Dreptul de acces liber la instanţă și justiție. Recurs respins datorită caracterului nefondat al criticilor formulate (NCPC, L. nr. 213/2015, Constituția României)

8 apr. 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 227

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2174/2018

NCPC: art. 2 alin. (1) și (2), art. 488 pct. 5, 6 și 8; L. nr. 213/2015: art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (2); Constituția României: art. 21 alin. (4)

Admiterea in profesiile juridice

Referirea asupra admisibilității căii de atac a recursului prin trimitere la decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 este lipsită de pertinență raportat la datele concrete ale speței.

Așa cum s-a menționat în conținutul raportului asupra admisibilității în principiu, calea de atac a recursului împotriva deciziei din apel este deschisă, în funcție de obiectul pretențiilor deduse judecății în primă instanță (de peste 1 milion RON), ceea ce face să fie lipsită de incidență decizia instanței de contencios constituțional, cea care a analizat constituționalitatea dispoziției referitoare la excluderea acestei căi de atac în litigii de până la 1 milion RON inclusiv.

– Este lipsită de fundament critica privind nemotivarea hotărârii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.) întrucât instanța de apel nu ar fi răspuns argumentelor reclamantei privitoare la caracterul facultativ al procedurii.

În realitate, întreaga construcție juridică pe care se fundamentează soluția din apel este referitoare la caracterul obligatoriu al acestei proceduri, în absența parcurgerii căreia acțiunea în instanță este inadmisibilă.

Or, afirmarea și argumentarea caracterului obligatoriu neagă ipoteza avansată de către reclamantă, chiar dacă nu se arată în mod explicit că este în combaterea raționamentului acesteia, având în vedere că în drept, potrivit argumentului de interpretare logică a contrario, „cine afirmă ceva neagă contrariul a ceea ce afirmă” (qui dicit de uno, negat de altero sau tertium non datur).

– Susținerea unei aplicări greșite a prevederilor de drept material din Legea nr. 213/2015, respectiv a Normei nr. 16/2015, cu consecința caracterului obligatoriu al procedurii prealabile, a fost încadrată de recurentă deopotrivă, în motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Această circumstanțiere a acelorași critici în cele două motive de recurs s-a datorat pe de o parte, aprecierii recurentei că ar fi vorba de norme de drept material și nu de drept procedural deoarece vizează „o procedură administrativă exterioară C. proc. civ.” și pe de altă parte, pentru a da posibilitatea instanței de recurs ca, în ipoteza în care consideră că este vorba de norme procedurale, să rețină sancțiunea nulității hotărârii, ca urmare a înlăturării excepției inadmisibilității acțiunii.

În ce privește natura normelor a căror nesocotire se invocă, întrucât vizează reguli de desfășurare a unei proceduri în cadrul căreia să poată fi valorificat dreptul subiectiv pretins, Înalta Curte constată că este vorba de norme de procedură, fiind fără relevanță faptul că sediul acestora nu se regăsește în C. proc. civ.

Aceasta întrucât împrejurarea că normele cuprinse în C. proc. civ. au caracter general și constituie procedura de drept comun în materie civilă (art. 2 alin. (1) C. proc. civ.) nu înseamnă că norme de ordin procedural nu se regăsesc și în alte legi speciale care, tocmai prin caracterul lor, exclud dreptul comun (conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ. „dispozițiile prezentului cod de aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare”).

De aceea, susținerea încălcării unor norme procedurale – indiferent de locul situării acestora, în C. proc. civ. sau în alte legi speciale – se încadrează în motivul prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., dar critica are caracter nefondat.

Astfel, recurenta afirmă că, în speță, procedura prealabilă este una jurisdicțională și facultativă, având în vedere că potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, alături de cererea tip trebuie să se depună înscrisuri justificative din care să rezulte cuantumul sumelor solicitate, ceea ce înseamnă că reprezentanții Fondului sunt cei care stabilesc cuantumul despăgubirilor.

În realitate, procedura care se desfășoară în fața Fondului nu este una jurisdicțională (caracterizată prin dezbateri contradictorii finalizate printr-un act înzestrat cu autoritate de lucru judecat, al cărui emitent să fie independent și terț față de părțile procedurii) ca să aibă caracter facultativ – în sensul dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție – ci este o procedură administrativă.

Fondul de garantare a asiguraților este un organ administrativ, constituit ca persoană juridică de drept public, având ca scop plata indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contracte de asigurare încheiate de asigurători față de care s-a deschis procedura falimentului, plată care se face pe baza dosarelor de daună, în temeiul unor verificări specifice procedurii administrative prealabile, iar nu uneia jurisdicționale.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, iar pentru încasarea despăgubirilor, persoana care se consideră titularul unui drept de creanță de asigurări trebuie să formuleze cerere – tip de plată însoțită de înscrisuri justificative (art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 20 Norma nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților), ceea ce exclude o procedură bazată pe contradictorialitatea dezbaterilor specifică activității organului jurisdicțional.

