Dreptul comun privind soluţionarea conflictelor de muncă. Stabilirea competenţei soluţionării cauzei în primă instanţă (C. muncii, NCPC, L. nr. 62/2011)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1340/2018

C. muncii: art. 248 – 253; L. nr. 62/2011: art. 210; NCPC: art. 116, art. 127, art. 135 alin. (1)

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Tribunalului Prahova pentru considerentele ce succed:

În cauza dedusă judecății, reclamanta A. – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, a învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă, optând pentru competența de soluționare a instanței judecătorești aflată în circumscripția curții de apel în raza căreia își desfășoară activitatea.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 248 – 253 din C. muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”, iar art. 216 din același act normativ stipulează: „Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.”.

În cauza dedusă judecății, la data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum au reținut ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc în cauză, reclamanta avea locul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, iar domiciliul său era situat pe raza județului Dolj.

Reiese deci, că atât Tribunalul Prahova, cât și Tribunalul Dolj, erau alternativ competente în soluționarea cauzei, reclamanta având alegerea între aceste două instanțe, conform art. 116 C. proc. civ.

În toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar prin opțiunea justificată legal de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., acesta stabilește pe deplin competența teritorială a instanței.

În consecință, prin alegerea făcută de reclamantă, respectiv Tribunalul Prahova, această instanță a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță, chiar competentă, a pierdut această prerogativă, raportat la dispozițiile art. 116 C. proc. civ.

De menționat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., care se interpretează restrictiv, în sensul că, alegerea altei instanțe din aproprierea curții de apel la care judecătorul sau procurorul își desfășoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul respectiv se soluționează în fond la instanța respectivă. În acest sens s-a statuat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2016 pronunțată în recursul în interesul legii, în care s-a hotărât că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la „situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță”.

Or, reclamanta își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Prahova.

Sursa informației: www.scj.ro.