Condiţia validităţii obligaţiei la momentul atragerii răspunderii solidare. Dreptul creditorului de a putea solicita executarea aceleiaşi obligaţii oricărui codebitor (NCPC, L. nr. 207/2015, L. nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 5815/2020

NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 497; L. nr. 207/2015: art. 9 alin. (1), art. 25 alin. (1) lit. b), art. 168 alin. (1), art. 236 alin. (9); L. nr. 554/2004: art. 20

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate de către recurente, Înalta Curte reține următoarele:

1. Cu privire la recursul declarat de reclamanta societatea A. S.R.L.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor recurentei-reclamante, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia nr. 289/21.11.2016, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, contestată în prezenta cauză, s-a dispus angajarea răspunderii solidare a terțului poprit S.C. A. S.R.L. pentru plata obligațiilor fiscale restante ale debitorului S.C. B. S.A., în limita sumei de 1.266.829 RON.

În cuprinsul deciziei contestate, organul fiscal a constatat că societățile B. S.A. și A. S.R.L. au derulat activități comerciale în baza contractului de închiriere nr. x/04.03.2015 și a actelor adiționale nr. x/26.02.2015 și nr. y/30.12.2015, reținând că suma a fost determinată pe baza documentelor înaintate de terțul poprit, din care rezultă că la data de 30.06.2016, acesta datora debitorului suma de 1.749.706 RON, precum și pe baza înscrisurilor înaintate de către debitor, din care reiese că suma datorată de către terțul poprit era în cuantum de 1.266.829 RON.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, terții popriți răspund solidar cu debitorul, în situațiile prevăzute la art. 236 alin. (9), în limita sumelor sustrase indisponibilizării.

În conformitate cu prevederile legale menționate, solidaritatea instituită în cazurile expres indicate de legiuitor îi conferă creditorului dreptul de a putea solicita executarea aceleiași obligații oricărui codebitor, însă pentru constrângerea acestuia din urmă la plata obligațiilor fiscale restante ale debitorului inițial, se impune condiția validității obligației la momentul atragerii răspunderii solidare.

În prezenta cauză, atât prin cererea dedusă judecății în primă instanță, cât și prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că la momentul înființării popririi, deținea împotriva debitorului B. S.A. creanțe semnificative, invocând în acest sens adresa nr. x/07.07.2016, prin care a înaintat organului fiscal următoarele documente contabile: Fișa cont 401 pentru perioada 16.05.2016 – 30.06.2016, Fișa cont 401 pentru perioada 01.03.2015 – 30.06.2016, precum și documentele care compun soldul contului 401 la data de 30.06.2016.

Totodată, recurenta-reclamantă a afirmat că suma pe care o datorează debitorului este în cuantum de 48.888,10 RON, susținere pe care a formulat-o și în faza de audiere derulată în baza art. 9 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, astfel cum rezultă din punctul său de vedere la procesul-verbal de audiere din 02.08.2016 .

În cuprinsul acestui punct de vedere, terțul poprit A. S.R.L. a menționat că, deși la data înaintării către organul fiscal a înscrisurilor care i-au fost solicitate prin adresa nr. x/30.06.2016, nu erau înregistrate în evidența contabilă documentele de stingere a datoriilor reciproce față de debitor, ulterior a transmis organului fiscal aceste documente, respectiv: procesul-verbal de compensare nr. x/30.04.2016, ordinul de plată nr. x/08.04.2016, ordinul de plată nr. x/28.08.2015, ordinul de plată nr. x/14.08.2015, ordinul de plată nr. x/11.02.2016, chitanțele nr. x/24.02.2016 și nr. x/09.05.2016.

Conform celor precizate în cuprinsul aceluiași punct de vedere, ulterior înregistrării în evidența contabilă a documentelor anterior menționate, datoria terțului poprit față de debitorul B. S.A. era în sumă de 115.647,43 RON, iar debitorul avea de achitat către terțul poprit suma de 66.759,33 RON.

Aceste susțineri ale reclamantei și documentele contabile indicate de către parte în combaterea constatărilor organului fiscal, nu au fost analizate de către prima instanță, care a reținut că reclamanta nu s-a conformat și nu a uzat de dispozițiile art. 25 alin. (10) din Legea nr. 207/2015, apreciindu-se că suma datorată, recunoscută de către terțul poprit și debitor, este în cuantum de 1.266.829 RON, sens în care s-a făcut trimitere generică la evidențele contabile comunicate organului fiscal de către ambele părți.

În contextul arătat, întrucât nu se pot verifica susținerile recurentei-reclamante, neputându-se reține dacă s-au depus la dosar toate documentele care atestă existența unor creanțe reciproce între terțul poprit și debitor, înregistrate în contabilitatea ambelor societăți, anterior înființării popririi, precum și documentele contabile privind modul de stingere a datoriilor reciproce existente între terțul poprit și debitor, instanța de recurs nu poate stabili, cu certitudine, care este cuantumul sumei datorate de către terțul poprit debitorului urmărit, impunându-se ca judecătorul fondului să administreze probe sub aspectul evidențierii contabile a sumei datorate, conform motivelor reținute în cuprinsul prezentei decizii.

În consecință, instanța de control judiciar constată că situația fiscală dedusă judecății nu a fost pe deplin lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei, astfel că pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se va dispune admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de soluția de casare dispusă în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate de recurenta-reclamantă nu se mai impune, aspectele invocate prin acestea urmând a fi examinate cu ocazia rejudecării cauzei de către prima instanță.

2. Cu privire la recursul incident declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

Criticile recurentei-pârâte Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

În mod corect prima instanță a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în privința capetelor de cerere 1 și 2 ale acțiunii deduse judecății, reținându-se că deși procedura administrativă se finalizează printr-un act al autorității fiscale care a inițiat-o, efectele se produc în privința autorității fiscale care are în administrare în prezent creanțele reclamantei, în speță, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Această soluție se justifică și din perspectiva asigurării opozabilității hotărârii ce urmează a se pronunța în cauză față de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care reprezintă organul de executare ce va pune în aplicare hotărârea judecătorească.

Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului și în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității cu privire la capătul 3 de cerere, reținând că în temeiul art. 168 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, instanța poate recunoaște contestatorului dreptul la restituirea sumei plătite sau încasate fără a fi datorate, ce constituie un efect al desființării actului administrativ fiscal contestat, în aplicarea principiului repunerii părților în situația anterioară.

Așa cum în mod judicios a constatat instanța de fond, această soluție nu încalcă procedura prevăzută de dispozițiile art. 168 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, autoritatea fiscală competentă având posibilitatea de a verifica dacă există obligații restante și dacă sunt întrunite condițiile pentru a opera compensarea.

În consecință, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta societatea A. S.R.L., casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând a fi menținute dispozițiile primei instanțe cu privire la soluțiile pronunțate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și asupra excepției inadmisibilității.

Totodată, prin prezenta decizie, Înalta Curte va dispune respingerea recursului incident declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

Având în vedere soluția de casare a sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, nu se impune a fi discutată cererea recurentei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a recursului, soluționarea acestei cereri necesitând dezlegarea pe fond a pretențiilor deduse judecății, cu ocazia rejudecării cauzei.

Sursa informației: www.scj.ro.