prin demersuri și activități intelectuale, prin cercetare, dezvoltare sau inovare se dovedește necesar un instrument juridic național și internațional, care să permită, din punct de vedere legal, dreptul de uz.

CONCLUZIE

Întrucât mărcile și indicațiile geografice nu sunt considerate creații ale spiritului, legătura acestora cu proprietatea intelectuală fiind vagă, apreciem că se impune elaborarea unor instrumente juridice de natură internațională care să evite imitațiile permise în scop didactic sau experimental și stabilirea caracterului public sau privat al unei astfel de creației științifico-artistică tridimensionale.