Condiţiile de acordare a despăgubirilor privind viaţa, sănătatea şi bunurile poliţiştilor de penitenciare (H.G. nr. 1.078/2021)

1 nov. 2021
Vizualizari: 286

Actul publicat în Monitorul Oficial

Sumar
H.G. nr. 1.078/2021 privind condițiile de acordare a despăgubirilor privind viața, sănătatea și bunurile polițiștilor de penitenciare

 

(M. Of. nr. 1033 din 29 octombrie 2021)

 

Se reglementează condițiile de acordare a despăgubirilor privind viața, sănătatea și bunurile polițiștilor de penitenciare.

În M. Of. nr. 1033 din 29 octombrie 2021 s-a publicat H.G. nr. 1.078/2021 privind condițiile de acordare a despăgubirilor privind viața, sănătatea și bunurile polițiștilor de penitenciare.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, cele mai importante prevederi din respectiva Hotărâre.

Art. 1

„(1) Despăgubirile prevăzute la art. 104 lit. m) și art. 114 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, se acordă, în condițiile prezentei hotărâri, din bugetul instituției angajatoare.

(2) Despăgubirile prevăzute la alin. (1) constau în acordarea unei sume de bani pentru polițiștii de penitenciare sau, în cazul decesului, pentru familiile acestora, în situația în care viața, sănătatea ori bunurile polițistului de penitenciare, ale soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținerea sa sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia sau, în legătură cu acestea.

(3) Polițiștii de penitenciare au dreptul la despăgubiri și în situația în care au suferit, din culpa instituției, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

(4) Despăgubirile se acordă dacă faptul prejudiciabil s-a produs din motive independente de voința polițistului de penitenciare, iar acesta nu a acționat printr-o încălcare a normelor legale, regulilor de conduită ori de securitate a muncii de la locul de desfășurare a activității.”

Art. 3

„(1) Unitățile din sistemul administrației penitenciare acordă despăgubiri în cazuri individuale polițiștilor de penitenciare sau, după caz, membrilor de familie ai acestora, în cazul producerii următoarelor evenimente:

a) vătămare;

b) invaliditate;

c) deces;

d) cauzarea de prejudicii bunurilor.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(2) În cazul în care din aceeași împrejurare au rezultat concomitent sau succesiv două sau mai multe dintre evenimentele prevăzute la alin. (1) se acordă despăgubiri pentru fiecare prejudiciu în parte.

(3) Despăgubirile pentru evenimentele prevăzute la alin. (1) se acordă indiferent de momentul la care polițistul de penitenciare și-a exercitat atribuțiile de serviciu, respectiv în timpul ori în afara programului de lucru.”

Art. 4

„(1) Despăgubirile acordate în situația producerii evenimentului prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. a) acoperă toate cheltuielile legate de:

a) asistență medicală profilactică, curativă și recuperatorie efectuată în unități sanitare publice din țară;

b) cazare și masă pe perioada spitalizării în unitatea sanitară publică din țară în care se acordă asistența medicală profilactică, curativă și recuperatorie;

c) medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive din țară sau străinătate;

d) transport dus-întors până la/de la unitatea sanitară publică din țară în care se acordă asistența medicală profilactică, curativă și recuperatorie, atât pentru cel vătămat, cât și pentru un însoțitor al acestuia.

(2) Despăgubirile acordate în situația vătămării polițistului de penitenciare în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea acoperă diferența dintre sumele plătite de polițistul de penitenciare și sumele decontate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și/sau de la bugetul statului, după caz.

(3) Despăgubirile prevăzute la alin. (2) se acordă pe baza cererii formulate de polițistul de penitenciare sau de către familia acestuia în situația în care starea de sănătate nu permite deplasarea polițistului de penitenciare, la care se anexează:

a) documente eliberate de unitatea medicală în care polițistul de penitenciare a beneficiat de tratament medical, din care să rezulte contravaloarea fiecărui serviciu medical, a achiziționării de medicamente, materiale sanitare, proteze sau orteze, precum și contribuția personală suportată de beneficiar;

b) documente de constatare a evenimentului, întocmite de organele abilitate, potrivit legii;

c) înscrisuri care permit stabilirea legăturii dintre îndeplinirea serviciului public în calitate de polițist de penitenciare și faptul prejudiciabil, după caz.

(4) Asistența medicală profilactică, curativă și recuperatorie în situația vătămării se efectuează în unități sanitare publice din țară.

(5) În situația în care asistența medicală profilactică, curativă și recuperatorie nu poate fi efectuată în unități sanitare publice din țară, aceasta urmează să se facă în unități sanitare din străinătate, în baza unui referat de evaluare a stării de sănătate întocmit de către comisia de expertiză medico-militară de pe lângă spitalul la care este arondată unitatea din care face parte polițistul de penitenciare.”

Art. 5

„(1) Pentru invaliditatea survenită în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, polițistului de penitenciare i se acordă despăgubiri după cum urmează:

a) pentru invaliditate de gradul I – 10.000 euro;

b) pentru invaliditate de gradul al II-lea – 8.000 euro;

c) pentru invaliditate de gradul al III-lea – 6.000 euro.

(2) Acordarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se face în baza unei cereri formulate de polițistul de penitenciare sau de către familia acestuia în situația în care starea de sănătate nu permite deplasarea polițistului de penitenciare, care se depune la unitatea unde acesta este încadrat, la care se anexează:

a) copia conformă cu originalul a deciziei medicale emise de comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul apărării, ordinii publice și securității naționale prin care s-a stabilit încadrarea polițistului de penitenciare într-un grad de invaliditate;

b) documente de constatare a evenimentului, întocmite de organele abilitate potrivit legii;

c) înscrisuri care permit stabilirea legăturii dintre îndeplinirea serviciului public în calitate de polițist de penitenciare și faptul prejudiciabil, după caz.

(3) Stabilirea încadrării în grad de invaliditate se realizează de către comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul apărării, ordinii publice și securității naționale.”

Art. 6

„(1) În situația decesului polițistului de penitenciare în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea se acordă despăgubiri în cuantum de 20.000 euro, care se plătesc familiei polițistului de penitenciare decedat.

(2) Acordarea despăgubirii prevăzute la alin. (1) se face pe baza unei cereri care se depune de către moștenitorii polițistului de penitenciare la unitatea unde a fost încadrat acesta, la care se anexează următoarele documente, în copie conformă cu originalul:

a) actul de identitate al persoanei/persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirii;

b) certificatul de deces al polițistului de penitenciare;

c) după caz, certificatul de moștenitor, certificatul de căsătorie, certificatul de naștere al copiilor polițistului de penitenciare;

d) documente de constatare a evenimentului, întocmite de organele abilitate, potrivit legii;

e) înscrisuri care permit stabilirea legăturii dintre îndeplinirea serviciului public în calitate de polițist de penitenciare și faptul prejudiciabil, după caz.

(3) Dacă persoana îndreptățită la acordarea despăgubirii este lipsită de capacitatea de exercițiu sau are capacitatea de exercițiu restrânsă, cererea se formulează de reprezentantul legal al acesteia sau, după caz, de persoana în cauză, cu acordul reprezentantului legal.”

Art. 9

„(1) Polițiștii de penitenciare care în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu suferă un prejudiciu material cauzat din culpa instituției au dreptul la despăgubiri.

(2) Despăgubirea se acordă într-un cuantum care să acopere integral prejudiciul material produs și dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) există un prejudiciu material suferit de polițistul de penitenciare;

b) prejudiciul material este cauzat din culpa instituției;

c) prejudiciul material este produs în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către polițistul de penitenciare.

(3) Despăgubirea se acordă în baza unei cereri formulate de polițistul de penitenciare, adresată instituției din vina căreia s-a produs prejudiciul material, la care se anexează:

a) documente din care să reiasă culpa instituției din vina căreia s-a produs prejudiciul material;

b) documente de constatare a prejudiciului material și a cuantumului acestuia;

c) înscrisuri care permit stabilirea legăturii dintre îndeplinirea serviciului public în calitate de polițist de penitenciare și prejudiciul material produs, după caz.”

Art. 12

„(1) Despăgubirile acordate în baza prezentei hotărâri constituie forme de sprijin cu destinație specială și nu afectează dreptul legal la pensia de invaliditate, alte drepturi, indemnizații sau despăgubiri prevăzute de lege.

(2) Sumele reprezentând despăgubirile acordate, stabilite în moneda euro de către instituțiile prevăzute la art. 10, se convertesc în moneda lei la cursul comunicat de Banca Națională a României, valabil la data efectuării plății.”

Art. 14

„(1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică în mod corespunzător și în cazul în care sunt afectate viața, sănătatea ori bunurile soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținerea polițistului de penitenciare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia.

(2) Despăgubirea se acordă polițistului de penitenciare pe baza cererii formulate de acesta.

(3) În cazul minorilor se fac următoarele asimilări:

a) încadrarea în categoria de handicap grav cu încadrarea în gradul I de invaliditate;

b) încadrarea în categoria de handicap accentuat cu încadrarea în gradul II de invaliditate;

c) încadrarea în categoria de handicap mediu sau ușor cu încadrarea în gradul III de invaliditate.”

Condițiile de acordare a despăgubirilor privind viața, sănătatea și bunurile polițiștilor de penitenciare (H.G. nr. 1.078/2021) was last modified: noiembrie 1st, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.