Discursul domnului Dan Andrei Popescu cu ocazia Conferinței RĂSPUNDEREA CIVILĂ – tradiție și inovație – Liviu Pop la 80 de ani

Dle Profesor emerit Liviu Pop, doamnelor și domnilor profesori, dragi colegi, magistrați, notari, avocați sau membri ai altor profesii juridice, stimați invitați! Îmi revine deosebita onoare ca, în numele Departamentului de Drept Privat al Facultății de Drept, să exprim, prin câteva cuvinte, recunoștința profundă pentru tot ce a făcut dl prof. emerit Liviu Pop în decursul timpului, în calitate de profesor, de decan și de director al Departamentului. Ați fost pentru mine, fără să exagerez, un adevărat părinte. Așa v-am perceput ca student și așa ați rămas și astăzi în mintea și în inima mea. Cea mai profundă lecție de viață pe care am primit-o a fost exemplul dumneavoastră, modul în care ați știut să fiți dascăl și decan și om, în primul rând, o viață plină de sens și semnificație, o viață prin care ați reușit să scrieți în sufletul și inimile multora. Am învățat de la dumneavoastră că viața este frumoasă și merită trăită responsabil și frumos. Am învățat că viața este frumoasă și dreptul civil face parte inseparabilă din ea, este viața însăși. Că ori de câte ori cădem, avem șansa și datoria să ne ridicăm. Că există acel spirit al dreptului civil care niciodată nu ne abandonează, care ființează uneori chiar deasupra normelor, ca un ius supra iura, care vine de la romani traversând axa timpului, care este, în orice caz, universal, superior și transcendent normelor dreptului pozitiv al unui anume timp istoric, care te îmbrățișează și te ridică atunci când cazi secerat de furia normelor imperfecte ale prezentului pozitiv, care te îndeamnă să rămâi optimist și vesel. Ne-ați învățat să trăim și să iubim viața trăind și dorind o viață plină. A trăi și a spera într-o viață frumoasă pentru sine și pentru cei dragi, trăind și înțelegând viața ca pe o oportunitate de-a folosi talentele primite, trăind și acceptând provocările vieții, trăind și trecând prin momentele dificile ale vieții. Să trăiești și să înduri, să nu lași înfrângerile să te doboare și să crezi că există întotdeauna speranță de victorie, de răscumpărare, să trăiești și să îți dorești o viață care nu se termină și să ai curaj, să ai încredere și să crezi că există mereu o cale de ieșire, chiar și din cea mai întunecată vale. Să trăiești și să nu te ferești de provocări, contraste și critici și să continui să zâmbești. Și cred că cel mai profund aș putea reda această viață privită ca model, dar și ca îndemn, prin cuvintele lui Mario Delpini, Arhiepiscop de Milano:

„Vivere e amare la vita. Vivere e desiderare una vita piena. Vivere e desiderare che la vita sia buona, bella per sé e per le persone care. Vivere e intendere la vita come una occasione per mettere a frutto i talenti ricevuti. Vivere e accettare le sfide della vita. Vivere e attraversare i momenti difficili della vita. Vivere e resistere e non lasciarsi abbattere dalle sconfitte e credere che c’è sempre una speranza di vittoria, di riscatto, di vita. Vivere e desiderare una vita che non finisce e avere coraggio e avere fiducia e credere che ci sia sempre una via d’uscita anche dalla valle più oscura. Vivere e non sottrarsi alle sfide, ai contrasti, agli insulti, alle critiche, e continuare a sorridere, a sfidare, a contrastare, a ridere degli insulti. Vivere e sentire le forze esaurirsi, vivere e soffrire il declino e continuare a sorridere, a provare, a tentare una via per vivere ancora. Ecco che cosa si può dire di un uomo: un desiderio di vita, che trova in Dio il suo giudizio e il suo compimento”.

Vă mulțumesc!