De ce primarul sau primăria nu pot fi executați silit?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În continuare, pentru a determina regulile după care trebuie să joace, adică regimul juridic aplicabil, persoanele juridice se împart în două categorii.

Clasificarea persoanelor juridice

Pentru clasificarea persoanelor juridice, Codul civil face distincție între: (1) persoanele juridice de drept public și (2) persoanele juridice de drept privat (art. 189).

Această clasificare ce se regăsește în majoritatea legislațiilor din alte state; exemple pentru delimitarea celor două categorii sunt:

– persoane juridice de drept privat sunt, de exemplu: societăți comerciale, asociații, fundații;

– persoane juridice de drept public sunt, de exemplu: unitățile administrativ‑teritoriale (comuna, orașul, județul), ministerul, guvernul, inspectoratul școlar etc.

Încadrarea la una sau alta dintre cele două categorii prezintă interes practic mai ales pentru că relevă regimul juridic aplicabil raporturilor juridice în care intră fiecare dintre aceste categorii de persoane și stabilește astfel regulile de drept incidente. Clasificarea persoanelor juridice se face în funcție de mai multe elemente ce țin de (1) modalitatea de înființare, (2) scopul persoanei și (3) regimul juridic aplicabil.

În cazul nostru, debitorul obligației de plată este o persoană juridică de drept public reprezentată de unitatea administrativ‑teritorială orașul X.

5. De unde vine confuzia dintre U.A.T și Primar

Dacă oamenii, ca persoane fizice, participă la circuitul juridic în mod direct și încheie ei înșiși actele juridice, per a contrario, persoanele juridice nu sunt ființe umane pentru că le lipsește corpul fizic care să le permită participarea directă la circuitul civil. Astfel că participarea la circuitul civil a persoanei juridice de drept public se face prin organele de conducere și administrare care angajează direct persoana juridică de drept public.

De aceea, confuzia dintre unitatea administrative‑teritorială (U.A.T.) și Primar este lămurită dacă analizăm răspunsul la întrebarea: „Cum participă orașul sau comuna la circuitul juridic?”.

Ca element constitutiv ale persoanei juridice^[14], organizare de sine stătătoare presupune cumularea simultană a următoarelor condiții: (1) existența unor organe de conducere și administrare a persoanei juridice, (2) organele de conducere și administrare trebuie să aibă roluri și competențe stabilite, (3) rolul și competența organelor este stabilit prin reguli clare.

Noțiunea de „organe”, la care se referă dispozițiile art. 216 și art. 220 C. civ. are înțelesul de element al structurii de organizare^[15] și funcționare a persoanei juridice, cu atribuții de decizie sau de execuție și care exprimă voința persoanei juridice. Codul civil menționează în art. 209 alin. (1) că persoana juridică își poate exercita drepturile și îndeplini obligațiile prin „organele de administrare”, pe care le și nominalizează în alin. (2) ca fiind fie persoane fizice, fie persoane juridice. Același text precizează că organele persoanei juridice sunt desemnate prin lege, prin actul de constituire sau statut, să acționeze în numele și pe seama persoanei juridice. Așadar, titularul personalității juridice și al capacității de exercițiu este chiar persoana juridică, și nu organul său de administrare.

În cazul nostru, titularul personalității juridice și al capacității de exercițiu este orașul, și nu organul său de administrare, primarul și nici aparatul de lucru denumit în limbaj comun primărie.

Întrucât persoana juridică este o creație a legii, o ficțiune nepalpabilă și abstractă, este greu de perceput de publicul larg, care preferă noțiunile concrete pe care le poate vizualiza, precum:

– Primăria – un obiect fizic, o clădire în care te așezi la umbră pentru a rezolva pro­blemele prin discuții directe cu

– Primarul – o persoană fizică, un om în carne și oase.

Textele legislative nu ajută nici ele prea mult în lămurirea persoanelor de drept public, pentru că lipsa unui cod administrativ și prezența numeroaselor legi care vehiculează un limbaj inconsecvent cu sensuri ambigue sau care se suprapun fac analiza persoanei de drept public un demers foarte dificil. Prevederile legale au un caracter excesiv de mare de abstractizare care le face greu accesibile profesioniștilor experimentați ai dreptului și limitează încă și mai mult înțelegerea noțiunilor pentru cetățenii cu mai puțină experiență juridică.

Aceste reglementări de principiu, generale, formulate în abstract, au ca rezultat o confuzie generalizată între Oraș – ca unitate administrativ‑teritorială cu personalitate juri­dică –, și Primar – ca organ de administrare fără personalitate juridică.

Confuzia dintre U.A.T și Primar persistă nu numai pentru cetățeni, dar și pentru profesioniștii dreptului. Astfel, în activitatea de executor judecătoresc din ultimii cinci ani, am observat că în peste 50% dintre titlurile executorii, reprezentate de hotărâri judecă­torești, se stabilește obligația de a da în sarcina Primarului sau a altui organ administrativ, precum Comisia Locală pentru aplicarea legii fondului funciar, entități lipsite de perso­nalitate juridică și fără patrimoniu.

6. Cum am ajuns să execut Primarul și Primăria

Așadar, am stabilit că, deși purtătorii voinței persoanei publice sunt organele de condu­cere și administrare, acestea nu au personalitate juridică și nu pot fi subiecți de drept, adică nu pot deține drepturi și obligații.

Înapoi la titlul executoriu pe care trebuia să‑l execut, am apreciat că, pentru a da efi­ciență juridică obligației de a da prevăzută în titlul executoriu trebuie să pornesc execu­tarea împotriva persoanei juridice de drept public orașul X, care era titularul personalității juridice și deținătorul obligației de a da, și nu împotriva organelor de administrare lipsite de personalitate juridică (precum Primarul).

Astfel că am formulat Încheierea de Începere a Executării silite după cum urmează, formulând în dispozitiv că:

„Dispunem deschiderea dosarului de executare nr xxx împotriva debitorului Orașul X, cod fiscal xxx, cu sediul în localitatea xxx, adresa xxx.”

Probabil că nu este scris în fișa postului consilierilor juridici, funcționari publici ce lucrează în cadrul aparatului de lucru propriu (primărie) că trebuie să facă contestație la executare pentru orice dosar de executare, dar presupun că o instruire verbală în acest sens s‑a făcut. Pentru că Încheierea de Începere a Executării a fost contestată inclusiv sub aspectul că „nu există identitate de debitori între persoanele prevăzute în titlul executoriu și debitorul reținut de executor în Încheierea de Începere a Executării”. Cu alte cuvinte, juristul a susținut că în mod eronat am început executarea silită împotriva persoanei juridice, deși corect ar fi fost să încep executarea silită împotriva unor structuri fără personalitate juri­dică și fără patrimoniu, organul de administrare – Primarul – și aparatul de lucru propriu – Primăria.

Și eu am zâmbit până când am văzut Încheierea Judecătoriei Craiova prin care se res­pingea începerea executării silite din două motive: (1) că nu există identitate de debitori pentru că orașul X nu are calitate de debitor și (2) că nu există identitate de creditori pentru că s‑a greșit o literă la numele creditorului.

Acum chiar este panică! Avocatul de la București sună. Creditorul sună. Cum este posibil ca o speță banală să nu primească încuviințarea instanței pentru începerea executării? Panica este pentru că dreptul de începere a executării se prescrie. Și, dacă cererea inițială de începere a executării era în limitele termenului general de prescripție de 3 ani, o nouă cerere introdusă pentru începerea unui nou dosar de executare ar fi căzut în afara terme­nului de prescripție extinctivă.

Dacă nu ar fi fost problema cu decăderea din termenul de începere al executării, scenariul ar fi fost foarte simplu. Închideam dosarul respins și porneam un nou dosar de executare. Împotriva Primăriei sau împotriva Orașului? Asta urma să decid ulterior.

Dar presiunea decăderii din termen ne‑a forțat să mergem mai departe în dosarul de executare deschis în cadrul termenului. Pentru rigoarea științifică precizez că executorul nu are calitate de parte în procedura de executare. Dar ca profesionist al dreptului și practician care ține la bunul renume și satisfacția clienților am sprijinit pe avocatul creditorului pentru a da eficiență juridică obligației de a da prevăzută în titlul executoriu. Mai ales că mă simțeam oarecum vinovată că dădusem dovadă de prea mult zel^[16].

Care erau variantele? Pentru apelul ce urma să fie formulat de creditor împotriva Încheierea Judecătoriei Craiova prin care se respingea începerea executării silite aveam la îndemână două strategii juridice:

– Avocatul creditorului să explice că titularul obligației de plată este persoana juridică de drept public, aducând toate argumentele prezentate mai sus. Varianta normală.

– Executorul Judecătoresc să facă o Îndreptare a Eroii Materiale printr‑o încheiere. Varianta risk free/fără riscuri sau faci pe prostul. Apelul să fie astfel întemeiat pe neatenția executorului judecătoresc.

Dacă nu ar fi fost constrângerea prescripției extinctive, cu siguranță avocatul credito­rului ar fi ales prima variantă.

Dar bietul creditor, după ce te frigi cu ciorba sufli și în iaurt, a insistat să urmăm varianta fără riscuri. În plus, din cartea mea de suflet, Sapiens^[17], am învățat că adapta­bilitatea este cea mai prețioasă caracteristică pentru supraviețuire.

Așa că am emis o Încheiere de Îndreptare a Eroii Materiale în sensul că se înregistrează începerea executării silite împotriva Primăriei și Primarului orașului X.

Apelul a fost admis și executarea a fost încuviințată de instanță. Aș putea să salut și nu prea motivarea din decizia dată de Tribunalul Dolj, în care, printre altele, se arată că:

„Din punct de vedere al dispozițiilor art. 665 C pr. civ., cererea de încuviințare a executării silite îndeplinea încă de la data sesizării primei instanțe toate cerințele de admisibilitate, neconcordanța referitoare la numele debitorului existent între titlul executoriu și cererea de deschidere a dosarului nefiind altceva decât o evidentă eroare materială.”

Salut mențiunea pentru că, da, într‑adevăr, cererea de încuviințare a executării silite îndeplinea încă de la data sesizării primei instanțe toate cerințele de admisibilitate. Dar „neconcordanța referitoare la numele debitorului existent între titlul executoriu și cererea de deschidere a dosarului nefiind altceva decât o evidentă eroare materială”, nu era deloc o eroare materială. Ci, mai degrabă, o îndreptare a erorii de identificare a titularului obliga­ției de a da, o eroare generată, probabil, de la cererea de chemare în judecată inițială formulată defectuos de avocat și menținută la fel de defectuos de judecător.

7. În loc de concluzii

Desigur că, pentru a fi consistentă cu încheierea de încuviințare pronunțată în apel de Tribunalul Dolj, am emis Somația de plată pentru debitorii: Primăria și Primarul orașului X.

Norocul a fost că debitorul a achitat de bunăvoie debitul și nu a fost nevoie să conti­nuăm procedura de executare silită prin toate formele permise de lege.

În cazul în care plata nu se făcea de bunăvoie, înființarea popririi trebuia făcută pe conturile debitorului persoana juridică de drept public, orașul X, deschise la Trezorerie sau băncile comerciale. Justificarea este că instituțiile financiar‑bancare nu procesează po­pririle și nu indisponibilizează banii dacă datele de identificare ale persoanei nu sunt complete și nu conțin numele și codul numeric personal, în cazul persoanelor fizice, respectiv denumirea și codul de identificare fiscală, în cazul persoanelor juridice.