Contestație privind deducerea zilelor de eliberare anticipată din pedeapsa în executarea căreia se află condamnatul (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 611/2020

NCPP: art. 275 alin. (3), art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b), art. 597, art. 598 alin. (1) lit. c) teza I; L. nr. 302/2004: art. 166 alin. (16) 

Obiectul cauzei pendinte îl constituie contestația formulată de condamnatul A. împotriva executării sentinței penale nr. 42 din 07.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2019, prin care acesta a solicitat recunoașterea ordonanței nr. 4688/2019 din 28.08.2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine și deducerea zilelor de eliberare anticipată din pedeapsa în executarea căreia se afla.

Din actele doarului rezultă că, prin sentința penală nr. 42 din 07.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a dispus recunoașterea hotărârii penale cu nr. de referință 661/2010 din data de 13.05.2010, pronunțată de Tribunalul din Udine (Italia) în dosarul cu nr. de referință 1597/2007 R.G. și nr. 3956/2007 R.G.N.R. și transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare, deducându-se din durata acesteia perioada de 11 luni și 27 zile închisoare (de la 13.06.2007 la 15.06.2007, inclusiv, și de la 17.10.2014 la 09.10.2015, inclusiv), perioada executată, începând cu data 6.10.2018 la zi și 45 zile reprezentând beneficiul eliberării anticipate recunoscut în favoarea condamnatului.

Această hotărâre a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 18.07.2019, în baza ei fiind emis, la aceeși dată, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42/2019, care a fost pus în executare la data de 01.10.2019.

Pe calea contestației la executare deduse judecății, condamnatul A. a solicitat recunoașterea unui beneficiu suplimentar acordat de autoritățile italiene și, în acest sens, a depus ordonanța nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine, prin care i s-a acordat un număr de 75 de zile de eliberare anticipată, respectiv: 45 de zile eliberare anticipată pentru pedeapsa executată în perioada 06.10.2018 – 06.04.2019 și 30 de zile pentru pedeapsa executată în perioada 17.10.2014 -17.04.2015.

În acest context, Înalta Curte notează că, raportat la conținutul concret al solicitării adresate instanței și al înscrisului atașat acesteia, obiectul cererii formulate de contestatorul condamnat A. îl constituie lămurirea hotărârii prin care s-a dispus recunoașterea și executarea, pe teritoriul României, a hotărârii autorităților italiene, sub aspectul perioadei totale ce se impune a fi dedusă din pedeapsa de executat, prin raportare la perioada suplimentară presupus considerată ca executată de către statul italian prin ordonanța anterior menționată.

Ca urmare, cererea condamnatului A. are natura unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. corelate cu art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, normă potrivit căreia:

„În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător”.

Din această perspectivă, critica Ministerului Public referitoare la greșita reținere, ca temei de drept al contestației la executare, a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este neîntemeiată.

Înalta Curte constată însă, din oficiu, că situația numărului de zile de eliberare anticipată de care a beneficiat condamnatul nu a fost pe deplin lămurită, între actele depuse la dosar existând o serie de contradicții.

Astfel, notează că, deși, prin sentința penală nr. 42 din 07.06.2019 a Curții de Apel Iași, contestatorului i-au fost recunoscute (conform certificatului prev. de art. 4 din Decizia – cadru a Consiliului nr. 2008/909/JAI) 45 de zile de eliberare anticipată pentru perioada 17.10.2014-17.04.2015, prin ordonanța nr. 4688/2019 îi sunt recunoscute 30 de zile de eliberare anticipată, aferente aceleiași perioade.

Prima instanță a solicitat Ministerului Justiției din Italia să comunice dacă în cele 75 de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului prin ordonanța nr. 4688/2019 sunt incluse și cele 45 de zile recunoscute prin ordonanța nr. 421/2018 (menționate în certificatul prev. de art. 4 din Decizia – cadru a Consiliului nr. 2008/909/JAI și recunoscute ca atare prin sentința penală nr. 42 din 07.06.2019 a Curții de Apel Iași), dacă perioada de detenție 17.10.2014 -17.04.2015 a fost evaluată de două ori și câte zile de eliberare anticipată i-au fost recunoscute condamnatului pentru aceasta. Totodată, s-a solicitat a se comunica dacă condamnatul mai beneficiază și de alte reduceri de pedeapsă în afara celor 45 de zile recunoscute ca executate prin certificatul emis de autoritățile judiciare italiene în procedura de punere în executare a hotăririi străine de condamnare.

Urmare acestor diligențe, la dosarul cauzei au fost transmise, printre altele:

– ordonanța nr. 421/2018 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine la data de 11 mai 2018, prin care persoanei condamnate A. i s-a acordat un număr de 45 de zile de eliberare anticipată pentru pedeapsa executată în perioada 17.10.2014 -17.04.2015;

– ordonanța nr. 4688/2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine la data de 28 august 2019 (al cărei conținut a fost redat anterior);

– ordinul de descarcerare nr. SIEP 617/2017 emis de Tribunalul din Udine la data de 7 februarie 2020, în cuprinsul căruia se arată că „având în vedere ordonanța nr. 518/2020 emisă la data de 07.02.2020 de către Biroul de Supraveghere din Roma care a acordat condamnatului un total de 45 de zile de eliberare anticipată (cu referire la perioadele de la 17.04.2015 la 08.10.2015 și de la 06.04.2019 la 10.04.2019) declară respinsă perioada de la 10.04.2019 la 02.10.2019”;

– cererea din 19 decembrie 2019 a Procuraturii din Udine adresată judecătorului de drepturi și libertăți din Roma, în cuprinsul căruia se arată:

„se semnalează că perioada 17.10.2014 la 17.04.2015 a fost numărată de două ori, o dată în ordonanța nr. 421/2018 din 12.05.2018 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine și apoi în ordonanța nr. 4688/2019 din 28.08.2019 a acestui birou”.

Din conținutul acestor înscrisuri rezultă că ordonanța nr. 4688/2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine la data de 28 august 2019 recunoaște persoanei condamnate A. 30 de zile de eliberare anticipată pentru pedeapsa executată în intervalul 17.10.2014 – 17.04.2015, același interval pentru care, prin ordonanța nr. 421/2018 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine i se acordaseră deja 45 de zile de eliberare anticipată (recunoscute prin sentința penală nr. 42 din 07.06.2019 a Curții de Apel Iași).

Totodată, rezultă că, în afara celor două ordonanțe emise de Biroul de Supraveghere din Udine, nr. 421/2018 și nr. 4688/2019, prin care persoanei condamnate A. i s-au acordat 45 și, respectiv, 75 de zile de eliberare anticipată, există și ordonanța nr. 518/2020 emisă de Biroul de Supraveghere din Roma la data de 7 februarie 2020, care nu a fost depusă la dosar și prin care, de asemenea, s-ar fi acordat aceleiași persoane condamnate încă 45 de zile de eliberare anticipată.

Ca urmare, înscrisurile anterior menționate nu clarifică aspectele în considerarea cărora au fost solicitate, neputându-se stabili, pe baza lor, dacă cele 30 de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului prin ordonanța nr. 4688/2019 (din totalul de 75), aferente perioadei 17.10.2014 -17.04.2015, pentru care, prin ordonanța nr. 421/2018, i se acordaseră deja 45 de zile de eliberare anticipată, constituie o reducere suplimentară a pedepsei acordată de autoritățile judiciare italiene pentru aceeași perioadă sau doar o eroare materială.

Totodată, din succesiunea și conținutul acestor înscrisuri nu se poate stabili cu certitudine numărul de zile de eliberare anticipată real acordate contestatorului, prin raportare la perioada presupus considerată ca executată de către statul italian, în condițiile în care în cuprinsul ordinului de descarcerare nr. SIEP 617/2017 emis de Tribunalul din Udine la 07.02.2020 se face mențiune despre ordonanța nr. 518/2020, emisă la data de 07.02.2020 de către Biroul de Supraveghere din Roma, fără însă ca acest document să fie transmis instanței.

Această constatare impunea, prin urmare, efectuarea de diligențe suplimentare în vederea deplinei lămuriri a situației numărului total de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului A. de către autoritățile judiciare din Italia.

Fără a efectua, însă, astfel de demersuri și făcând abstracție de conținutul înscrisurilor anterior menționate, prima instanță a procedat la soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul A. în maniera arătată în cuprinsul dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente, împrejurare care afectează legalitatea hotărârii pronunțate în atare condiții, impunând desființarea acesteia în vederea identificării exacte a numărului de zile de eliberare anticipată ce urmează a se deduce din pedeapsa recunoscută anterior de instanța română.

Dată fiind omisiunea primei instanțe de a clarifica aspecte esențiale pentru completa lămurire a cauzei, Înalta Curte nu s-ar putea substitui integral acesteia în faza contestației, efectuând direct, în ultimul grad de jurisdicție, o analiză a particularităților fondului cauzei, în acord cu exigențele art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la 597 și urm. C. proc. pen., deoarece ar genera, astfel, privarea persoanei condamnate de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicție și, implicit, o limitare a echității procedurii incompatibilă cu exigențele legalității procesului penal.

Prin urmare, se impune desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei de către prima instanță, analiza celorlalte motive de contestație formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași fiind superfluă în acest context, ele urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva sentinței penale nr. 32 FCJI din data de 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Iași, menținând actele procedurale îndeplinite în fața acestei instanțe până la data de 20 mai 2020.

În rejudecare, urmează ca prima instanță să clarifice situația zilelor de eliberare anticipată, aferente perioadei 17.10.2014 -17.04.2015, acordate de către autoritățile judiciare italiene atât prin ordonanța nr. 421/2018, cât și prin ordonanța nr. 4688/2019, ambele emise de Biroul de Supraveghere din Udine, să solicite autorităților judiciare din Italia ordonanța nr. 518/2020 emisă de Biroul de Supraveghere din Roma la data de 07.02.2020 și să aprecieze asupra efectelor ei în planul concret al cauzei, să evalueze cererea contestatorului prin prisma informațiilor cu caracter de certitudine ce vor fi comunicate de către autoritățile judiciare italiene și a tuturor criticilor susținute în apel, cu respectarea principiului non reformatio in peius (incident ca efect al exercitării apelului parchetului în favoarea contestatorului).

În contextul soluției astfel dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației vor fi lăsate în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.