Desfacerea căsătoriei. Cerere reconventională. Instanța competentă (NCC; NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 99/2016

NCC: art. 87, art. 91; NCPC: art. 126, art. 915 alin. (1), 917 alin. (2)

Obiectul acțiunii cu care a rămas sesizată instanța de judecată, ulterior renunțării formulate de reclamanta P.A.J., îl constituie cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional P.C.D., prin care s-a solicitat desfacerea căsătoriei părților din culpa exclusivă a reclamantei pârâte, păstrarea de către reclamantă a numelui de „P.”, exercitarea autorității părintești în comun asupra minorului, stabilirea locuinței minorului la domiciliul tatălui, cu obligarea mamei la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1/4 din venitul net realizat de către aceasta.

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă vreunul dintre ei mai locuiește în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuiește în circumscripția de la ultima locuință comună, este competentă instanța de la domiciliul pârâtului”.

Competența teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor referitoare la persoane, exclusivă și absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., în sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială.

Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pot deroga de la competența teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia cererilor privitoare la persoane competența este obligatorie.

Înalta Curte reține că la data de 27 octombrie 2015, în fața Judecătoriei Sectorului 5 București, pârâtul-reclamant, s-a legitimat cu carte de identitate seria … nr. …, emisă de SPCLEP Oradea, din cuprinsul căreia a reieșit că domiciliul său este în județul Bihor, Oradea, str. Someșului, iar la interpelarea instanței, pârâtul-reclamant a declarat că se află în România, la adresa indicată, din luna ianuarie 2015.

Noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., care prevede că: „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este în locul unde își are principala așezare”.

Totodată, art. 91 C. civ. prevede, la alin. (1), că: „Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate”.

Având în vedere că pârâtul reclamant a făcut dovada că domiciliul său este în Oradea, județul Bihor, instanța competentă să judece cauza este Judecătoria Oradea, în favoarea căreia se va stabili competența de soluționare a cauzei.

Înalta Curte arată și că renunțarea reclamantei la cererea de chemare în judecată nu afectează competența de soluționare a cererii reconvenționale formulate de pârât, care este tot de competența instanței să judece cererea principală, așa cum rezultă din interpretarea art. 915 și a art. 917 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., față de care ar fi avut relevanță împrejurarea că reclamanta P.A.J. a declarat că nu este de acord ca pricina să fie judecată în România, atrăgând pe această cale competența Judecătoriei Sectorului 5 București. Aceasta deoarece textul de lege menționat mai sus ar fi fost aplicabil doar în situația în care nici una din părți nu își are domiciliul în România, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere legitimarea pârâtului reclamant în fața Judecătoriei Sectorului 5 București.

Sursa informației: www.scj.ro.