Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 12/2017 (M. Of. nr. 849/26.10.2017): Art. 179 coroborat cu art. 114 şi art. 116 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

În M. Of. nr. 849 din 26 octombrie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 12/2017 din 19 iunie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea și aplicarea art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborat cu art. 114 și art. 116 din Legea nr. 263/2010, în sensul în care analiza legalității și temeiniciei deciziei de recuperare a debitului este condiționată sau nu de suspendarea/sistarea (anterioară/concomitentă) pensiei prin decizie de către casa de pensii”.

Legea nr. 263/2010

„Art. 114

(1) În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:

a) pensionarul și-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenție de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, dacă, potrivit prevederilor acesteia, pensia se plătește de către celălalt stat;

b) pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțiale, se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu excepția consilierilor locali sau județeni;

c) pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaș prevăzut la art. 84 lit. c) ori cel prevăzut la art. 86 alin. (1) nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, a centrelor regionale de expertiză medicală a capacității de muncă sau a comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații;

d) pensionarul de invaliditate nu mai urmează programele recuperatorii, întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale, prevăzute la art. 81 alin. (1);

e) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu excepția consilierilor locali sau județeni;

f) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III, se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I sau II, depășind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv;

g) pensionarul urmaș, prevăzut la art. 84 lit. a), a împlinit vârsta de 16 ani și nu face dovada continuării studiilor;

h) soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din câștigul salariat mediu brut prevăzut la art. 33 alin. (5);

i) soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, s-a recăsătorit;

j) soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din același sistem, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii;

k) pensionarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege, referitoare la cumulul pensiei cu salariul.

(2) În situația copilului, beneficiar al unei pensii de urmaș, în condițiile prevăzute la art. 84 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs.

(3) Plata indemnizației pentru însoțitor prevăzute la art. 77 alin. (1) se suspendă pe perioada în care pensionarul este internat într-o instituție de asistență socială sau într-o unitate medicală specializată, în care se asigură supraveghere și îngrijire permanente, cu excepția situațiilor în care pensionarul este nevăzător.

(4) Suspendarea plății pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor se poate face și la cererea pensionarului, situație în care suspendarea plății se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea”.

„Art. 116

Încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie”.

„Art. 179

(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani.

(2) În cazul prestațiilor de asigurări sociale, altele decât pensiile, recuperarea sumelor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către angajator sau, după caz, de instituția care efectuează plata drepturilor de asigurări sociale.

(3) CNPP, prin casele teritoriale de pensii, precum și casele de pensii sectoriale recuperează sumele plătite necuvenit de la plătitorii prevăzuți la alin. (2).

(4) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii și al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.

(5) Debitele reprezentând contribuții de asigurări sociale sau prestații de asigurări sociale mai mici de 10 lei nu se urmăresc.

(6) Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedați nu se mai urmăresc.

(7) Sumele cu titlu de contribuții de asigurări sociale, rămase nerecuperate de pe urma asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV, decedați, nu se mai urmăresc”.

A. Obiectul sesizării

3. Problema de drept ce a creat divergența de practică judiciară vizează interpretarea și aplicarea art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborat cu art. 114 și art. 116 din Legea nr. 263/2010, în sensul în care analiza legalității și temeiniciei deciziei de recuperare a debitului este condiționată sau nu de suspendarea/sistarea (anterioară/concomitentă) pensiei prin decizie de către casa de pensii.

VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

9. Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că această condiție legală este îndeplinită în ceea ce îl privește pe titularul sesizării.

10. Este îndeplinită și condiția privind respectarea cerințelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, date fiind anexele memoriilor de recurs în interesul legii din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul tuturor curților de apel din țară, astfel cum s-a menționat anterior, fiind ilustrată prin hotărâri judecătorești definitive.

11. Obiectul recursurilor în interesul legii se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, și anume privește probleme de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești. Așadar, se constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a prezentului recurs în interesul legii.

12. Pe fondul recursului, ceea ce se urmărește prin promovarea recursului în interesul legii pendinte este de a se stabili dacă, în aplicarea art. 179 din Legea nr. 263/2010, decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit de către pensionar este condiționată, sub aspectul legalității, de respectarea procedurii instituite de art. 116 din lege referitoare la emiterea unei decizii de încetare/suspendare/modificare a drepturilor de pensie, pentru situațiile reglementate de art. 114 din lege, sau dacă, în aplicarea art. 179 din lege, procedura de recuperare este independentă de orice altă procedură referitoare la decizia inițială de pensie, aflată în plată și definitivă, caracterul necuvenit al drepturilor încasate de pensionar raportându-se exclusiv la prevederile normative în vigoare încălcate.

13. Divergența de practică judiciară în privința acestei probleme de drept a apărut în contextul soluționării unor contestații având ca obiect deciziile de recuperare a sumelor încasate necuvenit de către pensionari [ipoteza concretă fiind cea a pensionarului anticipat parțial/de invaliditate, încadrat în gradul I sau II și care se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV], întemeiate exclusiv pe dispozițiile art. 179 din Legea nr. 263/2010.

14. Prima orientare jurisprudențială a apreciat corect că, în lipsa unei decizii emise de casa teritorială de pensii de suspendare/modificare a drepturilor de pensie stabilite prin decizie definitivă, drepturile bănești au drept cauză juridică a plății decizia de pensionare inițială și, din acest motiv, nu pot fi calificate ca „sume încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale”, în sensul art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

15. Astfel, Constituția României, republicată, prevede în mod expres la art. 47 alin. (2) dreptul la pensie, ca drept fundamental – dreptul la pensie se acordă potrivit legii -, ceea ce înseamnă că legiuitorul este în drept să stabilească criteriile și condițiile concrete în care asigurații pot beneficia de pensie, tipurile de pensii care pot fi acordate, regulile generale de acordare a acestora și regulile derogatorii pentru situații deosebite, modul de calcul și cuantumul valoric al pensiilor etc.

16. Dispozițiile de principiu ale art. 1 și art. 104 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevăd, în mod explicit, că dreptul la asigurări sociale se exercită, în condițiile acestei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, respectiv că pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, emisă în condițiile prevăzute de legea menționată.

17. În egală măsură trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 116 din Legea nr. 263/2010, conform cărora încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.

18. Dispozițiile art. 179 din Legea nr. 263/2010 pot constitui temei juridic pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, numai în contextul coroborării lor cu dispozițiile art. 114 și art. 116 din Legea nr. 263/2010, ceea ce presupune emiterea prealabilă sau concomitentă a unei decizii de încetare, suspendare, modificare a drepturilor de pensie. Aceasta întrucât raporturile de asigurări sociale se nasc, se modifică și se sting (o astfel de definiție pe deplin acceptată este inerentă oricărui raport juridic, public sau privat) în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale (din această perspectivă, raportul juridic capătă specificitate), în condițiile strict prevăzute de lege. Odată constituit dreptul asiguratului la primirea indemnizației de asigurări sociale (și, corelativ, obligația instituției de asigurări de a o plăti), de principiu, acesta nu poate fi modificat decât tot printr-o decizie, prin care să se dispună asupra dreptului de pensie – încetarea, suspendarea etc. plății pensiei – și doar în mod subsecvent se va proceda la recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale.

19. Dispozițiile art. 107 din Legea nr. 263/2010 referitoare la procedura revizuirii pensiei sunt relevante pentru cauza pendinte, întrucât ilustrează cel mai pregnant succesiunea operațiunilor în una dintre ipotezele particulare de modificare a dreptului la pensie, respectând dispozițiile de principiu ale legii, după cum urmează:

a) emiterea deciziei de revizuire, alin. (1) al articolului anterior menționat statuând că „în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire”. Totodată, în practica judiciară s-a reținut că revizuirea constituie operațiunea de corectare a cuantumului pensiei ca urmare a unei erori de calcul (preluarea greșită a datelor referitoare la stagiul de cotizare, la contribuția de asigurări sociale etc.), dar și ca urmare a unei aplicări sau interpretări greșite a legii;
b) acordarea sau recuperarea sumelor rezultate în urma revizuirii, art. 107 alin. (2) stabilind că: „sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor”.

20. Trebuie subliniat că succesiunea primelor două alineate ale art. 107 din Legea nr. 263/2010 asigură, prin conținutul lor normativ explicit, succesiunea logică a soluțiilor preconizate de legiuitor pentru revizuire, dacă aceasta s-ar impune – exigență a art. 35 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

21. Referindu-se la revizuire, Curtea Constituțională a clarificat aspecte importante ale acestei instituții juridice, statuând că aceasta apare ca o modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei și că textul de lege criticat nu are în vedere doar ipoteza diminuării pensiei, ci și pe cea a măririi cuantumului acesteia, atunci când pensionarul solicită constatarea unei diferențe între suma legal cuvenită și cuantumul pensiei stabilit și aflat în plată, astfel că poate fi privit și ca un mijloc de protecție a dreptului la pensie.

22. Pornind de la această observație a instanței de contencios constituțional, în literatura de specialitate s-a susținut că dreptul pensionarului de a beneficia de revizuirea pensiei stabilite prin decizie, chiar și rămasă definitivă, nu trebuie privit izolat, ci ca o componentă a dreptului la pensie, singura limitare acceptată fiind aceea de a nu se înfrânge autoritatea de lucru judecat.

23. La fel se procedează și în ipoteza recalculării pensiei, situația fiind însă mai puțin elocventă, întrucât în acest caz pensionarului i se acordă în plus sume de bani, nepunându-se astfel problema restituirii, recuperării vreunui debit – art. 107 alin. (5) stabilind că „Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) și (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea”. Se observă că și într-o astfel de ipoteză favorabilă situației pensionarului legiuitorul a fost suficient de riguros, operațiunile specifice recalculării ordonându-se în economia unui singur articol, în trei alineate succesive, corelate între ele.

24. În doctrina de specialitate s-a analizat situația deciziilor de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, apreciindu-se că aceste titluri executorii sunt emise ca urmare a constatării existenței unor debite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, pe baza unor decizii de revizuire a drepturilor inițial stabilite sau ca urmare a descoperirii unor împrejurări care ar fi justificat suspendarea sau încetarea plății pensiei; în măsura în care apărările se bazează pe contestarea acelor împrejurări ori a relevanței lor, persoana interesată va putea obține anularea deciziei de recuperare a debitului și a actelor de executare, doar contestând, fie în prealabil, fie în cadrul aceluiași dosar, însăși decizia de suspendare sau de încetare a plății pensiei; pentru ipoteza existenței unor dosare diferite, autorul articolului a apreciat că ar fi necesară conexarea dosarelor, datorită raportului de accesorialitate, sau suspendarea contestației la executare până la soluționarea definitivă a contestației formulate împotriva deciziei de suspendare ori încetare a plății pensiei.

25. În considerarea acestor temeiuri de drept, interpretate sistematic, rațional, se poate considera că un raport juridic de asigurări sociale s-ar putea defini printr-o singură decizie de acordate a dreptului la pensie, în temeiul căreia să se facă plata efectivă a pensiei, sau printr-o succesiune de decizii de acordare, recalculare, revizuire, încetare, suspendare, reluare, modificare a dreptului la pensie, cu precizarea explicită că o eventuală decizie de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale este într-un raport de accesorialitate, de condiționare, de subsecvență cu decizia de încetare, suspendare, modificare a drepturilor de pensie, întrucât numai astfel se respectă dispozițiile legale și se conferă previzibilitate drepturilor beneficiarilor sistemului public de pensii.

26. Pentru ipoteza în care s-a procedat direct la emiterea deciziei de recuperare a debitului (operațiunile de suspendare sau încetare a plății pensiei fiind total ignorate de emitent), se consideră că soluționarea contestației în privința acestei decizii nu poate ignora apărările ce vizează nerespectarea dispozițiilor art. 113, 114 și 116 din Legea nr. 263/2010, fie ca o condiție de admisibilitate de fond – asigurarea premiselor pentru demonstrarea susținerilor contestatorului, fie ca apărare de fond- contestarea împrejurărilor care au condus la întrerupere, suspendare, a relevanței lor pentru cauza pendinte etc.

