Crime de război împotriva populaţiei civile. Cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Respingerea contestației la executare (L. nr. 302/2004, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 513/2018

L. nr. 302/2004: art. 84 alin. (1), art. 85, art. 86 alin. (1), art. 96 alin. (1) pct. 30, art. 98 alin. (1) și (2); NCPP: art. 120 alin. (1), art. 275 alin. (2) și (6)

Persoana solicitată A. este cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni împotriva umanității și a dreptului internațional – „crime de război împotriva populației civile”, prevăzută și pedepsită de art. 120 alin. (1) din C. pen. de bază al Republicii Croația (Monitorul Oficial nr. 31/93, 35/93, 108/95, 16/96 și 28/96, în cele ce urmează OKZ RH) – prevăzută cu o pedeapsă maximă de 20 (douăzeci) ani închisoare.

Infracțiunea reținută în sarcina persoanei solicitate este prevăzută în art. 96 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind o infracțiune care, indiferent de denumirea pe care o are în legislația statului emitent, dacă este sancționată de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puțin 3 ani, nu mai este supusă verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate A. că:

Între august 1991 și octombrie 1995, în satul Batina din Baranya cu populație preponderent croată și maghiară, ca membri ai rebeliunii armate a populației sârbe locale împotriva ordinului constituțional al Republicii Croația, după ce Baranya fusese ocupată de Armata Națională Iugoslavă și unitățile adiacente locale și paramilitare sârbe care fuseseră infiltrate în Serbia din a doua jumătate a lunii august 1991 în rebeliunea lor și atacul armat al Serbiei împotriva Republicii Croația, s-au alăturat forțelor și au preluat autoritatea în Batina formând un corp de autoritate locală, așa numit Cartierul General de Apărare Teritorială Batina, în care acuzatul și-a îndeplinit sarcina de membru punând sub controlul său întreaga viață din sat. În acord reciproc și cu intenția de a face imposibilă existența croaților și maghiarilor din zonă, să îi alunge pentru a transforma Batina într-un sat sârb curățat etnic în cadrul Cartierului general lua hotărâri și prin distribuția de sarcini se angajau în activitățipentru a aplica aceste  hotărâri cu scopul de a expune întreaga populație ne-B. la abuz zilnic fizic și psihologic prin:

– Limitarea libertății de mișcare prin impunerea unei ore de stingere asupra satului și interzicerea oricărei mișcări pe timp de noapte, prin introducerea unor permise de trecere pentru deplasare în afara satului ziua și interzicerea reuniunilor și adunărilor;

– Recrutarea forțată pentru așa-numita Apărare teritorială și forțarea colaborării cu Cartierul general amenințând cu vătămări și judecarea celor care se opuneau, printre care C., D., E. și F. care au suferit rele tratamente;

– Împușcând, lansând grenade și aruncând dispozitive explozive în locuințele croate și maghiare cu scopul de a intimida și elimina locuitorii și distrugându-le bunurile, suferind astfel rele tratamente G., H. și I.;

– Forțând executarea de muncă grea în agricultură, construcții în sat sau pentru scopuri militare ale Armatei de ocupație și unităților paramilitare fără nicio compensație;

– Privarea de libertate ilegală și nejustificată și ducerea la Cartierul general unde persoanele reținute erau insultate, interogate, bătute și primeau și alte rele tratamente fizice și psihologice sau erau duse în alte închisori din Baranya, suferind astfel rele tratamente J., K., L., M., N., O., P., Q., E., R., iar S. s-a sinucis de frica acestor rele tratamente;

– Declarând lucrători croați și maghiari angajați drept inepți politic; servind listele pentru concedierea angajaților care lucrau pentru societăți din Baranya;

– Răniri și amenințări explicite împotriva croaților și maghiarilor în casele acestora, pe străzi, la Cartierul general, pe câmpuri și alte locuri publice îndemnându-i să se mute;

– Amenințări pe ascuns sau omoruri făcute noaptea cu lăsarea de mesaje scrise pe casele populației croate și maghiare de către un grup terorist secret „mâna neagră” cu un ordin de a se muta în scurt timp și prin amenințări telefonice cerându-le să se mute astfel suferind rele tratamente F., T., P., I. și K.;

– Jefuirea caselor locuitorilor croați și maghiari din sat și luarea bunurilor de valoare cum ar fi casele lui U. și O.;

– Pătrunderea ilegală în casele locuitorilor croați și maghiari din sat și percheziții ilegale însoțite de insulte și atacuri, astfel suferind rele tratamente F., U., T. și V.;

– Privarea cu forța a populației croate și maghiare de îngrijire spirituală prin alungarea preotului catolic și devastarea rectoratului;

– Prin comiterea de acte contrar prevederilor art. 3 din Convenția de la Geneva (IV) privind protecția persoanelor civile pe timp de război de la 12 august 1949 și a art. 4, 5, 13 și 17 din Protocolul adițional la convențiile de la Geneva de la 12 august 1949 și cu privire la Protecția victimelor conflictelor armate neinternaționale (Protocol II), în care acuzatul a participat individual la realizarea hotărârilor luate în comun de membrii Cartierului general, a îndeplinit activitățile menționate și au comis individual următoarele infracțiuni:

Al doilea acuzat A. împreună cu alt membru al unităților paramilitare trăgea cu armele sale de foc la 9 septembrie 1991 și apoi a lansat o grenadă spre casa lui G.; apoi la 17 septembrie 1991 împreună cu al optulea acuzat W. și al cincilea acuzat X. l-au privat pe N. de libertate și l-au dus la Cartierul general pentru interogatoriu și apoi l-au bătut crunt mai multe ore acuzatul și al cincilea acuzat X. și alți 2 membri ai unităților paramilitare l-au dus prin sat plin de sânge și torturat pentru a intimida populația și chiar l-au arătat soției și copiilor în această stare, după care nu s-a mai știut nimic de N..

Fiind intimidată de această teroare, aproape jumătate din populația croată (în total 199 persoane) a trebuit să plece din Batina împreună cu aproape un sfert din populația maghiară (în total 167 persoane) părăsindu-și casele, bunurile mobile și imobile și a fost jefuită după expulzare; a trebuit să se îndrepte spre zona liberă din Republica Croată sau spre Republica Ungaria, ceea ce a schimbat compoziția etnică din satul Batina cu forța în modul descris.

Astfel, prin încălcarea regulilor de drept internațional pe timp de război, au tratat inuman populația civilă, producându-le răniri în integritatea corporală și bunăstare, dislocând populația prin comiterea unor acte de teroare și intimidare, privarea ilegală de libertate, jaf și distrugând cu intenție și ilegal bunurile populației.

Conform dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Așa cum rezultă din prevederile legale cuprinse în legea specială – art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 – care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis de Judecătorul de la Tribunalul Districtual Osijek la data de 05.05.2018, în dosarul de referință nr. K-17/2006 față de persoana solicitată A., are forma și conținutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa, așa încât nu era necesar să se solicite informații suplimentare.

Dispozițiile art. 107 din Legea nr. 302/2004, prevăd că, în scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Referitor la apărarea formulată de persoana solicitată, în sensul că nu a fost în Croația în perioada în care se consideră că a săvârșit crime împotriva umanității, Înalta Curte constată că aceste susțineri privesc fondul cauzei, urmând a fi lămurite de autoritățile croate.

În ceea ce privește motivul formulat de persoana solicitată, în sensul că nu și-a dat consimțământul la predare, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat la audierea acesteia, însă persoana solicitată nu a invocat vreun motiv din cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, care să justifice refuzul punerii în executare a mandatului european.

O altă critică formulată de contestatorul persoană solicită a fost în sensul că se impune ca statul croat să ofere garanții suplimentare, în legătură cu soluționarea procesului, menționând că este cetățean sârb și în țara de origine există în continuare disfuncționalități în relațiile cu Croația.

Având în vedere că persoana solicitată nu a precizat ce garanții suplimentare solicită, în mod concret, iar Republica Croația este un stat membru al Uniunii Europene și nu există niciun element în cauză, care să conducă la concluzia că persoanei solicitate nu i-ar fi respectat dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu niciuneia dintre situațiile care pot constitui motive de neexecutare obligatorie sau facultativă a mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 alin. (1) și 2 din Legea nr. 302/2014, respectiv de art. 3 și 4 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene.

Față de cele menționate, instanța reține că nu există niciun impediment privind punerea în executare și predarea către autoritățile croate a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 sau facultative enumerate la art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 61/F din 17 mai 2018 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 420 RON, va rămâne în sarcina statului, iar onorariul interpretului de limbă sârbă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa informației: www.scj.ro.