De altfel, recurenta-reclamantă este inconseventă în susținerile ei întrucât pe de o parte, afirmă natura jurisdicțională a acestei proceduri pentru a trage concluzia caracterului ei facultativ (și deci, lipsa obligativității parcurgerii) și pe de altă parte, afirmă că în ipoteza admiterii posibilității Fondului de a evalua și a se pronunța asupra despăgubirilor morale, aceasta ar însemna recunoașterea unor atribuții jurisdicționale, care sunt rezervate exclusiv instanței de judecată.

În realitate, în cadrul procedurii administrative prealabile, Fondul se pronunță deopotrivă, asupra despăgubirilor materiale și morale (fără ca aceasta să însemne transferul unor atribuții jurisdicționale), asemănător situației în care asupra acestora s-ar fi pronunțat asigurătorul (intrat în procedura falimentului).

În acest sens, dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, menționate anterior, stabilesc că Fondul efectuează plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări „ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență”.

Așadar, chiar dacă Fondul de garantare a asiguraților nu se subrogă asigurătorului (potrivit art. 9 alin. (2) din Norma nr. 16/2015 „Fondul nu preia funcțiile unui asigurător și nu are obligația de a opera în baza de date CEDAM”), în ce privește plata despăgubirilor, aceasta se face cu observarea acelorași condiții rezultate din contractele de asigurare (inclusiv privitoare la eventuale despăgubiri morale, în măsura în care riscul asigurat a privit și această formă de reparație).

Contrar susținerii recurentei, dovedirea daunelor morale în această procedură nu se poate face doar pe baza unei hotărâri judecătorești, ci, în sensul art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, pe temeiul înscrisurilor justificative de care se poate prevala partea (certificate medicale referitoare la numărul de zile de spitalizare, la natura diagnosticului medical, ce poate releva o anumită gravitate a bolii ori a leziunilor, etc.).

– Nici trimiterea pe care o face recurenta-reclamantă la dispozițiile art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016, ca demonstrând caracterul facultativ al procedurii prealabile, nu se constituie într-un argument valid pentru susținerea acestei teze, pe de o parte deoarece textul reglementa soluționarea cererii de despăgubiri de către asigurătorul RCA, pe de altă parte, pentru că respectiva normă a fost abrogată (împreună cu întreaga Ordonanță de urgență), prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

– De asemenea, este eronată susținerea că acceptarea caracterului obligatoriu al procedurii prealabile, ar nega dreptul de acces la justiție al reclamantei, transformând dreptul la un proces echitabil într-unul teoretic și iluzoriu.

Potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 „în caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie, împotriva căreia se poate formula contestație”.

Așadar, decizia organului administrativ este supusă cenzurii instanței de judecată în fața căreia, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului de apărare poate fi demonstrat caracterul nelegal al acesteia, respectiv justețea pretențiilor formulate.

Că o astfel de procedură nu poate reprezenta o îngrădire a dreptului de acces la instanță, a reținut corect Curtea de apel și cu trimitere la decizia Curții Constituționale nr. 80/28.02.2017, conform căreia legea specială instituie o procedură necontencioasă prealabilă acțiunii în instanță, care nu poate aduce eo ipso, atingere dreptului de acces liber la instanță.

Aceasta întrucât ulterior epuizării procedurii prealabile partea interesată are deschisă calea contestației în instanță și, totodată, prevederile art. 21 din Constituție nu interzic existența unei astfel de proceduri prealabile și nici obligativitatea acesteia.

În același sens, al neafectării dreptului de acces la justiție, prin instituirea unei proceduri prealabile, este jurisprudența instanței de contencios european.

Astfel, potrivit Curții europene, imperative de eficacitate, pe deplin compatibile cu protecția drepturilor reglementate de Convenție, pot justifica intervenția prealabilă a unor organe administrative, care nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 6 par. 1 din Convenție, adică, nu sunt instanțe de judecată propriu-zise (în acest sens, de exemplu, cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyere contra Belgiei, par. 51).

Ceea ce impun însă dispozițiile acestui articol este ca decizia unui asemenea organ să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicție, adică un „tribunal” în sensul convenției (cale de atac deschisă, în această materie, pe temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015).

Pentru toate considerentele arătate, s-a constatat caracterul nefondat al criticilor formulate, recursul urmând să fie respins în consecință.

Sursa informației: www.scj.ro.

Dreptul de acces liber la instanță și justiție. Recurs respins datorită caracterului nefondat al criticilor formulate (NCPC, L. nr. 213/2015, Constituția României) was last modified: aprilie 4th, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter