Despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (NCC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1006/2020

NCC: art. 1266, NCPC: art. 430, art. 435, art. 436, art. 453 alin. (1)

În ceea ce privește recursul incident formulat de reclamanta A., prin acesta s-a solicitat înlăturarea considerentelor din decizia nr. 1620 din 11 decembrie 2018 a Curții de Apel București, prin care s-a reținut că în speță reclamanta nu ar putea invoca tranzacția judiciară, consfințită prin sentința civilă nr. 776/07.06.2016 a Tribunalului București, pentru a justifica existența unei obligații contractuale a intimatei-pârâte C. de a plăti prejudiciul reclamat, și înlocuirea acestora cu o serie de considerente care să rețină temeinicia invocării de către reclamanta A. a tranzacției respective ca izvor al unei obligații contractuale de plată a sumei în cuantum de 4000 USD, ca despăgubire pentru încălcarea drepturilor sale de proprietate intelectuală.

În esență, recurenta reclamantă susține că din această tranzacție ar reieși că pârâta C. se obligă să se abțină de la încălcarea oricăror drepturi de proprietate intelectuală ale A., iar nu doar de la a încălca acele mărci ale A. care făceau obiectul cererii de chemare în judecată formulate în dosarul nr. x/2015.

Considerentele instanței de apel la care se face referire în recursul incident sunt următoarele: „Curtea consideră că această convenție nu poate constitui temei al angajării răspunderii contractuale pentru încălcarea drepturilor asupra mărcilor reclamantelor săvârșită în cauza de față, având în vedere că litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 a privit, potrivit mențiunilor din hotărârea de expedient, încălcarea altor mărci alt reclamantei A., și anume x și y. Prin urmare, pârâta angajându-se prin tranzacția în discuție să se abțină pe viitor de la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale A., nu se poate considera că părțile au tranzacționat cu privire la alte drepturi decât mărcile A. a căror încălcare se invocase în cauză”.

Contrar susținerilor din recursul incident, nu se poate reține că aceste considerente ar fi nelegale, întrucât ar încălca prevederile art. 1270 C. civ. (principiul forței obligatorii a contractului), ale art. 1266 C. civ. (principiile de interpretare a contractului), ale art. 430 și ale art. 435 C. proc. civ. (autoritatea de lucru judecat și forța obligatorie a acestei hotărâri judecătorești).

Astfel, potrivit dispozitivului sentinței civile nr. 776 din data de 07.06.2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015 (hotărârea de expedient) obiectul contractului constă în tranzacționarea în vederea stingerii, respectiv a preîntâmpinării, prin concesii și renunțări reciproce, a litigiului existent între părți, dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul secției a IV-a Civile a Tribunalului București, privind eventuala încălcare de către C., ca destinatar al mărfurilor în dispută, a drepturilor de proprietate industrială ale A. asupra următoarelor mărci („Mărcile A.”): Marca comunitară figurativă x; Marca comunitară figurativă y; Marca comunitară figurativă z; Marca verbală internațională y.

Potrivit articolului 3 din contract (Concesiile si renunțările făcute de către C. SRL) „(1) În considerarea concesiilor făcute de către A. prin prezentul contract, C. se obligă să: (i) returneze mărfurile în dispută în țara lor de origine, respectiv Turcia, garanteze că asociații și administratorii societății, personal sau prin alte societăți controlate de aceștia, se vor abține de la orice acte viitoare care ar putea aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale A. inclusiv, dar fără a se limita la importul neautorizat de piese purtând mărcile A. din țările extracomunitare, inclusiv Turcia; să plătească A., în eventualitatea încălcării obligațiilor asumate conform art. 3 alin. (1) pct. (ii) si (iii), dublul valorii produselor importate și reținute de autoritățile vamale, precum și să returneze produsele în țările din care au fost importate. Valoarea produselor importate urmează să fie calculată conform facturilor atașate documentației de import; să suporte atât cheltuielile de judecată ocazionate de litigiul stins prin prezentul contract, în valoare de 930 EUR, cât și cheltuielile administrative efectuate de A., însumând 1000 EUR. Astfel, cel târziu la 3 zile de la pronunțarea hotărârii de expedient, C. urmează să achite suma de 1930 EUR, calculată la cursul BNR din ziua efectuării plății”.

Mai este de menționat conținutul articolul 5 alin. (2): „Prin prezentul Contract, Părțile își manifestă acordul doar față de renunțările, concesiile sau limitările de drepturi prevăzute expres în cuprinsul acestuia”.

Interpretarea diferită a clauzelor contractuale privește conținutul obligațiilor asumate de C. menționate în cadrul articolului 3 alin. (1) și anume de a garanta că asociații și administratorii societății, personal sau prin alte societăți controlate de aceștia, se vor abține de la orice acte viitoare care ar putea aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale A. inclusiv, dar fără a se limita la importul neautorizat de piese purtând mărcile A. din țările extracomunitare, inclusiv Turcia.

Astfel, recurenta reclamantă consideră că această obligație se referă la oricare dintre drepturile de proprietate intelectuală ale A., în timp ce instanța de apel a ajuns la concluzia că privește doar drepturile asupra mărcilor care au făcut obiectul litigiului în cadrul căreia s-a încheiat tranzacția.

Prin decizia atacată nu s-a reținut în sprijinul acestei concluzii faptul că părțile unui litigiu nu ar putea, în general, să includă într-o tranzacție și asumarea unor obligații față de drepturi care nu fac obiectul litigiului, astfel că acest argument din recursul incident nu își găsește corespondent în cadrul acesteia.

