Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 9/2016 (M. Of. nr. 356/10.05.2016): Dispozițiile art. 371 și art. 4 din Codul penal

În M. Of. nr. 356 din 10 mai 2016, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 9/2016. Înalta Curte s-a reunit pentru a dezbate cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane și dacă în situația în care acțiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal”.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept
 
Art. 371 („Tulburarea ordinii și liniștii publice”) și art. 4 („Aplicarea legii penale de dezincriminare”) din Codul penal

Art. 371 („Tulburarea ordinii și liniștii publice”)

„Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Art. 4 („Aplicarea legii penale de dezincriminare”)

„Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

Examen jurisprudențial
 
S-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea curților de apel, conturându-se două opinii:

În opinia majoritară s-a susținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal este întrunit chiar dacă acțiunea inculpatului vizează o singură persoană, întrucât aceasta se răsfrânge asupra tuturor persoanelor prezente, cu condiția îndeplinirii condiției esențiale a comiterii faptei în public.

În opinia minoritară s-a susținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, în textul incriminator regăsindu-se termenul „persoane”. Așadar, din interpretarea gramaticală a normei de incriminare a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice rezultă că pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii doar în situația în care acțiunea este îndreptată împotriva mai multor persoane.

Când legiuitorul a vrut să ocrotească o singură persoană, ca subiect pasiv, a făcut-o prin titlul I intitulat („Infracțiuni contra persoanei”), cap. II intitulat („Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății unei persoane”) din Partea specială a Codului penal.

În unanimitate, s-a susținut că, în situația în care acțiunea descrisă vizează o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.

Opiniile specialiștilor consultați în cauză
 
În punctul de vedere transmis de Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept și Științe Administrative, s-a arătat că obiectul juridic protejat prin norma de incriminare sunt relațiile sociale privind ordinea și liniștea publică, ca specie a relațiilor de conviețuire socială. Ordinea publică este dată de respectarea ordinii de drept care asigură tuturor cetățenilor simțământul siguranței și al liniștii, asigură existența pașnică a indivizilor și a bunurilor acestora. Ordinea și liniștea publică sunt cerințe fundamentale ale statului de drept, asigurând exercițiul în societate al drepturilor și libertăților cetățenești. Infracțiunile contra ordinii și liniștii publice sunt infracțiuni de pericol și, de regulă, nu au obiect material. În cazul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice săvârșite prin violențe, obiectul material îl constituie corpul sau bunurile victimei, subiect pasiv adiacent (secundar) al infracțiunii, dar dacă violențele exercitate asupra acestora au ca rezultat vătămări corporale sau distrugeri de bunuri, va exista un concurs ideal (formal) de infracțiuni. Infracțiunea prezintă un subiect pasiv principal, care este statul, ca titular al valorilor sociale protejate (ordinea și liniștea publică). Infracțiunea poate avea și un subiect pasiv secundar (adiacent), reprezentat de persoanele cărora li s-a adus atingere prin violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității acestora sau distrugerea bunurilor lor. În acest caz, vătămările aduse persoanelor sau distrugerea bunurilor lor constituie infracțiuni distincte, în concurs cu infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii se poate realiza prin modalități alternative, constând în violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor. Cerința esențială este ca aceste fapte să fie săvârșite în public. Înțelesul noțiunii de faptă „săvârșită în public” este dat de prevederile art. 184 din Codul penal, potrivit căruia fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care por fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante.

Specialiștii din cadrul Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – Catedra de drept penal au susținut că pentru realizarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu este necesar ca acțiunea din structura laturii obiective să fie îndreptată asupra mai multor persoane ori bunuri. Cu alte cuvinte, deși legiuitorul a folosit pluralul în conținutul normei de incriminare referindu-se la „persoane” și „bunuri”, nu înseamnă că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii atunci când acțiunea de lovire ori de amenințare vizează o singură persoană, atâta vreme cât se poate identifica pe lângă acestea și urmarea cerută de art. 371, respectiv fapta persoanei care, în public, prin violențe, tulbură ordinea și liniștea publică.

Legat de acest aspect, în literatura de specialitate s-a statuat faptul că, raportat la interpretarea gramaticală a unei norme penale, singularul include pluralul și viceversa.

Specialiștii din cadrul Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” – Catedra de drept penal au opinat în sensul că infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice subzistă și în ipoteza în care actul de violență este îndreptat împotriva unei singure persoane, sub condiția ca fapta să se petreacă în public și prin aceasta să se genereze publicului sentimente de dezaprobare, indignare și insecuritate socială.

Puncte de vedere exprimate în cauză
 
Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Direcția de specialitate opinează în sensul că violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, pentru existența infracțiunii prevăzute în art. 371 din Codul penal fiind suficient ca violențele, amenințările ori atingerile grave aduse demnității, care tulbură ordinea și liniștea publică, să fie săvârșite, în public, împotriva unei persoane.

În consecință, în ipoteza în care violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității persoanei, care tulbură ordinea și liniștea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispozițiile art. 4 din Codul penal sau dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, ci dispozițiile art. 3 alin. (2) din legea menționată.

Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Existența infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu depinde de numărul persoanelor vizate de modalitățile normative de realizare a elementului material, ci de producerea efectivă a urmării precizate. Astfel, infracțiunea prevăzută de art. 371 din Codul penal poate exista și atunci când elementul material al acesteia vizează o singură persoană dacă s-a produs urmarea imediată specifică, după cum poate să nu existe dacă, deși elementul material vizează mai multe persoane, nu s-a produs tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pe de altă parte, utilizarea de către legiuitor a noțiunii de persoane, respectiv folosirea formei de plural, nu are semnificația neîntrunirii tipicității infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal în ipoteza în care acțiunea ce constituie elementul material vizează o singură persoană.

Folosirea pluralului nu înseamnă că nu implică singularul. Pluralul exclude singularul sau invers atunci când sunt reglementate separat sau atunci când legea folosește o formulă cantitativă de excludere, ceea ce nu este cazul în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 371 din Codul penal.

În contextul acestor argumente, s-a apreciat că subzistă infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 din Codul penal atât în cazul în care violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității au fost comise împotriva mai multor persoane, cât și atunci când acestea au fost comise împotriva unei singure persoane, cu condiția producerii rezultatului specific acestei infracțiuni, anume atingerea adusă ordinii și liniștii publice, nefiind incidente dispozițiile privind dezincriminarea.

Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
 
În cazul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru existența infracțiunii, violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violențele, amenințările ori atingerile grave aduse demnității, care tulbură ordinea și liniștea publică, să fie săvârșite, în public, împotriva unei persoane.

În ipoteza în care violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității persoanei, care tulbură ordinea și liniștea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispozițiile art. 4 din Codul penal sau dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, ci dispozițiile art. 3 alin. (2) din legea menționată.

Astfel, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012, prevede că: „Dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire”.