Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 37/2017 (M. Of. nr. 600/26.07.2017): Art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice

În M. Of. nr. 600 din 26 iulie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 37/2017 din 29 mai 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă intră sub incidența acestor prevederi și personalul care, deși nesalarizat conform Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a primit drepturi de natură salarială considerate necuvenite tocmai prin încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011”.

„Art. 1

Prezenta lege se aplică:

a) personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene și locale, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prinLegea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare”.

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 9 decembrie 2016, în Dosarul nr. 38.833/3/2015, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 124/2014), în sensul de a se stabili dacă intră sub incidența acestor prevederi și personalul care, deși nesalarizat conform Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (Legea nr. 283/2011), a primit drepturi de natură salarială considerate necuvenite tocmai prin încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010)”.

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Asupra admisibilității sesizării

21. În privința regularității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ, respectiv:

– existența unei cauze aflate în curs de judecată;
– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza în ultimă instanță;
– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

22. Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că toate aceste condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

23. Astfel, Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale este legal învestită cu soluționarea apelurilor în cauza în care s-a formulat sesizarea, judecând cauza în ultimă instanță, urmând a pronunța o hotărâre definitivă, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

24. De dezlegarea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, atâta vreme cât, în problema care interesează sesizarea pendinte, critica formulată prin apelul pârâtului vizează greșita aplicare a legii de către instanța de fond, potrivit căreia salarizarea în temeiul unei hotărâri interne emise de Consiliul fostei Comisii de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private ar determina excluderea beneficiarilor de la exonerarea de plata debitelor, reglementată prin Legea nr. 124/2014. Or, ceea ce se solicită a fi dezlegat prin sesizarea Curții de Apel București este tocmai modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 din perspectiva categoriei de personal din care face parte pârâtul.

25. Cât privește noutatea chestiunii de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reamintește că scopul sesizării cu pronunțarea unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina generarea unei jurisprudențe neunitare, ca urmare a unei interpretări și aplicări diferite a unei dispoziții legale. Or, din documentele depuse la dosar rezultă existența mai multor cauze soluționate la nivelul Curții de Apel București, în care au fost pronunțate soluții divergente, ceea ce, în speță, justifică utilizarea mecanismului prevăzut de art. 519 din Codul procedură civilă.

26. În același timp, evaluarea noutății chestiunii de drept presupune, între altele, ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra acesteia și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare. Așa cum s-a menționat anterior (punctul 16 din prezenta decizie), instanța supremă a pronunțat deciziile nr. 33/2016 și nr. 13/2017, care conturează atât domeniul de aplicare a art. 1 din Legea nr. 124/2016, cât și efectele art. 33 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la modalitatea de recuperare a prejudiciului constatat de această autoritate. Chestiunea de drept de care depinde soluționarea cauzei nu se suprapune însă, în totalitate, cu aspectele soluționate prin deciziile amintite, astfel încât și această condiție de admisibilitate este îndeplinită.

Asupra fondului sesizării

27. Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că problema de drept ce face obiectul sesizării presupune lămurirea a două aspecte: primul constând în a stabili dacă personalul fostei Comisii de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, actualmente Autoritatea de Supraveghere Financiară, era salarizat din venituri bugetare și al doilea – dacă personalul amintit intră sub incidența legii de amnistie fiscală, respectiv a Legii nr. 124/2014.

28. În ceea ce privește primul aspect se reține că din interpretarea coroborată a normelor de drept ce reglementează activitatea fostei Comisii de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private rezultă că personalul ce activa în instituția menționată nu era salarizat din fonduri bugetare.

29. În cursul anului 2012 salarizarea personalului s-a realizat în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2005.

30. Potrivit dispozițiilor art. 17 din actul normativ menționat:

„(1) Veniturile bugetului Comisiei se constituie din: a) taxe pentru autorizare și avizare; b) taxe de funcționare plătite lunar; c) venituri provenite din donații, publicații și din alte surse legale.

(2) Cheltuielile privind administrarea Comisiei sunt finanțate din veniturile constituite conform alin. (1).

(3) În situația în care veniturile constituite conform alin. (1) nu sunt suficiente, Comisia apelează la alte surse de finanțare, potrivit legii, pe baza aprobării prin hotărâre de către Consiliul Comisiei.”

31. Potrivit dispozițiilor art. 31 din același act normativ: „Salarizarea președintelui, a vicepreședintelui, a directorului general și a personalului de specialitate al Comisiei se stabilește prin hotărâre a Consiliului”.

32. Așadar, personalul fostei Comisii de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private era salarizat în temeiul unei legislații speciale, salariile nefiind acordate din bugetul de stat, ci stabilite prin hotărârea Consiliului Comisiei și plătite personalului angajat din fonduri proprii.

33. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect ce trebuie rezolvat pentru a lămuri chestiunea de drept constând în a statua dacă personalul amintit intră sub incidența legii de amnistie fiscală, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că enumerarea din lege nu include angajații salarizați din venituri care nu derivă din sectorul bugetar.

34. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014: „Prezenta lege se aplică: a) personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene și locale, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare”.

35. În Decizia nr. 33/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea a unor chestiuni de drept a statuat incidental asupra domeniului de aplicare al art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014, arătându-se, în cuprinsul paragrafului 47:

„(…) urmare a evaluării contextului în care a fost adoptat acest act normativ și a scopului urmărit de legiuitor, se constată astfel că prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 nu au ca obiect de reglementare aplicarea în timp a dispozițiilor ce exonerează personalul bugetar de la obligația restituirii sumelor încasate necuvenit. Textul de lege invocat stabilește beneficiarii actului de clemență, împrejurare ce rezultă din sintagma utilizată de norma analizată. Intenția legiuitorului, atunci când a folosit această formulare «prezenta lege se aplică: a) personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare (…)», a fost aceea de a stabili sfera subiecților de drept ce pot beneficia de amnistie, ca fiind categoria personalului din sectorul bugetar, pe care a identificat-o ca fiind compusă din persoanele cărora li se aplică «actele normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar», conform art. 1 lit. a) din legea evocată”.

36. Așadar, asupra domeniului de aplicare al legii de amnistie fiscală s-a statuat în precedent, arătându-se că se aplică personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar.

37. Or, din enumerarea actelor normative ce fac obiectul art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 nu rezultă că este inclusă și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005, ceea ce înseamnă că personalul salarizat în baza acestui act normativ nu intră sub incidența legii.

38. Faptul că, în raportul său, Curtea de Conturi s-a referit la încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 are, exclusiv în accepțiunea organului de control financiar, doar semnificația identificării normei de drept nerespectate de către angajator pentru acordarea unor drepturi de natură salarială necuvenite. Astfel, potrivit articolului menționat: „în anul 2013, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.

39. Așadar, ordonanța amintită a avut scopul de a institui interdicția acordării unor premii și prime de vacanță, neavând rolul de a institui modalitatea de salarizare, care pentru personalul în speță era realizată la momentul respectiv în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2005.

40. În consecință, personalul care nu este salarizat în sectorul bugetar nu intră sub incidența art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2004.