Divorț. Contract de credit ipotecar și vânzarea imobilului ipotecat. Neconcordanța dintre declarația de avere și precizările ulterioare. Mărturisire extrajudiciară și confiscarea unei sume de bani (VCC, NCPC, C. fisc., Legea nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 753/2017

VCC: art. 795 alin. (1), art. 1197 alin. (2); NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1); C. fisc. (Legea nr. 57/2003): art. 75; Legea nr. 115/1996: art. 5, art. 18 alin. (1); Legea nr. 554/2004: art. 20; Legea nr. 176/2010: art. 8 

Cu privire la motivele de fapt și de drept relevante, de la început trebuie precizat că analiza trebuia să se raporteze la veniturile și cheltuielile din perioada de până la anul 2004, astfel că aspectele ulterioare acestei perioade respectiv obținerea unor sume de bani ce ar fi provenit din nunți, botezuri donație a părinților soției recurentului – D. ulterior acestei perioade și în raport de care s-a realizat un amplu probatoriu în fața instanței de fond, nu se impune a mai fi analizate, fiind irelevante pentru justificarea unor cheltuieli efectuate anterior obținerii veniturilor.

Cât privește prima critică din recurs cu referire la perioada ce putea fi supusă analizei, nu există nicio contradicție cu privire la deținerea unei funcții publice în cadrul B. Cluj de către recurent încă din anul 1985.

A aprecia că funcția publică în cadrul B. este doar cea de șef al acestei instituții este contrar dispozițiilor legale.

Mai mult, verificările efectuate în acest sens de către G. în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 176/2010 au fost analizate și cenzurate de către comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a reținut perioada în analiză, aspect care de altfel nici nu a fost în mod real contestat în fața instanței de fond.

Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, susținerile sunt doar sofisme ce încearcă să rupă finalul logic al textului analizat.

A pretinde că poate fi confiscat doar un bun, nu și echivalentul său bănesc, ar lipsi de eficiență însăși legea în ansamblul ei.

Față de această interpretare, suma de bani nejustificată nu ar putea fi confiscată deoarece nu este materializată într-un bun, ceea ce evident apare ca fiind contrar spiritului legii.

În ceea ce privește motivele de fond, vizând aprecierea ca nejustificată a provenienței sumei de 254.924 lei, critica generală se referă la o așa-zisă încălcare a principiului nemijlocirii, dat fiind aceea că majoritatea martorilor propuși de parte nu au fost ascultați de către judecătorul care a pronunțat sentința.

Or, chiar fără a exista o atare obligație consacrată normativ sau jurisprudențial, este de subliniat în principal faptul că reclamantul nu a ridicat această problemă în fața instanței de fond. Mai mult, consemnările depozițiilor de martor nu au fost contestate în aceleași ipoteze, iar faptul că unele dintre acestea a fost înlăturate, ori, precum în cazul diferențelor sesizabile între susținerile acestora în fața instanței și a Comisiei de Cercetare a Averilor s-a dat preferință uneia dintre acestea nu apare contrar legii neexistând nicio limitare a judecătorului în aprecierea acestor probe, ca de altfel și a celor cu expertizele de specialitate limitate efectuate.

Referitor la sumele pe care recurentul le-ar fi primit de la tatăl său A., sume pe care acesta le-ar fi obținut din agricultură și creșterea animalelor, pentru perioada analizată (până în anul 2004) sumele de interes ar fi cele de 40.000 lei din anul 2003 și 70.000 lei din anul 2004 utilizate potrivit declarațiilor, pentru edificarea casei.

De la început trebuie precizat că nu există nicio sumă de bani care să fi fost retrasă dintr-un cont bancar, chiar dacă acest aspect ar fi pus în contextul dobânzilor bancare mult pozitive de la acea dată.

Declarațiile martorilor audiați, cu excepția membrilor familiei, relevă aspecte indirecte, câtă vreme, în sens contrar, în aceeași perioadă, tatăl recurentului nu figura cu venituri impozabile.

Martorii audiați în legătură cu activitățile agricole desfășurate de tatăl persoanei cercetate fac referire doar la veniturile obținute, nicăieri nefăcând vreo referire la cheltuielile presupuse de lucrările agricole sau zootehnice, ceea ce face incomplete declarațiile pe lângă gradul ridicat de subiectivism, corect reținut de către instanța de fond.

Raportat la argumentele din recurs (filele 16-17) suprafețele de teren deținute de tatăl recurentului în proprietate sau în concesiune, precum și utilizarea mijloacelor mecanizate (nu automatizate) în exploatație nu pot conduce în mod automat la concluzia obținerii unor profituri semnificative din această activitate, de altfel, rolurile instanțelor fiind pline de litigii pornite din cauza problemelor financiare ale fermelor agricole argumentându-se de multe ori aspecte de imprevizibilitate ale anilor agricoli.

Specific acestei spețe este lipsa cvasitatală a unor înscrisuri justificative chiar sub semnătură privată pentru achizițiile precum cea descrisă de martorul I.I.

Mai mult, raportat la lipsa oricăror dovezi scriptice, recurentul argumentează, cu dispozițiile art. 75 din Legea nr. 57/2003 (C. fisc.), faptul că veniturile din activitățile agricole nu era o impozitate la nivelul anilor 2001-2004, omițând să observe că, cât privește legumele și zarzavaturile acest lucru era obligatoriu [lit. a)].

Or, în speță se vorbește despre tatăl recurentului ca cel mai mare cultivator de conopidă din localitate, care o și vindea în piața Cluj.

Ca motivație a acestor „donații” ar fi faptul că fratelui recurentului i-ar fi revenit (ca moștenire) casa părintească de la Apahida, recurentul privind echivalentul bănesc. Această împărțeală de ascendent nu doar că nu a fost dovedită în forma prevăzută imperativ de art. 795 alin. (1) VCC, ci nu s-a dovedit echivalența între sumele primite de recurent și valoarea casei într-o comună, evident la nivelul anilor 2001-2004. Coroborat cu aceasta, instanța a dovedit că martorii ce fac vorbire despre această înțelegere inclusiv „beneficiarul”, fratele părții, nu indică vreo valoare la care să fi fost evaluat imobilul.

Cu privire la sumele pe care persoana cercetată afirmă că actuala sa soție, D. a contribuit la achiziționarea terenului și la edificarea casei de pe str. x, în care locuiesc, se constată următoarele:

Se impune mai întâi precizarea că persoana cercetată a fost căsătorit până în anul 2004 cu doamna D., căsătoria fiind desfăcută prin divorț prin acordul soților la data de 2 iunie 2014, conform sentinței nr. 6184/2004 a Judecătoriei Cluj depusă în dosarul Comisiei (filele 161-164, dosar Comisie vol. II).

La data de 10 iulie 2005 persoana cercetată se căsătorește cu doamnna D. (actualmente A.).

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică din 4 august 2003 de către B.N.P., A.A., persoana cercetată împreună cu soția D., cumpără un teren în intravilanul localității Cluj Napoca, înscris în C.F., Cluj, pentru prețul total de 45.000 dolari SUA, precizându-se că anterior semnării contractului s-a achitat suma de 10.000 dolari SUA, iar restul de 35.000 dolari SUA se va achita până la data de 15 august 2003 prin contractarea de către cumpărători a unui credit de la SC B.B. SA – Sucursala Cluj (fila 165-fila 167 dosar Comisie, vol. II).

La data de 7 august 2003 se încheie contractul de credit prin care SC B.B. SA acordă un împrumut persoanei cercetate în cuantum de 35.000 dolari SUA, d-na D. având calitatea de co-împrumutat (filele 95-98, dosar Comisie vol. II).

La data de 13 iulie 2004 se încheie contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de către B.N.P., C.C., prin care vânzătoarele D. (necăsătorită la acea dată) și D.D., minoră, reprezentată de către curatorul S., au înstrăinat persoanei cercetate, în calitate de cumpărător (care de asemenea la acea dată avea calitatea de persoană necăsătorită) apartamentul situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. individuală Cluj Napoca, pentru prețul în echivalent a 18.000 euro din care se menționează că reprezentantul minorei a primit de la cumpărător, anterior semnării contractului, suma de 1.800 euro, care reprezintă întreaga parte din preț, conform cotei sale părți, iar vânzătoarea D. suma de 3.200 euro, din surse proprii ale cumpărătorului, de asemenea anterior semnării actului, urmând ca restul de preț în sumă de 13.000 euro să fie virat de către SC E.E. SA – Sucursala Cluj Napoca până la data de 23 iulie 2014 (filele 243-244 dosar Comisie vol. II).

Recurentul a susținut în fața instanței de judecată că viitoarea sa soție a contribuit cu suma de 10.000 euro (avansul) la dobândirea în anul 2003 a terenului de pe str. x – e vorba de terenul achiziționat prin contractul autentic din 2003 – precum și cu suma de 21.200 de euro, contribuție la construirea casei în anul 2004.

Înainte de a intra în analiza aspectelor invocate instanța de recurs reliefează că situația rezidă în aceea că se pretinde că viitoarea soție împrumuta prezumtivul la aceea dată viitor soț, ca acesta să achiziționeze un imobil, bun comun cu soția sa de la acea dată.

Dat fiind faptul că se puteau realiza operațiuni care să evite o asemenea dobândire în comun ipoteza expusă apare ca forte puțin credibilă.

Deosebit de această prezumție a nerealității aspectelor expuse mai sus, în mod corect s-a reținut și inconsecvența recurentului atât în ceea ce privește sumele primite de la soție – 15.000 euro și 5000 dolari SUA în anul 2005, față de 31.200 euro (10.000 euro) pentru cumpărarea terenului și 21.200 euro pentru edificarea construcției/în precizările ulterioare, precum și a anilor în care s-au primit: 2005, respectiv 2003-3004.

Câtă vreme nu exista, conform dispozițiilor art. 1197 alin. (2) C. civ. 1805 nici un început de dovadă scrisă a remiterii sumei de 10.000 euro către viitorul soț și soție sa, în mod corect s-a procedat în acest context și la înlăturarea declarației martorei H.H., care reliefa remiterea unei sume de 15.000 euro din partea fostului soț al lui D. Și aici se poate face referire la o simplă prezumție, precum ca tatăl a remis (dacă acest lucru e real nefiind de asemenea validat printr-un înscris normal a fi întocmit în respectivele condiții familiale), banii fiicei, necum fostei soții pentru a-i utiliza în interes propriu, nu cel al copilului.

3.Cu privire la suma de 70.000 lei pe care recurentul pretinde a fi deținut la nivelul anului 2003, și cu care pretinde a fi plecat din relația cu fosta soție, trebuie precizat că nu exista nicio dovadă a existenței ei anterior, respectiv păstrată în cauză, a acestei sume. Și sursa acestora apare neclară, cum reține în mod corect și instanța de fond, cu referire de altfel, și caracterul necert al sumei în analiza (60-70.000 lei-75.000 lei).

Prin motivele de recurs se pretinde ca discrepanța evidentă din partajul încheiat cu fosta soție care primește un apartament și o casă, față de recurent care se mulțumește doar cu terenul pe care se edifica casa, este justificată de aceea suma de 70.000 lei luată anterior din casă de recurent.

Pe lângă că acest lucru nu a fost probat, ceea ce s-ar fi putut realiza printr-o expertiză tehnică de specialitate, nesolicitat de recurent deși sarcina probei în revenea, se ridică fireasca întrebare, a necesității primirii sumei de 10.0000 euro, ca preț plătit al terenului, restul reprezentând credit bancar câtă vreme recurentul deținea o sumă semnificativ mai mare.

În raport de data încheierii contractului de vânzare cumpărare teren – 4 august 2003 apare improbabilă în lipsa unei autorizații de construcții și apropierea sezonului rece, utilizarea unor sume relevante în legătură cu edificarea cauzei, astfel că și din aceste ipoteze adăugate celor menționate în ședință contestată, susținerile nu apar justificate.

Referitor la neconcordanța dintre declarația de avere, în care a fost menționată deținerea unui depozit mai mare de 10.000 euro (depozit bancar) și precizările ulterioare precum că suma ar fi fost deținută acasă, argumentul recurentului a fost că a procedat în acest mod întrucât nu exista rubrica pentru deținerea banilor în numerar.

O asemenea justificare nu poate fi primită fie și doar din perspectiva funcției reclamantului raportat la conținutul Legii nr. 115/1996, cu precădere art. 5 care statuează că declarația de avere este un act personal și irevocabil.

Câtă vreme nu s-a dovedit deținerea una depozite bancare, deținerea sumei de 70.000 lei nu poate apărea ca reală, atât din perspectiva deținerii anterior unor sume de bani comparabile, cât și a raportării la veniturile obținute în anul anterior depunerii declarației de avere 21 mai 2003.

Față de aprecierile asupra caracterului nereal al afirmațiilor, apare greșit și raportul de expertiză a cărui eșafodaj care a fost fundamentat tocmai pe aceste declarații, astfel că în mod temeinic judecătorul fondului a îndepărtat concluziile acestor lucrări de specialitate efectuate.

Cu referire la critica înlăturării declarațiilor de martor și a expertizelor depuse în cauză, trebuie menționat că judecătorul fondului a procedat în acest mod menținând argumentele pentru care a făcut-o.

S-a pornit în concret de la calitatea persoanelor audiate drept martori în raport cu recurentul – rude, subordonați, s-au analizat declarațiile în raport de alte probe administrate, constatându-se lipsa lor de veridicitate, iar în cazul altor declarații, martorii au relatat aspecte despre care luaseră la cunoștință indirect și nu nemijlocit.

Cât privește rapoartele de expertiză efectuate, acestea, având doar forță probatorie a unui mijloc de probă, au fost în parte înlăturate în privința tocmai a sumelor ce au făcut și obiectul analizei instanței de fond, parțial criticile din recurs, respectiv suma de 10.000 euro reprezentând contribuția actualei soții la achiziția terenului suma de 21.200 euro acordată pentru edificarea imobilului de aceeași persoană, precum și suma de 70.000 lei pretins a fi deținută în casă în raport de nerealitatea celor consemnate în declarația de avere.

Având în vedere cele mai sus analizate raportat la motivele pentru care s-a criticat soluția instanței de fond, aceasta apare ca temeinică și legală.

Referitor la temeiul de drept al soluției adoptate în recurs, cum, față de analiza mai sus menționată, motivele de recurs, nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.