Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 15/2017 (M. Of. nr. 369/18.05.2017): Art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

În M. Of. nr. 369 din 18 mai 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 15/2017 din 25 aprilie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept „dacă acțiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat și ulterior pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, sau infracțiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeași lege”.

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri

„Art. 2

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi”.

„Art. 3

(1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi”.

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 18 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 47.050/3/2015*/a10 (2.344/2016), în baza art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a hotărât sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind „pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept „dacă acțiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat și ulterior pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, sau infracțiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeași lege”.

XIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

A. Cu privire la condițiile de admisibilitate a sesizării

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în mod legal, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție prin Încheierea de ședință din data de 18.01.2017, pronunțată în Dosarul nr. 47.050/3/2015*/a10 (2.344/2016) de către Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, fiind îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Din examinarea dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală rezultă că pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume:

a) să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele enumerate expres de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, curte de apel sau tribunal;
b) chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluționarea în fond a cauzei respective;
c) problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt îndeplinite condițiile menționate anterior, respectiv există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel București fiind învestită cu soluționarea apelurilor declarate împotriva unei sentințe, hotărârea ce urmează a se pronunța fiind definitivă.

Din verificările efectuate a rezultat și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii a cărei dezlegare se solicită și, de asemenea, această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate menționate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze.

B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată

Pentru a răspunde problemei de drept ridicate de Curtea de Apel București se impune o analiză comparativă a dispozițiilor legale ce definesc infracțiunile de trafic intern de droguri și de trafic internațional de droguri, incriminate distinct prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Astfel, în prevederile art. 2 din Legea nr. 143/2000 este incriminată cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor, fără drept.

În art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt incriminate introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri, fără drept.

Nu se poate reține că traficul intern de droguri este absorbit de infracțiunea de trafic internațional de droguri de risc/mare risc, întrucât este vorba despre texte normative diferite, de modalități diferite de săvârșire, respectiv o acțiune complexă de introducere în țară de droguri, în ipoteza traficului internațional, iar, în cazul traficului intern de droguri, o acțiune distinctă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul României.

În ceea ce privește elementul material al laturii obiective a fiecăreia dintre aceste două infracțiuni se constată existența lor de sine stătătoare. Fapta de a introduce droguri în țară și aceea de a transporta astfel de substanțe pe teritoriul altui stat și ulterior pe teritoriul României, chiar săvârșite de aceeași persoană și constatate cu același prilej, constituie infracțiuni distincte, prevăzute de art. 2 și de art. 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs.

Având în vedere modalitatea prin care legiuitorul a incriminat traficul de droguri, reiese că, în articolele sus-menționate s-au avut în vedere operațiuni distincte privind circulația drogurilor, cele privind tranzitarea limitelor teritoriale ale țării fiind considerate cu un grad de pericol social mai ridicat, rezultat din limitele speciale de pedeapsă, atât minime, cât și maxime.

În sensul acestei opinii, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, soluția absorbției infracțiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000 (în modalitatea transportului) în infracțiunea prevăzută în art. 3 din același act normativ a fost respinsă prin Decizia nr. 4.150 din 11 decembrie 2009, în considerentele căreia s-a reținut că fapta de introducere în țară și aceea de deținere și transport de droguri constituie infracțiuni distincte, prevăzute în art. 3 și art. 2 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind-o pe cea din urmă. Din analiza comparată a celor două norme incriminatoare se constată că cele două infracțiuni diferă în ceea ce privește obiectul juridic și elementul material al laturii obiective. Nu este obligatoriu ca introducerea drogurilor în țară și apoi transportul acestora către altă graniță, cu scopul de a fi scoase din țară, să se realizeze de aceeași persoană, dar în speță, chiar dacă inculpatul este cel care a trecut drogurile prin vama de la granița cu Bulgaria și ulterior le-a transportat spre Ungaria, reținerea celor două infracțiuni în concurs este corectă, una nefiind absorbită de cealaltă.

Pe de altă parte, există concurs formal (ideal) de infracțiuni, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Codul penal, atunci când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni.

Or, acțiunea continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României și pe teritoriul României, fără drept, se încadrează în ipoteza concursului formal de infracțiuni, prevăzută de art. 38 alin. (2) din Codul penal. Astfel, acțiunea continuă de transport al drogurilor, datorită împrejurărilor în care a avut loc – pe parcursul transportului drogurile au fost introduse pe teritoriul României, fără drept -, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în modalitatea normativă a transportului de droguri, și ale infracțiunii prevăzute de art. 3 din același act normativ, în modalitatea introducerii în țară de droguri.

În ipoteza concursului formal (ideal) de infracțiuni, într-o singură acțiune sau inacțiune sunt comprimate elementele constitutive a două sau mai multe infracțiuni. În acțiunea continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României și pe teritoriul României sunt comprimate, la momentul trecerii drogurilor peste frontiera de stat a României, elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute în art. 2 și în art. 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât, pe parcursul transportului, este realizată introducerea în țară de droguri.

În sensul reținerii celor două infracțiuni sus-menționate, în concurs ideal, este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală (deciziile penale nr. 5.596 din 2 decembrie 2003, nr. 3.547 din 4 noiembrie 2008, nr. 952 din 17 martie 2009, nr. 4.150 din 11 decembrie 2009, nr. 1.137 din 12 aprilie 2012 și nr. 3.559 din 2 noiembrie 2012), dar și practica judiciară consfințită la nivelul curților de apel (deciziile penale nr. 1.249/P din 18 decembrie 2015 și nr. 471/P din 11 iulie 2014 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, deciziile penale nr. 364/Ap din 9.07.2014 și nr. 91/Ap din din 19.03.2014 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, Decizia penală nr. 988 din 1 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Sentința penală nr. 44 din 11 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, Sentința penală nr. 486 din 1 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova etc.).

Acțiunea continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul unui stat străin și pe teritoriul României, fără drept, datorită împrejurărilor în care a avut loc, realizează atât conținutul infracțiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât și conținutul infracțiunii prevăzute în art. 3 din același act normativ.

Un argument în plus îl reprezintă și faptul că transportul de droguri, fără drept, nu presupune introducerea drogurilor în țară, ci se poate realiza în interiorul frontierelor României, iar introducerea în țară de droguri, fără drept, nu necesită, în mod obligatoriu, transportul de droguri, ci se poate efectua prin expedierea unui colet sau prin intermediul unei alte persoane.

În sensul acestei opinii, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală s-a reținut că fapta inculpatului de a solicita cumpărarea drogurilor de risc din străinătate de către o altă persoană, de a trimite bani pentru achiziționarea acestora și de a le primi prin serviciul poștal întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc, fără drept, prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât legea privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu sancționează în art. 3 alin. (1) numai persoana care introduce, în mod nemijlocit, drogurile de risc în țară, ci și persoana care le expediază, precum și cea căreia îi sunt destinate (Decizia nr. 3.547 din 4 noiembrie 2008).

În altă ordine de idei, se constată că infracțiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu constituie o variantă agravantă a infracțiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, ci o infracțiune distinctă. În acest sens, prin Decizia nr. 1.137 din 12 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, s-au reținut următoarele: nu se poate susține că infracțiunea reglementată în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este o variantă agravată a infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) și (2), întrucât cele mai multe din variantele acesteia din urmă nu se pot regăsi în elementul material al infracțiunii reglementate în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În cazul în care inculpatul a trecut peste frontiera de stat a României o cantitate de 0,5 kg de droguri de mare risc, într-un tren internațional, care a circulat ulterior acestui moment pe teritoriul României până în gara unde inculpatul a fost depistat, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în varianta transportului, cât și elementele constitutive ale infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în varianta introducerii în țară, în concurs.

Soluția concursului de infracțiuni între fapta penală prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 și cea prevăzută de art. 3 din același act normativ se reflectă și în alte decizii de speță pronunțate de instanța supremă. Astfel, prin Decizia nr. 5.596 din 2 decembrie 2003 s-a stabilit că fapta de a introduce în țară și aceea de deținere și transport de droguri săvârșite de aceeași persoană și constatate cu același prilej, la punctul de frontieră, constituie infracțiuni distincte, prevăzute în art. 2 și în art. 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs.

Prin Decizia nr. 3.559 din 2 noiembrie 2012, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut următoarele: cumpărarea de droguri de mare risc pe teritoriul unui stat străin, deținerea și transportul prin intermediul unor curieri al drogurilor de mare risc pe teritoriul mai multor state străine pentru a fi introduse în țară, inculpații fiind depistați pe traseul de deplasare spre România, în cadrul unei acțiuni de cooperare judiciară internațională între autoritățile române și autoritățile statului pe teritoriul căruia au fost depistați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, și elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 din Codul penal anterior raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs.

Soluția concursului ideal de infracțiuni în situații similare se reflectă, de asemenea, în jurisprudența Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, prin Decizia nr. 952 din 17 martie 2009 s-a stabilit că introducerea în țară de arme și muniții, fără drept, precum și deținerea și transportul acestora, fără drept, pe teritoriul României, după momentul introducerii armelor și munițiilor în țară, întrunesc atât elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă calificată, prevăzută în art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, cât și elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută în art. 279 alin. 1 din Codul penal anterior, aflate în concurs ideal.