Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 18/2015: Art. 3 alin. (1) lit. p) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

În M. Of. nr. 801 din 28 octombrie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 18/2015 referitoare la interpretarea și aplicarea art. 3 alin. (1) lit. p) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (M. Of. nr. 852 din 20 decembrie 2010; cu compl. și modif. ult.) și stabilește că perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată și a urmat cursurile unei școli profesionale:

1. anterior datei de 1 ianuarie 1949 va fi considerată stagiu de cotizare dacă ucenicii au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale;

2. între 1 ianuarie 1949 și 1 ianuarie 1954 va fi considerată vechime în muncă, indiferent dacă în privința ucenicilor a existat obligația virării contribuțiilor la fostele case de asigurări sociale, dar va reprezenta stagiu de cotizare numai în măsura în care s-a cotizat la fostele case de asigurări sociale;

3. după 1 ianuarie 1954 și până la 1 aprilie 2001 va fi considerată stagiu de cotizare și vechime în muncă perioada practicii în producție.

Examenul jurisprudențial

Plecând de la premisa că, în toate cazurile, a fost probată existența contractului de ucenicie, instanțele au decis:

a) Într-o primă orientare jurisprudențială s-a arătat că perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată trebuie valorificată ca stagiu de cotizare, deoarece ucenicului i-au fost plătite atât salariul, cât și cotizațiile de asigurări sociale, cu referire la art. 89 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959 privind drepturile la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat și a pensionarilor I.O.V.R., potrivit căruia „nu constituie vechime în muncă timpul servit ca ucenic practicant sau elev al unei școli profesionale, cu excepția celor care au cotizat la fostele case de asigurări sociale sau dovedesc că au primit salariu”. De asemenea a fost avut în vedere și art. 6 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 4.161/1953 privind stabilirea contribuției pentru Asigurările Sociale de Stat, nepublicată, conform căruia „contribuția pentru asigurările sociale se plătește și asupra sumelor plătite de întreprinderi elevilor din școlile profesionale cât fac practică în producție”, precum și interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 32 lit. b) din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 252/1967 pentru aplicarea Legii nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară, prin care se prevedea că nu se consideră vechime în muncă timpul în care o persoană a servit ca ucenic, practicant sau elev al unei școli profesionale, cu excepția celor prevăzuți la art. 30 alin. (1) lit. h) din același act normativ și a celor care fac dovada că au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale până la 1 ianuarie 1949. Instanțele au interpretat prevederile art. 89 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959 în sensul că perioada de ucenicie constituie vechime în muncă fără a fi necesară dovada existenței unui contract de muncă. Lipsa contractului de muncă nu conduce automat la concluzia că sumele primite de ucenici ar reprezenta bursă.

b) Într-o a doua orientare jurisprudențială au fost admise acțiunile pentru includerea perioadei de ucenicie în vechimea în muncă pentru durata în care foștii ucenici au beneficiat de toate drepturile prevăzute de Legea nr. 3/1950 privind Codul muncii, cu referire la art. 106 alin. (2) și (3) din lege, în care se prevede în legătură cu cotizațiile de asigurări că acestea se vor fixa prin decizia Confederației Generale a Muncii, în raport cu felul muncii și cu pericolul ce îl prezintă condițiile în care ea se prestează, precum și că aceste sume sunt în sarcina celor care angajează și nu pot fi reținute din salariile angajaților. A fost avut în vedere și art. 133 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 3/1950, în care se stabilea că vechimea în muncă se socotește neîntreruptă și atunci când „angajatul urmează o școală în scopul pregătirii profesionale”. În interpretarea acestor dispoziții legale, instanțele au statuat că durata pregătirii profesionale a angajaților în sistemul uceniciei în școli profesionale sau la locul de muncă constituie vechime în muncă.

c) Într-o a treia orientare a jurisprudenței, minoritară, s-a considerat că perioada de ucenicie este recunoscută la calculul vechimii în muncă indiferent de plata contribuțiilor la asigurările sociale, dacă ucenicii au primit indemnizații pentru munca prestată, cu referire la art. 8 lit. a) din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 981/1967 cu privire la pregătirea unor muncitori calificați prin ucenicie la locul de muncă, potrivit căruia pe timpul pregătirii practice în producție ucenicii primesc indemnizații lunare, al căror cuantum se va stabili diferențiat, ținând seama de aportul lor la realizarea producției. S-a reținut și art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, cu modificările ulterioare, prin care se stabilea că „unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecționare profesională, precum și asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai școlilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producție, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă. Pentru personalul român salariat trimis în misiune permanentă în străinătate, unitățile socialiste de care aparțin sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra salariului brut de încadrare în țară în lei”. În aplicarea acestor dispoziții, instanțele au reținut că ucenicia este o formă de calificare profesională care se face în baza unui contract de ucenicie și că plata contribuțiilor la fostele case de asigurări este în sarcina fostelor unități de stat.

d) în a patra orientare a jurisprudenței s-a admis că perioada de ucenicie constituie vechime în muncă dacă pentru intervalul de timp corespunzător acestei perioade s-au virat contribuțiile pentru asigurările sociale de stat, indiferent dacă ucenicul a primit sau nu salariu, cu referire la art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare”. Totodată s-a reținut și art. 161 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin care se stabilește modalitatea de calcul al salariului atunci când acesta nu a fost menționat în carnetul de muncă, în carnetul de asigurări sociale sau în oricare alt act prevăzut de lege, precum și art. 89 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959. A fost avut în vedere și art. 6 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 4.161/1953, conform căruia „contribuția pentru asigurările sociale se plătește și asupra sumelor plătite de întreprinderi elevilor din școlile profesionale cât fac practică în producție”. În interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, instanțele au subliniat că este necesară virarea contribuțiilor la asigurările sociale de stat în perioada uceniciei, pentru ca aceasta să fie inclusă în durata vechimii în muncă.

e) A cincea orientare jurisprudențială, de asemenea minoritară, a statuat în sensul că ucenicia va fi luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă, în măsura în care ucenicul demonstrează absolvirea cursurilor de ucenic, fie prin diploma de absolvire, fie prin înscrierea mențiunii de absolvire a școlii în carnetul de muncă, fără alte condiții, cu referire la art. 78 din Legea nr. 3/1950, conform căruia „sunt ucenici acei care învață o meserie în școli profesionale și ateliere, precum și acei care-și însușesc individual o meserie lucrând în producție sub conducerea unor persoane calificate”, precum și la art. 104 din Legea nr. 3/1950, care stipula că asigurările sociale se extind asupra tuturor salariaților care prestează munci în organele și instituțiile de stat, întreprinderile și organizațiile economice ale statului, organizațiile cooperatiste și cele cu caracter obștesc, la persoanele fizice sau persoanele juridice din sectorul particular care folosesc munca salariată, indiferent dacă sunt angajați permanent sau temporar, precum și asupra membrilor lor de familie nesalariați. S-a reținut și incidența art. 106 și a art. 107 din Legea nr. 3/1950, prin care se stabilea că toate cotizațiile la asigurările sociale de stat sunt în sarcina celor care angajează și nu pot fi reținute din salariile angajaților, dar și că neplata cotizațiilor nu privează pe angajați de a beneficia de ajutoarele materiale ce li se cuvin. A fost avut în vedere și art. 133 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 3/1950, prin care se stabilea că vechimea în muncă se socotește neîntreruptă și atunci când „angajatul urmează o școală în scopul pregătirii profesionale”. În aplicarea acestor dispoziții, instanțele și-au întemeiat uneori soluțiile și pe argumentele prezentate în punctul de vedere al Casei Naționale de Pensii Publice, potrivit căruia ucenicii pot beneficia de valorificarea ca vechime în muncă a perioadei de ucenicie doar dacă dovedesc că în această perioadă au primit salariu pentru care s-a virat contribuția legală la sistemul de asigurări sociale de stat.

f) într-o ultimă orientare a jurisprudenței, solicitarea de includere a perioadei de ucenicie la calculul vechimii în muncă a fost respinsă, considerându-se că aceasta nu reprezintă stagiu de cotizare, cu referire la art. 89 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959, avându-se în vedere și art. 32 lit. b) din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 252/1967, pentru aplicarea Legii nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară, prin care se prevedea că nu se consideră vechime în muncă timpul în care o persoană a servit ca ucenic, practicant sau elev al unei școli profesionale, cu excepția celor prevăzuți la art. 30 alin. (1) lit. h) din același act normativ și a celor care fac dovada că au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale până la 1 ianuarie 1949. Un alt text de lege aplicat a fost și art. 8 lit. a) din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 981/1967, potrivit căruia pe timpul pregătirii practice ucenicii primesc indemnizații lunare, al căror cuantum se stabilește diferențiat, pe ani de pregătire, ținându-se seama de aportul lor la realizarea producției, cu referire la art. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc principiile după care se organizează și funcționează sistemul public de pensii, între care cele ale contributivității și obligativității. De asemenea a fost aplicat și art. 133 lit. d) din Legea nr. 3/1950, potrivit căruia sunt considerați ucenici toți cei care învață o meserie în școli profesionale și ateliere, precum și cei care își însușesc individual o meserie lucrând în producție sub conducerea unor persoane calificate. În aplicarea acestor dispoziții s-a considerat că lipsa mențiunilor din carnetul de muncă referitoare la plata cotizațiilor de asigurări sociale și lipsa dovezii unui contract de muncă cu întreprinderea nu permit includerea perioadei de ucenicie în calculul vechimii în muncă. S-a subliniat că pe durata contractului de ucenicie, ucenicii nu au făcut dovada existenței contractelor de muncă, acestea fiind încheiate după absolvirea școlii profesionale, astfel încât perioada de ucenicie nu poate fi considerată vechime în muncă.

Opinia procurorului general

Procurorul general a considerat că este în litera și spiritul legii opinia potrivit căreia perioada de ucenicie constituie vechime în muncă și stagiu de cotizare, potrivit dispozițiilor legale care au reglementat această formă de activitate, în perioadele de referință.

Raportul asupra recursului în interesul legii

Judecătorii-raportori, constatând, în primul rând, că acest recurs în interesul legii este admisibil, au apreciat că perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată și a urmat cursurile unei școli profesionale:

a) anterior datei de 1 ianuarie 1949 va fi considerată stagiu de cotizare dacă ucenicii au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale;

b) între 1 ianuarie 1949 și 1 ianuarie 1954 va fi considerată vechime în muncă, indiferent dacă în privința ucenicilor a existat obligația virării contribuțiilor la fostele case de asigurări sociale, dar reprezintă stagiu de cotizare numai în măsura în care s-a cotizat la fostele case de asigurări sociale;

c) după 1 ianuarie 1954 și până la 1 aprilie 2001 va fi considerată stagiu de cotizare și vechime în muncă perioada practicii în producție.