27. Se apreciază că, într-o astfel de ipoteză, constantă a unui număr semnificativ de litigii pendinte, instanțele trebuie să manifeste un rol activ, potrivit art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă, întrucât nu numai jurisprudența constantă sau cea unificată prin decizii în interesul legii, ci și exigența dezbaterilor din fața judecătorului trebuie să evidențieze ideea de respectare a legii, a procedurilor, într-o materie sensibilă și extrem de importantă din perspectiva persoanelor fizice vizate.

28. Literatura de specialitate a subliniat că, în contextul existenței dispozițiilor art. 116 din Legea nr. 263/2010, s-ar putea vorbi chiar de un drept al pensionarului de a primi o decizie de încetare, suspendare, reluare a plății pensiei, întrucât ideea de legalitate și previzibilitate nu poate fi nesocotită sub niciunul din aspectele aplicării legii.

29. Din jurisprudența instanței de contencios constituțional s-a reținut, în spiritul acestei idei, că pensia este o formă de prestație de asigurări sociale plătită lunar, în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar, obținută în baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor impuse de legiuitor. În egală măsură, considerentele desprinse din jurisprudența Curții Constituționale, într-o formă directă sau indirectă – prin definirea instituțiilor revizuirii, recalculării, a regimului juridic al acestora, prin definirea unor concepte mai noi sau mai vechi etc. – conferă consistență primei orientări jurisprudențiale.

30. Astfel, s-a statuat că revizuirea apare ca o modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei; prin urmare, nu se poate vorbi despre afectarea retroactivă a unui „drept câștigat”, de vreme ce, de acest atribut se bucură doar „cuantumul pensiei stabilit potrivit principiului contributivității”, și nu cuantumul pensiei aflate în plată, stabilit însă cu încălcarea dispozițiilor legale; obligația restituirii sumelor încasate necuvenit este o expresie particularizată în materia asigurărilor sociale a instituției îmbogățirii fără justă cauză, prevăzută de art. 1.345 din Codul civil. Tot astfel, instanța de contencios constituțional a statuat că „sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale”, dar și că „protecția dreptului de proprietate privată nu se poate extinde asupra sumelor dobândite necuvenit”.

31. S-au avut în vedere și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 263/2010, care impun Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Casei Naționale de Pensii Publice și caselor de pensii sectoriale obligația de a-și corela bazele proprii de date, scopul acestei operațiuni fiind realizarea unei evidențe corecte și unitare a drepturilor și obligațiilor participanților la sistemul public de pensii.

32. O evidență corectă și unitară a drepturilor și obligațiilor participanților la sistemul public de pensii exclude posibilitatea coexistenței unei decizii definitive de acordare a pensiei (conformă dispozițiilor legale la momentul stabilirii ei și care beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie) cu o decizie de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, ambele emise pe numele aceleași persoane, în lipsa unei decizii de încetare, suspendare, modificare a drepturilor de pensie.

33. Dificultățile practice de aplicare a textului legal de către casele de pensii nu pot face inaplicabil un text legal în vigoare, iar încălcarea de către pensionar a obligației de a anunța intervenirea uneia dintre situațiile prevăzute de art. 114 din Legea nr. 263/2010 nu poate valora juridic cauză de exonerare a casei de pensii de obligația de emitere a deciziei de suspendare, potrivit art. 114 și art. 116 din Legea nr. 263/2010.

34. Dispozițiile art. 118 din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile, nici pe calea interpretării per a contrario, deoarece atât interdicția impusă pensionarului de invaliditate de gradul I și II, cât și sancțiunea legală sunt reglementate printr-un text expres, respectiv art. 114 din Legea nr. 263/2010. În sarcina casei de pensii subzistă obligația de a respecta procedurile legale, potrivit cărora aceasta poate opera orice modificare/suspendare a drepturilor de pensie cu recuperarea sumelor stabilite ca fiind încasate necuvenit în termenul de prescripție de trei ani, fără a se pune problema exonerării titularului pensiei de invaliditate/anticipate parțial de obligația de restituire.