Constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare. Contestație respinsă ca nefondată (NCPP, NCP, VCP, VCC, Constituția României, L. nr. 78/2000)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 153/2019

NCPP: art. 595 alin. (1); VCP: art. 246 alin. (1); Constituția României: art. 73 alin. (1), art. 115, art. 146 lit. d); NCP: art. 5 alin. (1), art. 47, art. 297 alin. (1); L. nr. 78/2000: art. 13^2; VCC: art. 1429, art. 1433, art. 1434

Prealabil analizării motivelor contestației formulate, Înalta Curte apreciază că se impune determinarea coordonatelor normative aplicabile în cauză, respectiv art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen. art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Totodată, Înalta Curte amintește că prin Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Cele statuate prin această decizie au devenit general obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 08.07.2016 (M. Of. nr. 517 din data de 8 iulie 2016), astfel că instanțele au aplicat norma astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituțională.

Referitor la constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție precizează că aceasta „poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare”. (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, în ceea ce privește decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, se constată că aceasta este o decizie interpretativă. Astfel, după cum s-a arătat și în jurisprudența instanței de contencios constituțional, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate, în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile.

Înalta Curte reamintește că, prin decizia anterior menționată, instanța de control constituțional a statuat că în respectarea principiului legalității incriminării doar legiuitorul primar poate stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancțiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență).

În esență, instanța de control constituțional a reținut că orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislația primară, legi și ordonanțe simple sau de urgență.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte constată că în fapt, în sarcina intimatului condamnat A. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., acesta în calitate de director general la S.C. B. S.A. – Sucursala Porțile de Fier, în data de 17.08.2010, l-a determinat pe inculpatul C. să întocmească adresa din 19.08.2010, în scopul de a crea o reprezentare greșită asupra realității directorului adjunct D. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară nr. x din 22.11.2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 249.636 Euro, echivalentul a 1.026.015 RON, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei F. a dreptului de proprietate asupra terenului, în suprafață de 34.121 m.p.

Din examinarea actelor de la dosarul cauzei, se constată că nici în cuprinsul actului de sesizare a instanței (rechizitoriul nr. x/2012 din 27 martie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.), nici în cuprinsul sentinței penale nr. 96 din 03.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală pronunțată în dosarul nr. x/2014, nu se indică normele juridice încălcate de inculpatul A. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci a unor acte cu o forță juridică inferioară legilor și ordonanțelor de guvern, astfel că ipoteza dedusă judecății se încadrează în modalitatea de comitere a infracțiunii în privința căreia a intervenit dezincriminarea.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că textele de lege indicate de Parchet, la momentul soluționării pe fond a contestației la executare, respectiv dispozițiile art. 1429, art. 1433 și art. 1434 din vechiul C. civ. în vigoare la data săvârșirii faptelor în 2010, nu reglementează atribuții de serviciu ale intimatului condamnat, ci conduita acestuia în exercitarea atribuțiilor de serviciu, astfel că nu rezultă în mod expres care este dispoziția încălcată, prevăzută în legislația primară și care prevede atribuțiile de serviciu.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reține că instanța de control constituțional „a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, respectiv ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice”. (ICCJ, decizia penală nr. 868 din data de 31 octombrie 2018 pronunțată în ds. nr. x/2018).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare, ocazionate de calea de atac formulată de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.