Discursul dlui Vladimir Diaconiță cu ocazia Festivității de acordare a Premiilor RRDP pentru anul 2017

15 nov. 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 591

Recomandări

Onorat auditoriu, întrucât primesc un premiu pentru ceva ce am scris, mi-aș dori – și cred că se cade – să vă spun câte ceva despre trei dintre bucuriile pe care mi le procură mie scrisul. Prima dintre acestea este că-mi dă ocazia să adresez, astăzi, câteva cuvinte de mulțumire. Și am să încep cu mulțumirea adresată dnei profesor Brândușa Ștefănescu, dlui profesor Răzvan Dincă, pentru frumoasele prezentări – pe care nu le merit, n-am niciun dubiu. Continui mulțumirile tot cu dl profesor Răzvan Dincă, am să spun doar atât: Ca un dascăl desăvârșit ce este, și-a ajutat ucenicul – adică pe mine, dacă era vreun dubiu – să-și depășească niște limite pe care le simțea de netrecut. De altfel, mulțumesc tuturor profesorilor care predau la disciplinele unde-mi desfășor și eu activitatea academică – la contracte, la succesiuni și la proprietate intelectuală –, dl profesor Lucian Mihai. Stima pentru dumnealui, pe care i-o port, nu poate fi măsurată în cuvinte. Dlui profesor Romeo Popescu, dlui profesor Doru Trăilă – le mulțumesc tuturor pentru căldura pe care au manifestat-o atunci când m-au primit în rândurile dumnealor. Mulțumesc dlui profesor Valeriu Stoica, pentru că dumnealui mi-a coordonat cercetarea în materia executării silite în natură. Mulțumesc dlui decan Flavius Baias, pentru că fiecare pas pe care l-am întreprins în cariera mea a fost făcut ori cu sprijinul, ori, uneori, chiar sub imboldul domniei sale. Mulțumesc dlui profesor Marian Nicolae, Radu Rizoiu, George Ilie și, în general, tuturor profesorilor din cadrul Facultății de Drept a Universității din București – sper să mă pot ridica la nivelul exigențelor dumnealor și, mai cu seamă, să mă pot ridica la nivelul exemplului pe care mi-l oferă.

Și am ajuns acum să mulțumesc prietenilor mei, pentru toleranță, pentru idei și pentru sprijin. Și mulțumesc, de asemenea, familiei mele, fiecărui membru în parte, cu aceeași dragoste fără margini. Am s-o menționez distinct pe bunica mea, care nu mai este astăzi printre noi și de care mi-e un dor de nu vă pot descrie.

Și cu asta am ajuns la cea de-a doua bucurie pe care mi-o procură scrisul, și este aceea că mă apropie de drept. Pentru mine scrisul nu este pur și simplu o formă de a reda niște cunoștințe pe care le-am dobândit în prealabil. Scrisul este o parte a procesului de învățare. De aceea, de fiecare dată când scriu, mai învăț câte ceva. De aceea e firesc, ideile care se regăsesc în articolul premiat astăzi au fost completate, dezvoltate, uneori chiar contrazise de lucruri pe care le-am spus ulterior, într-o cercetare mai amplă pe care am făcut-o, în materia executării silite în natură. De pildă – și am să spun doar câteva lucruri –, a trebuit să văd ce e aceea executare silită în natură. Și am ajuns la concluzia că este un remediu, o formă de constrângere, e un drept material la acțiune care conferă creditorului prerogativa de a obține exact prestația ce i se datorează în baza raportului de datorie, dacă aceasta mai este posibil. De aceea, executarea silită în natură este altceva decât răspunderea – și mă raportez acum doar la executarea silită în natură a obligațiilor contractuale și răspunderea contractuală. Executarea silită în natură, deci, nu-și propune să îi permită creditorului să obțină reparații pentru un prejudiciu încercat, consecutiv neexecutării unei obligații. Astfel că, în scenariul în care, spre exemplu, creditorul trece la executarea silită în natură prin mijlocirea unui terț și tinde la obținerea cheltuielilor încercate cu această executare silită în natură, de la debitor, nu obține reparație de prejudiciu. E altceva; o altă măsură pentru cele două – cheltuielile, pe de o parte, și reparațiile ca urmare a răspunderii, pe de altă parte. A trebuit să văd, după aceea, în ce circumstanțe funcționează executarea silită în natură, care sunt condițiile acesteia. Și, ca atare, a trebuit să văd ce e aceea o neexecutare și, deci, și ce înseamnă executarea, mi-am dat seama ce rol important are standardul de comportament, care de regulă este acela al bunei credințe în delimitarea obiectului obligației, pentru că în definitiv executarea înseamnă realizarea obiectului obligației. Am văzut, de asemenea și ce rol are standardul în delimitarea culpei de forță majoră. Am trecut la a doua condiție ce se aplică în materia executării silite în natură, anume aceea a caracterului nejustificat al neexecutării. Am văzut că această cerință este cu totul altceva decât cerința culpei.

N-am să insist asupra acestui subiect, n-am să mai dezvolt ideile pe care le-am menționat în teză, pentru că vreau neapărat să ajung la cea de a treia bucurie pe care mi-o procură mie scrisul, și anume aceea că îmi permite să contribui, într-o mică măsură, dar să contribui, la actul educației. Să mă educ pe mine, așa cum v-am spus, și, dacă cineva citește ce am scris, poate reușesc să contribui și la educarea noastră. Din punctul meu de vedere educația este primul și cel mai important pas pe care-l putem face către o lume mai bună, și anume aceea în care toți am avea puterea să facem bine în orice împrejurare. Trebuie să vă mărturisesc că uneori calc lângă această cale pe care mi-o propun, dar am un reper. Și vă rog să-mi permiteți să închei cu un pasaj milenar, pe care eu îl folosesc ca reper pentru a mă întoarce la această cale pe care v-am descris-o. Pasajul începe în linii mari așa: „A fi bun, echitabil – ne spune Aristotel, cel puțin în traducerea pe care o am eu – înseamnă să fii îngăduitor cu slăbiciunile omenești; înseamnă să fii atent și la legiuitor, nu doar la lege, și la spiritul lege, nu doar la litera ei, și la întreg, nu doar la parte, și la intenție, nu doar la acțiune. Înseamnă, când judeci, să ții seama nu de ceea ce este persoana judecată în momentul prezent, ci și de ceea ce este ea întotdeauna sau măcar de regulă. Înseamnă să-ți dorești să rezolvi nedreptatea mai degrabă prin cuvânt, decât prin acțiune. Înseamnă să-ți aduci aminte și de lucrurile bune, nu doar de cele rele; și mai cu seamă de cele bune pe care le-ai primit, decât de acelea pe care le-ai făcut. Înseamnă, ne spune Aristotel, să știi să suporți nedreptatea”.

Discursul dlui Vladimir Diaconiță cu ocazia Festivității de acordare a Premiilor RRDP pentru anul 2017 was last modified: martie 27th, 2019 by Vladimir Diaconiță
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter