Declinare reciprocă a competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare. Constatările diferite ale celor două instanţe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul

18 apr. 2024
Vizualizari: 114
  • NCC: art. 112
  • NCPC: art. 135 alin. (1)
  • NCPC: art. 622 alin. (2)
  • NCPC: art. 651 alin. (1) - (3)
  • NCPC: art. 666
  • NCPC: art. 712
  • NCPC: art. 714 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, secția civilă, la data de 27 iulie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B., contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 241/2023 al C., C. și Asociații, solicitând anularea executării silite și a tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare indicat anterior, precum și anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 08 februarie 2023 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/2023.

Totodată, a solicitat întoarcerea executării silite și obligarea intimatului la plata sumei de 7.566,22 RON, reprezentând sumele executate în mod nelegal în cadrul dosarului de executare, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judeca

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1768 din 24 octombrie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin demersul judiciar inițiat, contestatoarea A. a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2023 al C., C. și Asociații.

Din cuprinsul actelor transmise de către biroul executorilor judecătorești, la solicitarea instanței, rezultă că sesizarea acestuia pentru deschiderea dosarului de executare s-a realizat prin cererea depusă la data de 06 februarie 2023, fiind deschis dosarul de executare nr. 241/2023 pentru punerea în executare a Procesului-verbal de cheltuieli nr. x/E/2010 din 06 octombrie 2010, împotriva debitoarei A. și în favoarea creditorului Biroul Executorului Judecătoresc B. (24 și 26 din dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Sectorului 4 București).

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Oradea și-au declinat reciproc competența de soluționare a contestației la executare, conflictul negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale cele două instanțe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabilește instanța competentă a soluționa litigiul.

Astfel, Judecătoria Sectorului 4 București a apreciat asupra competenței teritoriale prin prisma dispozițiilor art. 714 alin. (1) și a celor ale art. 651 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., reținând că instanța de executare este cea de la sediul creditorului, la data sesizării executorului judecătoresc, ținând cont că debitorul are sediul în străinătate, iar locul unde se află sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în România al debitorului sau sediul eventualului mandatar al debitorului în România nu prezintă importanță din perspectiva stabilirii instanței de executare, pe când Judecătoria Oradea a reținut că instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită, raportându-se și la decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Norma cuprinsă în art. 651 din C. proc. civ., cea care trebuie să lămurească asupra instanței de executare, are următorul cuprins: „(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

(4) Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.”

Competența instanței de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuțional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.

Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu ușurință că dacă în privința competenței materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanța de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menționat că regula aceasta se aplică „în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuție identifică judecătoria care devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare [art. 622 alin. (2) din același Cod] prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării.

Drept urmare, elementul care condiționează întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Astfel, se poate observa că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care, exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu, toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor fi soluționate de acea instanță.

În susținerea concluziei de mai sus, se evidențiază Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., prin care instanța supremă a stabilit că: „(…) încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70). Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care – exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu – toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare” (paragraful 71).

„Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare” (paragraful 80).

Curtea remarcă faptul că, în cadrul motivării referitoare la declinarea competenței, Judecătoria sectorului 4 București nu a analizat în vreun fel incidența în cauză a Deciziei pronunțate în interesul legii nr. 20/2021, deși această analiză era necesară în cauză.

În speță, Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă, prin încheierea din 08 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul C., împotriva debitorului A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Procesul-Verbal de cheltuieli nr. 875E/2010 din 06 octombrie 2010, prin toate modalitățile de executare silită, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului B. rezultată din titlu executoriu, precum și a cheltuielilor de executare, astfel cum rezultă din actele de executare ce compun dosarul de executare nr. 241/2023 al C., C. și Asociații, atașat dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sectorului 1 București .

Ținând cont de principiul unicității instanței de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., aplicând (cel puțin) prin analogie dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă, a devenit instanța competentă să soluționeze contestația la executare formulată de debitoarea A. împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2023 al C., C. și Asociații.

Concluzia enunțată în cele ce preced nu este infirmată de ipoteza teoretică în care s-ar constata că instanța de executare ar fi trebuit ab initio să fie alta. În această situație ipotetică, instanța de executare desemnată potrivit celor ce preced – Judecătoria sectorului 4 București – ar lua măsurile corespunzătoare în cazul în care ar fi sesizată cu o contestație la executare propriu-zisă în care persoana interesată ar invoca expres, ca motiv de anulare a executării silite, ipotetica necompetență a instanței care a încuviințat executarea silită.

Ceea ce este important în procedura de față este că și în această ipoteză, instanța de executare este și rămâne cea care a încuviințat executarea silită, iar ipotetica neregularitate din etapa încuviințării executării silite poate fi valorificată doar în cadrul soluționării pe fond a contestației îndreptate împotriva executării silite înseși și care ar cuprinde un motiv formulat în termen prin care s-ar invoca necompetența.

Pentru considerentele expuse, reținând că determinarea instanței de executare se realizează, în concret, în raport de instanța care a încuviințat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competența teritorială în favoarea acestei instanțe, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă, este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.

Declinare reciprocă a competenței de soluționare a contestației la executare. Constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabilește instanța competentă a soluționa litigiul was last modified: aprilie 18th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.