Conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCPP, NCP, L. nr. 302/2004)

9 dec. 2020
Vizualizari: 457
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 575/2020

NCPP: art. 58 alin. (1), art. 425^1, art. 598 alin. (1) lit. c); L. nr. 302/2004: art. 114 alin. (1); NCP: art. 335 alin. (1)

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 425^1 C. proc. pen., apreciază contestația formulată de persoana solicitată A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Astfel, reglementând procedura executării de către autoritățile române a unui mandat european de arestare, dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, stabilesc, prin raportare la art. 58 alin. (1) din același act normativ, că, în situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei, iar, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Prin urmare, nu este posibilă reanalizarea unui nou motiv de amânare a predării de către autoritatea română de executare a mandatului european de arestare, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de predare, respectiva situație putând fi evaluată doar în procedura inițială de punere în executare a mandatului european de arestare.

De altfel, dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, s-ar putea dispune o nouă amânare a predării, în temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-ar ajunge la situația în care persoana solicitată, prin comiterea de alte noi infracțiuni, ar putea cere oricând, ulterior acestui moment, amânarea predării, împrejurare în care s-ar putea aprecia că instanța executare se poate substitui celei sesizate cu executarea mandatului, aspect nereglementat de Legea nr. 302/2004, actul normativ stabilind, în mod imperativ, că amânarea predării se analizează doar în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare.

În acest context, se constată că, pe numele persoanei solicitate A., s-a emis, la data de 16.05.2018, mandatul european de arestare de către autoritățile judiciare din Suedia (Parchetul din Norrort – Suedia, în temeiul deciziei de arest preventiv dispusă de Judecătoria Attunda (Stockholm), în dosarul nr. x, precum și că prin sentința penală nr. 126 din 02 iulie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a admis cererea de punere în executare a mandatului european de arestare, dispunându-se, totodată, amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, a dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea și a dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Babadag, iar în cazul pronunțării în aceste dosare penale a uneia sau mai multor condamnări la pedepse privative de libertate cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate a persoanei solicitate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Este adevărat că, prin sentința penală nr. 98/P din 05 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2019 (rămasă definitivă prin necontestare), în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., s-a admis contestația la executare formulată de Biroul de Executări Penale din cadrul Curții de Apel Constanța, însă împiedicarea la executarea mandatului de arestare provizorie nr. 31/P din 02.07.2019 emis de Curtea de Apel Constanța pe numele persoanei solicitate A. a vizat împrejurarea că nu a încetat una din cauzele ce a determinat amânarea predării, respectiv nesoluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea (dispusă deja prin sentința penală nr. 126 din 02 iulie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie), iar nu intervenirea unei noi situații care să impună amânarea predării, așa cum a susținut, în mod neîntemeiat, apărarea.

Prin urmare, nu poate fi primită susținerea apărării în sensul că, în cauză, se impune amânarea predării, fiind incidente dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, întrucât contestatorul A. este cercetat, în calitate de inculpat, și în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., în condițiile în care această situație reprezintă un motiv nou de amânare a predării, intervenit ulterior rămânerii definitive a hotărârii de predare (sentința penală nr. 126/P din 02 iulie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie (rămasă definitivă prin necontestare la 10.07.2018).

Mai mult, prin adresa din 17 septembrie 2019 a Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea s-a comunicat faptul că persoana solicitată A. a fost extrădată către autoritățile din Suedia la data de 18 august 2020, conform Formularului M nr. x emis de Inspectoratul General al Poliției Române – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE din data de 03 septembrie 2020, împrejurare în care solicitarea de amânare a predării formulată prin intermediul contestației la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în referire la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, apare ca nefondată, în condițiile în care procedura predării a fost finalizată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 97/P din 05 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCPP, NCP, L. nr. 302/2004) was last modified: decembrie 9th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.