Critici în ceea ce priveşte aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond. Respingerea recursului ca nefondat (NCPC, L. nr. 319/2006, L. nr. 554/2004, C. muncii)

23 sept. 2021
Vizualizari: 480
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 2684/2020

NCPC: art. 488 pct. 8, art. 496; C. muncii: art. 40 alin. (2); L. nr. 319/2006: art. 6, art. 7; L. nr. 554/2004: art. 20

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În ce privește excepția lipsei de interes invocată de recurenta C. S.A., ea va fi analizată în cadrul criticilor din recurs iar nu ca excepție procesuală.

Nu se poate susține că reclamantul, angajat al C. S.A. pe postul de lăcătuș mecanic până în 01.11.2014 iar ulterior reîncadrat la B. S.R.L. pe postul de șef formativă petrolieră, nu justifică un interes în anularea actelor contestate, specificul muncii sale modificându-se ca urmare a reîncadrării sale de către noul angajator.

Omisiunea recurentei de a proceda la îndeplinirea unor atribuții, conform art. 40 alin. (2) Codul muncii, îi deschide reclamantului calea unei acțiuni în justiție pentru apărarea dreptului său subiectiv pretins încălcat, de constatare a cazului de boală la angajatorul unde se susține că s-a declanșat această afecțiune.

Față de motivarea cererilor de recurs, Înalta Curte reține că nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Referitor la criticile recurentelor în ceea ce privește aplicarea greșită normelor de drept material de către instanța de fond (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) aceasta a reținut că afecțiunea pe care a dezvoltat-o reclamantul A., fost salariat al C. S.A. pana la data de 01.11.2014 – spondilartroză lombară, discopatie L4-L5 – este o afecțiune care apare prin expunerea organismului la suprasolicitări ale coloanei vertebrale timp îndelungat, iar primele acte medicale care atestă afecțiunea datează din 2007, pe parcursul activității reclamantului acest diagnostic fiind confirmat de 15 ori.

Mai reține instanța de fond că angajatorul nu a întreprins măsurile prevăzute de lege ca, prin medicul de medicina muncii, să asigure identificarea și semnalarea bolii profesionale de care suferă reclamantul.

Documentele de la dosarul medical și concluziile expertizelor medicale, respectiv în sănătate și securitate în muncă dispuse în cauză, dovedesc că sunt incidente prevederile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 319/2006 a sănătății și securității în muncă, care stipulează că răspunderea pentru neglijența medicală a medicului de medicina muncii îi revine angajatorului, în speță, C., care deși cunoștea prin medicul de medicina muncii afecțiunile medicale de care suferea reclamantul, nu a luat măsurile care se impuneau pentru întocmirea fișei BP1 de semnalare a cazului de boală profesională.

Corect reține instanța de fond că reclamantul a dobândit afecțiunea de care suferă în timpul activității desfășurate la C. S.A., perioadă în care a fost internat de multiple ori cu această problemă medicală .

Cu aplicarea art. 160 din H.G. nr. 1425/2006 potrivit căruia, în cazul bolilor profesionale, semnalarea și declararea se fac într-un interval de maximum 2 ani de la încetarea expunerii profesionale considerate cauză a îmbolnăvirii, reține instanța de fond că ultimul angajator unde există factorii de risc ai bolii profesionale este angajatorul C..

Coroborând judicios probatoriul administrat în cauză, judecătorul fondului a stabilit că susținerile medicului de medicina muncii I.., angajat de C. S.A. inclusiv în perioada în care reclamantul a desfășurat activitate pentru acest angajator, privitoare la neconoașterea existenței bolii de care suferea reclamantul și imposibilitatea completării fișei BP1 anterior transferului reclamantului la B. nu sunt confirmate de multitudinea de acte medicale (internări, concedii medicale etc.) existente inclusiv la dosarul medical al angajatului C..

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Nu era cu putință ca declanșarea bolii profesionale a acestuia să aibă loc în decursul a câteva săptămâni de la momentul schimbării angajatorului, cum susține recurenta și, având în vedere că nu trecuseră 2 ani de la data expunerii reclamantului intimat la noxele profesionale din cadrul locului de muncă la C. S.A., în mod corect boala profesională a fost declarată la acest loc de muncă.

De asemenea, teza potrivit căreia declararea bolii profesionale trebuia făcută la angajatorul care i-a precedat C., H. S.A., nu poate fi reținută ea nefiind, de altfel, supusă prezentei judecăți .

Astfel, conform Raportului de expertiză medico-legală efectuat de Institutul de Medicină Legală Bihor, a reclamantul prezenta afecțiuni ale coloanei lombare constând în hernie lombară încă din anul 2007, care se puteau datora inclusiv stresului mecanic cauzat de suprasolicitări articulare repetate și anomalii de statică și mecanică vertebrală.

Raportul de expertiză în sănătate și securitate în muncă completat a stabilit că diagnosticul de spondiloză/spondilartroză și discopatie lombară, datând din 27.02.2007, confirmat ulterior de 15 ori, nu a generat o reacție din partea angajatorului în sensul luării măsurilor prevăzute de lege, ca prin medicul de medicina muncii să asigure identificarea și semnalarea bolii profesionale de care suferă reclamantul A., conform prevederilor art. 150 din H.G. nr. 1425/2006.

Susținerile recurentei conform cărora nu exista la dosarul medical al reclamantului copia concediilor medicale care să ateste diagnosticul de spondiloză lombară sunt contrazise de fișa sintetică cu privire la toate certificatele de concediu medical.

Or, chiar în codurile de diagnostic care reies din fișa sintetică depusă de recurentă pentru perioada 02.07.2008-31.10.2014, este prezentat codul de diagnostic nr. 651 – aferent unor „afecțiuni ale coloanei lombare”.

Aceste certificate de concediu medical, depuse de către angajat la sediul angajatorului, au fost vizate de recurenta pârâta C. S.A., fiind imposibilă altfel decontarea acestora la plata indemnizației de asigurări sociale de sănătate astfel că, în mod corect afirmă intimatul reclamant că nu se poate susține de către recurenta C. S.A. că nu avea cunoștință de existența afecțiunilor medicale de care acesta suferea.

Fișa de întreprindere din luna mai 2009 completată de medicul de medicina muncii I., care specifică la rubrica antecedente medicale coxartroză primitivă incipientă, diagnostic stabilit prin scrisoarea medicală/biletul de externare din iulie 2008, fișa de examen medical din 27.05.2013 semnată inclusiv de medicul de medicina muncii I., care consemnează diagnosticul de lombosciatică, fișa de identificare a factorilor de risc profesional datată din 27.05.2013 și completată de C. S.A. care consemnează ca factori de risc: muncă în condiții de izolare, muncă la înălțime, pe sol, în mișcare și în aer liber, poziție preponderent ortostatică, aplecată, mixtă și nefiziologică, efort fizic mediu și manipulare a maselor prin ridicare, coborâre, împingere,purtare și deplasare, fișa denumită Istoricul bolii, completată de medicul de întreprindere o dată cu transferul reclamantului de la C., unde se consemnează investigațiile medicale din 2007 care confirmă diagnosticul de nevralgie lombară, spondiloză lombară, discartroză, internarea medicală din 2008, pentru recuperare medicală pentru afecțiuni ale coloanei lombare -lomboradiculită, coxartroză și diagnosticul medical din 2014 – spondiloză, conduc la aceeași concluzie, a cunoașterii de către recurentă a situației medicale a reclamantului.

În ceea ce privește recursul formulat de Direcția de Sănătate Publică Bihor, partea nu contestă starea de fapt reținută de către instanță, optând ea însăși, inițial, pentru declararea cazului de boală profesională la C. S.A., ci invocă doar lipsa culpei sale în emiterea celui de-ai doilea proces-verbal de declarare a bolii profesionale, cu nr. x/27.05.2015 și fișa de declarare a cazului de boală profesională BP2 nr. 94/27.05.2015, ca urmare a Hotărârii Comisiei de Experți de Medicina Muncii n. x/14.05.2015.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., art. 20 din L. nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția Județeană de Sănătate Publică a Județului Bihor și S.C. C. S.A. împotriva sentinței nr. 197/CA/2018 – P.I. din 17 decembrie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Sursa informației: www.scj.ro.

Critici în ceea ce privește aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond. Respingerea recursului ca nefondat (NCPC, L. nr. 319/2006, L. nr. 554/2004, C. muncii) was last modified: septembrie 23rd, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.