Discursul domnului Mihai Milca în cadrul Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019

24 ian. 2020
Vizualizari: 843

 

Mulțumesc dlui președinte. Este pentru mine un privilegiu să fiu, astăzi, alături de dumneavoastră, la acest eveniment de excepție și prezența mea nu e întâmplătoare, ci se datorește unei bune colaborări pe care am stabilit-o cu Uniunea Juriștilor, cu revista Dreptul, prin protocoale de colaborare de acum înainte… un document care să consacre o colaborare colegială. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România este o asociație profesională care și-a dobândit o poziție vizibilă în spațiul civic, în societatea românească.

Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la constituirea asociației, imediat după momentul astral al Marii Uniri de la 1 Decembrie, în ianuarie 1919, și pentru noi a fost o ocazie bine-venită de a marca, printr-o serie întreagă de acțiuni și deschideri către asociații profesionale, disponibilitatea de a ne afirma ca un vector important al democrației românești.

Îmi revine deosebita onoare de a înmâna o diplomă de excelență revistei Dreptul, pentru cultivarea tradițiilor perene ale gândirii juridice naționale, pentru promovarea valorilor, principiilor și instituțiilor euro-comunitare și consolidarea statului de drept în România. Semnează Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii ziariștilor profesioniști, care m-a însărcinat să vă transmit și salutul călduros al domniei sale și urările de succes pe mai departe. Vă mulțumesc.

Discursul domnului Mihai Milca în cadrul Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019 was last modified: ianuarie 24th, 2020 by Mihai Milca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Mihai Milca

Mihai Milca

Este vicepreședintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A mai scris: