Critici în vederea lipsei probelor privind săvârșirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod nelegal. Recurs respins ca nefondat

• NCP: art. 205 alin. (1) (2) şi 3 lit. b)
• NCP: art. 48 alin. (1)
• NCPP: art. 16 lit. b)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. pentru:

– săvârșirea infracțiunii de viol, prev. și ped. de art. 218 alin. (1), (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. – astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din data de 14.10.2019 (în dauna persoanei vătămate minore C. – faptă din data de 01/02.04.2017), la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, în regim de detenție și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 66 lit. a), b), n) (dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată C.), și lit. o) (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate C.) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplic. art. 65 alin. (1) C. pen., privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 66 lit. a), b), n) și o) C. pen., cu titlul de pedeapsă accesorie.

– complicitate la săvârșirea infracțiunii de viol, prev. și ped. de art. 218 alin. (1), (3) lit. c) C. pen., (în dauna persoanei vătămate minore C. – faptă din data de 01/02.04.2017), la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, în regim de detenție și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 66 lit. a), b) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplic. art. 65 alin. (1) C. pen., privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen., cu titlul de pedeapsă accesorie.

– complicitate la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. și ped. de art. 205 alin. (1), (2) și 3 lit. b) C. pen., (în dauna persoanei vătămate minore C. – faptă din data de 08/09.04.2017), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, în regim de detenție.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 119/RC din 15 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate.

De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudență și că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv concordanța conduite subiectului cu o norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..] (Decizia nr. 78/RC/2015 – Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează „acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)” (Decizia nr. 442/RC/2017 – Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Critica formulată de recurent, în sensul că nu ar exista probe că ar fi săvârșit infracțiunea de complicitate la lipsire de libertate în mod nelegal, fiind evident că nu rezultă în niciun moment că ar fi oferit inculpatului E. sprijin moral, este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Or, sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casație nu vizează practic raportarea situației de fapt reținute la condițiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancționează penal complicitatea la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 205 alin. (1), (2) și 3 lit. b) C. pen., ci, practic, s-a contestat însăși săvârșirea acesteia, împrejurare care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate forma obiectul examinării prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă de către instanța de apel, se circumscrie elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv complicitatea la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 205 alin. (1), (2) și 3 lit. b) C. pen.

De asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident cazul de recurs în casație menționat, respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 649 din 29 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală si pentru cauze cu minori si de familie, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.