Deblocarea investițiilor în Marea Neagră și beneficiile exploatării

26 mai 2022
Vizualizari: 262

Adoptarea noilor reglementări referitoare la exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, mai favorabile decât cele anterioare, pare să deblocheze investițiile pentru începerea efectivă a exploatării, cu beneficii pe multiple planuri: perspective de venituri suplimentare la buget, profituri pentru companii, crearea de noi locuri de muncă și apropierea de mult-discutata independență energetică a țării, dar majoritatea beneficiilor vor fi vizibile doar după ce gazul din zăcămintele offshore va ajunge pe piață.

Schimbările legislative, apărute la aproape patru ani de la adoptarea primei legi, care a fost intens contestată de mediul de afaceri și care a dus la înghețarea proiectelor de investiții, reprezintă un semnal pozitiv în actualul context geopolitic, în care toate țările europene caută soluții pentru a-și reduce dependența energetică de Rusia. În același timp, mediul investițional este mai dificil acum, din cauza conflictului militar sau a costurilor crescute, aspecte care ar putea determina amânarea unor proiecte. Dar, dincolo de provocările de moment, valorificarea cu succes a zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră prezintă beneficii pentru toate părțile implicate.

Regim fiscal mai permisiv

Legea precedentă, 256/2018, care ar fi trebuit să faciliteze investițiile în domeniu, nu a putut fi aplicată din cauza unor prevederi restrictive, astfel că a fost nevoie de mai multe modificări, inclusiv în zona de impozitare.

Printre cele mai importante modificări aduse de noua lege offshore se numără cele legate de regimul fiscal al investițiilor în acest domeniu, care devine mai permisiv. Astfel, aproape s-a dublat (de la 45,71 lei/MWh la 85 lei/MWh) nivelul de la care se aplică impozitarea suplimentară a veniturilor companiilor. Pentru prețurile care depășesc 85 lei/MWh se menține grila de impozitare propusă inițial (între 15%, pentru veniturile obținute din vânzarea la prețuri mai mari de 85 lei/MWh și mai mici sau egale cu 100 lei/MWh, și 70% pentru vânzarea la prețuri care depășesc 190 lei/MWh). Acest impozit pe veniturile suplimentare va reprezenta cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit al companiilor.

În plus, crește de la 30% la 40% nivelul maxim pentru deducerea investițiilor din segmentul upstream (explorare și producție) pentru determinarea impozitului suplimentar și este eliminată limitarea deducerii investițiilor pentru calculul impozitului pe profit.

O altă prevedere importantă o reprezintă faptul că nivelul taxării pentru companii va rămâne neschimbat pe toată durata acordului de concesiune.

Pe lângă modificarea prevederilor fiscale, producătorii nu mai sunt obligați să vândă jumătate din gazul extras pe piața românească, astfel că pot decide în funcție de evoluțiile din piață unde își plasează producția. În schimb, statul a introdus în lege un drept de preempțiune, care îi permite ca, în anumite situații de criză, să aibă prioritate la achiziția gazelor (…).

Materialul integral este disponibil aici.

Deblocarea investițiilor în Marea Neagră și beneficiile exploatării was last modified: mai 26th, 2022 by Dan Bădin

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice