Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 4/2019 (M. Of. nr. 546/03.07.2019): Art. 396 („Rezolvarea acţiunii penale”) alin. (10) din Codul de procedură penală

În M. Of. nr. 546 din 3 iulie 2019 s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 4/2019 prin care s-a dezbătut recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală vizând posibilitatea pronunțării unei soluții de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) și c) din același cod, în ipoteza admiterii de către instanță a procedurii simplificate de judecată.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că, în ipoteza în care instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din Codul de procedură penală

Obiectul recursului în interesul legii

 Art. 396 („Rezolvarea acțiunii penale”)  alin. (10) din Codul de procedură penală

„(10) Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (1¹) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpații minori, instanța va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime”.

În jurisprudența Curții Constituționale au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanță în dezlegarea problemei de drept actuale:

– Decizia nr. 250 din 7 aprilie 2015;

– Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016;

– Decizia nr. 754 din 13 decembrie 2016;

În această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat în următoarele decizii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor relevante din prezenta știre:

– Decizia nr. 16 din 18 noiembrie 2013, prin care s-a stabilit că „într-un proces penal având ca obiect o pluralitate de infracțiuni (concurs) în a cărei alcătuire intră și o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață, iar săvârșirea tuturor infracțiunilor este recunoscută de inculpat, judecarea cauzei se face, pentru toate infracțiunile, potrivit procedurii de drept comun”.

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală întrunește condițiile de admisibilitate impuse de codificarea procesual penală în art. 471 și 472 numai în ceea ce privește posibilitatea/imposibilitatea instanței de a pronunța o hotărâre de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din același cod, în ipoteza în care a admis cererea inculpatului de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, nefiind întrunite cumulativ exigențele de admisibilitate prevăzute de lege cu referire la chestiunea ce vizează compatibilitatea/incompatibilitatea unei asemenea proceduri cu aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală.