Contract de furnizare de servicii medicale spitaliceşti. Invocarea obligaţiei intimatei de decontare a sumelor peste valoarea contractului. Respingerea recursului ca fiind nefondat

• H.G. nr. 140/2018: art. 14
• H.G. nr. 140/2018: art. 25 lit. a)
• H.G. nr. 140/2018: art. 26 lit. b)
• H.G. nr. 140/2018: art. 5 lit. b)
• H.G. nr. 140/2018: art. 96 alin. (1) lit. a)
• NCPC: art. 3
• NCPC: art. 4
• NCPC: art. 488
• NCPC: art. 497
• NCPC: art. 608 alin. (1) lit. h)

Prin cererea de arbitraj înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate – Comisia Centrală de Arbitraj, sub nr. CCA 749 din 11 decembrie 2019, în temeiul dispozițiilor art. 23 din Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești SOI nr. 4219 din 27 aprilie 2018, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța a solicitat obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Constanța la plata sumei de 6.164.253,10 RON, reprezentând decontarea serviciilor prestate și validate peste valoarea contractată la nivelul anului 2018.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 848 din 13 aprilie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reține următoarele:

Prin criticile formulate, recurentul a susținut aplicarea greșită de către instanța de control judiciar a dispozițiilor art. 25 lit. a), art. 26 lit. b) și art. 96 alin. (1) lit. a) din Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, motive subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

În esență, recurentul a apreciat că în contextul aplicării prevederilor art. 96 alin. (1) lit. a) din Contractul cadru din 2018, contract ce reprezintă Anexa 2 din Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, în situația validării serviciilor medicale de către Casa de Asigurări de Sănătate Constanța se impunea și decontarea corelativă a acestora.

Recursul este însă nefondat, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Criticile sunt lipsite de fundament, în condițiile în care curtea de apel, verificând raporturile juridice dintre părți, prin prisma dispozițiilor legale pretins încălcate, a constatat că intimata – pârâtă avea obligația de a deconta în integralitate numai serviciile medicale care se încadrau în limita valorii finale din contract.

În condițiile în care drepturile și obligațiile părților au fost clar reglate pe temei contractual, limitând prestarea serviciilor medicale și, în mod corespunzător, plata acestora la valoarea stabilită prin convenție, curtea de apel a făcut în mod corect aplicarea principiului forței obligatorii a contractului, orice modificare a acestuia neputându-se realiza decât prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege, ceea ce nu se regăsește în speță.

Împrejurarea depășirii limitelor contractului, respectiv a conținutului acestuia care reglementează drepturile și obligațiile reciproce ale părților, prin prestarea de către recurent a unor servicii suplimentare nu poate atrage obligația intimatei de decontare a sumelor peste valoarea contractului.

Dimpotrivă, acordul de voință al părților concretizat în contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești SOI nr. 4219 din 27 aprilie 2018, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale, a limitat prestarea serviciilor și, corelativ, decontarea acestora la valoarea prevăzută în contract, menționându-se expres la art. 14 din contract că efectuarea de servicii medicale peste prevederile contractuale se face pe propria răspundere și nu atrage nicio obligație din partea casei de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contractul.

În mod asemănător, s-a prevăzut la art. 5 lit. b) din contract obligația casei de asigurări de sănătate de a deconta furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate și validate în limita valorii din contract.

Nu poate fi primită nici critica recurentului prin care a susținut că prin validarea serviciilor, intimata i-a recunoscut dreptul de a solicita decontarea în cadrul sistemului de asigurare de sănătate a serviciilor medicale spitalicești, cu atât mai mult cu cât validarea este dublată și de achitarea de către aceasta, în mod voluntar, a unei sume suplimentare.

Faptul că intimata – pârâtă a validat serviciile medicale prestate peste valoarea contractuală nu poate avea semnificația pretinsă de recurent, această validare privind, în realitate, aspecte ce țin de cerințe formale, urmând ca validarea definitivă să aibă loc în în așa fel încât să nu depășească valoarea din contract.

Aceasta în condițiile în care furnizarea serviciilor medicale se realizează cu respectarea unui anumit cadru normativ, respectiv în speță contractul – cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, care impune ca decontarea serviciilor medicale să se facă de către casele de asigurări de sănătate doar cu încadrarea în sumele contractate.

În atare împrejurări, susținerea recurentului potrivit căreia validarea este dublată și de achitarea de către intimata – pârâtă, în mod voluntar, a unei sume suplimentare nu este fundamentată, întrucât se opune dispozițiilor art. 93 lit. b) și art. 96 din Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, precum și celor contractuale cuprinse la art. 5 lit. b) și art. 14.

Ca atare, este corectă reținerea curții de apel potrivit căreia nu este suficientă doar validarea serviciilor medicale prestate de către casa de asigurări de sănătate ci este necesară și încadrarea contravalorii acestora în limita stabilită prin acordul de voință al părților.

Invocarea unor argumente de ordin moral în legătură cu fundamentul pretenției de restituire nu pot sprijini criticile din recurs în sensul primirii acestora, nefiind apte să modifice raporturile juridice dintre părți, având în vedere că existența unor astfel de prestații nu dau dreptul la contraprestații patrimoniale.

Atribuțiile caselor de asigurări de sănătate privind contractarea și decontarea de servicii medicale sunt clar definite prin Legea nr. 95/2006 și se realizează doar în limitele și condițiile contractului – cadru, cu atât mai mult cu cât posibilitatea majorării valorii contractate prin acte adiționale se poate face în limita fondurilor aprobate cu destinația de servicii medicale spitalicești, inclusiv medicație.

Prin urmare, în mod legal, curtea de apel a constatat că hotărârea arbitrală respectă dispozițiile legale incidente cauzei deduse judecății, neîncălcând prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) teza a treia C. proc. civ., așa cum a susținut recurentul.

În ceea ce privește critica privind aplicarea eronată a pct. 6 alin. (1) din cuprinsul Normelor metodologice din 16 iulie 2010 pentru elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public emise de Ministerul Sănătății, se observă că acest motiv a fost invocat direct în recurs.

Astfel, curtea de apel nu a făcut aplicarea acestor norme, în condițiile în care nu au fost invocate prin motivele de apel, sens în care recurentul nu poate critica aplicarea greșită a acestora, neputându-se prevala, corelativ, nici de susținerea aplicării eronate a art. 1 din CEDO, precum și art. 3 și art. 4 C. proc. civ. în legătură cu acestea.

Se rețin ca atare dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele de recurs nu pot fi primite decât dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Nu poate fi criticată soluția instanței de apel pentru aspecte nedezlegate, deoarece nu au fost deduse cercetării ei judecătorești, după cum nu se poate tinde la schimbarea unei soluții care nu se referă la chestiunile criticate.

Prin urmare, în condițiile formulării în recurs pentru prima dată a unor critici, omisso medio, acestea nu pot constitui obiect al controlului judiciar, astfel că nu vor fi analizate.

Aceeași este situația și referitor la trimiterea la modul de aplicare al art. 10 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020, cu atât mai mult cu cât chiar recurentul precizează că aceste dispoziții legale nu erau în vigoare, nefiind incidente litigiului, fiind adoptate în contextul unei situații de excepție, respectiv în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 497 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului.

Sursa informației: www.scj.ro.