Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 11/2021 (M. Of. nr. 909/22.09.2021): Art. 37 din Codul penal

23 sept. 2021
Vizualizari: 856

Decizia ÎCCJ

Complet ÎCCJActul normativArticolulSumar
Decizia ÎCCJ nr. 11/2021

 

(M. Of. nr. 909 din 22  septembrie 2021)

Complet RILCodul penal 

Art. 37

În ipoteza în care constată existența unei condamnări definitive pentru o infracțiune continuată, instanța învestită cu judecarea unor acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni va proceda la recalcularea pedepsei

 

În M. Of. nr. 909 din 22 septembrie 2021 s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 11/2021 prin care s-a dezbătut sesizarea referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 37 din Codul penal.

Astfel, Înalta Curte a stabilit următoarele: în ipoteza în care constată existența unei condamnări definitive pentru o infracțiune continuată, instanța învestită cu judecarea unor acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni va proceda la recalcularea pedepsei ținând seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, va stabili o pedeapsă unică ce nu poate fi mai mică decât cea pronunțată anterior și va dispune anularea formelor de executare emise ca urmare a condamnării anterioare și emiterea unora noi în conformitate cu hotărârea pronunțată sau, după caz, va constata executată pedeapsa.

 

Obiectul recursului în interesul legii

Art. 37 din Codul penal

„Art. 37  – Recalcularea pedepsei pentru infracțiunea continuată sau complexă:

Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracțiune continuată sau complexă este judecat ulterior și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, se stabilește o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decât cea pronunțată anterior”.

 

 

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 11/2021

Prin Decizia nr. 11/2021, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 37 din Codul penal, în ipoteza în care constată existența unei condamnări definitive pentru o infracțiune continuată, instanța învestită cu judecarea unor acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni va proceda la recalcularea pedepsei ținând seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, va stabili o pedeapsă unică ce nu poate fi mai mică decât cea pronunțată anterior și va dispune anularea formelor de executare emise ca urmare a condamnării anterioare și emiterea unora noi în conformitate cu hotărârea pronunțată sau, după caz, va constata executată pedeapsa.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 11/2021 (M. Of. nr. 909/22.09.2021): Art. 37 din Codul penal was last modified: septembrie 23rd, 2021 by Redacția ProLege
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.