Instanța de apel, prin interpretarea în ansamblu a contractului și a fiecărei clauze una prin cealaltă, conform art. 1267 C. civ., a ajuns la concluzia că și clauza prin care C. se obligă să garanteze că asociații și administratorii societății, personal sau prin alte societăți controlate de aceștia, se vor abține de la orice acte viitoare care ar putea aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale A. inclusiv, dar fără a se limita la importul neautorizat de piese purtând mărcile A. din țările extracomunitare, inclusiv Turcia se referă tot la drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcilor care au făcut obiectul acelui litigiu.

În ceea ce privește sintagma „mărcile A.”, aceasta a fost definită chiar în cadrul obiectului contractului ca fiind reprezentată de: Marca comunitară figurativă x; Marca comunitară figurativă y; Marca comunitară figurativă w; Marca verbală internațională y, adică mărcile la care se referea litigiul finalizat prin tranzacția în cauză (dosar nr. x/2015, Tribunalul București, secția a IV a civilă).

În ceea ce privește sintagma „drepturilor de proprietate intelectuală ale A.” atâta timp cât nu s-a menționat expres în contract „oricăror” drepturi de proprietate intelectuală ale A., aceasta nu poate avea un conținut mai larg decât cel care rezultă tot din conținutul tranzacției, și anume preambulul contractului, care se regăsește de asemenea în dispozitivul hotărârii de expedient, astfel:

Având în vedere că: La data de 11.11.2014, A., în calitate de titular al drepturilor de proprietate intelectuală izvorâte din mărcile comunitare figurative x, y, w, precum și a mărcii verbale internaționale y (…) Prin notificarea nr. 6821buc/BM/24.11.2015, transmisă pe e-mail în data de 25 noiembrie 2015, Direcția Regională Vamală București a comunicat către B. S.A. dispunerea măsurii de reținere conform prevederilor art. 17-19 din Regulamentul European 608/2013, în baza acțiunii din oficiu și a cererii de intervenție nr. x/11.11.2014, a unor mărfuri care sunt susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală deținute de A., respectiv 8870 bucăți filtre de ulei, 101 bucăți discuri de ambreiaj, 5000 de bucăți bujii, 1008 seturi kituri de distribuție, 20 bucăți stopuri spate, 97 bucăți curele transmisie, 50 bucăți tampoane motor și 681 bucăți rulmenți. („Mărfuri în dispută”) (…).

Această interpretare se coroborează și cu art. 5 alin. (2) din contract potrivit căruia părțile își manifestă acordul doar față de renunțările, concesiile sau limitările de drepturi prevăzute expres în cuprinsul acestuia.

Recurenta reclamantă a invocat încălcarea prevederilor art. 1266 alin. (2) C. civ. (principiile de interpretare a contractului) susținând că instanța de apel nu ar fi avut în vedere la stabilirea voinței concordante comportamentul ulterior încheierii contractului manifestat de către pârâtă prin aceea că nu a contestat interpretarea pe care reclamanta a dat-o clauzelor contractuale, deși a formulat apărări scrise și a fost prezentă la termenele de judecată prin consilier juridic.

Este nefondată și această susținere, având în vedere că, pentru a reprezenta un element pentru stabilirea voinței concordante, comportamentul părților ulterior încheierii contractului trebuie să se reflecte, de exemplu, în executarea contractului într-o anumită modalitate.

Comportamentul părților din cadrul unui proces se evaluează potrivit regulilor C. proc. civ.

Or, atât recunoașterea, fie și parțială, a pretențiilor (art. 436 C. proc. civ.), cât și mărturisirea (art. 348 și urm. C. proc. civ.) presupun, de regulă, manifestări exprese, iar nu tacite, excepțiile trebuind să fie expres prevăzute de lege.

În aceste condiții, simplul fapt că pârâta nu ar fi formulat apărări prin care să contrazică interpretarea clauzelor contractului de tranzacție din cererea de chemare în judecată nu poate fi interpretată ca recunoaștere a susținerilor reclamantei.

În consecință, nu se poate reține nici încălcarea prin decizia atacată a prevederilor art. 1270 C. civ. (principiul forței obligatorii a contractului) și ale art. 430 și ale art. 435 C. proc. civ. (autoritatea de lucru judecat și forța obligatorie a hotărârii judecătorești).

În ceea ce privește cheltuielile de judecată în recurs, solicitate de către reclamante, având în vedere că ambele recursuri au fost respinse, acestora li se cuvin cheltuieli de judecată, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. doar pentru apărările formulate față de recursul pârâtei.

Având în vedere că dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată cuprinde cheltuielile (onorariu avocat) efectuate în comun pentru ambele recursuri, totalizând suma de 4245 RON instanța de recurs a apreciat, raportat la complexitatea fiecăruia dintre recursuri și activitatea desfășurată de avocat, că suma de 3000 de RON este corespunzătoare apărărilor formulate față de recursul pârâtei.

Luând în considerare că dovada plății onorariului de avocat provine de la reclamanta A., va fi obligată pârâta S.C. C. S.R.L. la plata acestei sume către această reclamantă, urmând ca reclamantele să se înțeleagă ulterior, dacă este cazul, cu privire la partea ce revine fiecăreia din aceste cheltuieli.

Sursa informației: www.scj.ro.