Discursul domnului Dantes Nicolae Bratu cu ocazia Forumului de Dreptul Muncii, ediția a II-a

15 dec. 2022
Vizualizari: 256

Este doar a II-a ediție, dar de fiecare dată când chemați Inspecția Muncii, să știți că vom fi alături de dvs. Mă bucur foarte mult că-l văd pe dl ministru Alexandru Athanasiu, pe colegii, pe dl Urs și pe colega dvs. Suntem foarte onorați de această invitație și voiam să vă spun câteva cuvinte legate de interacțiunea noastră pe piața muncii. Știți că inspecția muncii, practic, este un factor de echilibru între sindicate, patronate, societate civilă. Noi încercăm să menținem acest echilibru pentru că sunt forțe destul de mari, să spun așa, și nu putem decât cu ajutorul dvs. Toate lucrările științifice, tot ce faceți dvs., legislația pe care până la urmă dvs. o concepeți, pe noi ne ajută foarte mult.

Îmi pare rău că nu este și dl prof. Țiclea, întotdeuna i-am mulțumit pentru că dânsul se mai ocupă și de partea de legislație a accidentelor de muncă și acolo avem multe spețe. În ultima modificare, știți că, Ministerul Muncii a publicat deja Noul Cod practic individual de muncă, cred că acolo am reușit să surprindem tot ce trebuia să cuprindă un contract individual de muncă. Este foarte bine, dacă-l tocăm în sprijinul populației și în sprijinul populației muncitoare este foarte bine.

Sunt aici cu dvs. și dacă se întâmplă ceva sau doriți să puneți anumite întrebări legate de ce facem noi în domeniul controalelor, cu mare drag.

Vă mulțumesc frumos încă o dată pentru invitație și, încă o dată, sunt foarte onorat să fiu alături de dvs.! Mulțumesc mult, dna Profesor!


* Fragment din discurs susținut în cadrul Forumului de Dreptul Muncii, ediția a II-a.

Discursul domnului Dantes Nicolae Bratu cu ocazia Forumului de Dreptul Muncii, ediția a II-a was last modified: decembrie 15th, 2022 by Dantes Nicolae Bratu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Dantes Nicolae Bratu

Dantes Nicolae Bratu

Este Inspector General de Stat, Inspecția Muncii.
A mai scris: