Condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză. Cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat

17 oct. 2023
Vizualizari: 705
  • Legea nr. 554/2004: art. 10
  • NCPC: art. 430
  • NCPC: art. 431
  • NCPC: art. 509 alin. (1) pct. 8

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15.11.2021 sub nr. x/2021, revizuenta A. a solicitat anularea deciziilor nr. 244/R/13.10.2021 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, nr. 431/20.04.2021 a Tribunalului Galați, secția I civilă și nr. 5011/12.08.2019 a Judecătoriei Galați, toate pronunțate în dosar nr. x/2017, pentru contrarietate cu sentința nr. 836/01.11.2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul inițial nr. x/2017

În motivare, s-a arătat că hotărârile a căror anulare se solicită, pe calea prezentei revizuiri, sunt potrivnice sentinței nr. 836/01.11.2017 a Tribunalului Galați, întrucât nesocotesc efectul negativ al lucrului judecat inițial de către instanța de fond, Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că prin sentința menționată s-a reținut că a fost respinsă excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Galați, ca nefondată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ., iar efectele lucrului judecat prin dispozițiile art. 431 din același cod.

În lumina dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborate cu dispozițiile art. 430, 431 C. proc. civ., pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil și în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu (adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză) sau în litigii diferite, dar între care există o anumită legătură (când identitatea celor trei elemente se regăsește doar parțial); hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, și anume interzicerea reluării aceleiași judecăți, cu identitatea de elemente reglementată prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Revizuirea poate fi, însă, cerută și atunci când se reclamă o încălcare a autorității de lucru judecat, sub aspect pozitiv, a celei dintâi hotărâri, prin hotărârea dată în cel de-al doilea proces și care statuează diferit asupra unor elemente litigioase dezlegate de o manieră definitivă în cel dintâi proces, cum se pretinde în cazul dedus judecății.

Revizuenta circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. împrejurarea că într-un ciclu procesual anterior cauza a fost soluționată în fond de către instanța de contencios administrativ și fiscal, pentru ca într-un al doilea ciclu procesual, aceasta să fie soluționată de către secțiile civile ale instanțelor de judecată.

Astfel, prin sentința nr. 863/01.11.2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2017, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Galați, prin primar, Primăria Galați, prin primar, fiind obligați pârâții să acorde reclamantei indemnizația de consilier pentru ședința din data de 31.08.2016.

Recursul împotriva acestei sentințe a fost soluționat prin decizia nr. 1454/22.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosar nr. x/2017 (definitivă), care a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Galați, reținându-se că litigiul este unul de drept civil, iar nu de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 5011/12.08.2019 pronunțată în dosar nr. x/2017, Judecătoria Galați, în rejudecare, a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului Galați și a respins cererea în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință; a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu Municipiul Galați, pe care l-a obligat la plata, către reclamantă, a sumei de 220 RON indemnizație de consilier datorată pentru ședința din data de 31.08.2016.

Prin decizia nr. 431/20.04.2021 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă în dosar nr. x/2017, a fost admis apelul pârâtului Municipiul Galați, prin primar, împotriva sentinței menționate anterior; a fost schimbată în parte sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea.

Prin decizia nr. 244/R/13.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosar nr. x/2017 a fost respins, ca nefondat, recursul reclamantei împotriva deciziei nr. 431/20.04.2021 a Tribunalului Galați, secția I civilă.

Contrar susținerilor revizuentei, hotărârile anterior menționate nu sunt potrivnice sentinței nr. 863/01.11.2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2017, iar în cauză nu a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Împrejurarea că prin încheierea de dezbateri din 18.10.2017, Tribunalul Galați a respins excepția de necompetență materială și a reținut că secția de contencios administrativ și fiscal este competentă să soluționeze pricina conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, nu are relevanță în analiza motivului de revizuire invocat, câtă vreme încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din sentința nr. 863/01.11.2017, fiind supusă acelorași căi de atac cu aceasta. Ca atare, împotriva acelei încheieri, părțile dosarului aveau deschisă calea recursului, care a fost și exercitată (calea de atac vizând inclusiv chestiunea competenței astfel cum a fost dezlegată prin încheierea de dezbateri), soluția pronunțată în recurs fiind aceea de casare și trimitere spre rejudecare la Judecătoria Galați, cu motivarea că litigiul este unul de natură civilă.

Prin urmare, deciziile despre care revizuenta susține că sunt potrivnice sentinței nr. 863/01.11.2017 a Tribunalului Galați sunt date într-o etapă procesuală ulterioară, în care, urmare a exercitării căii de atac prevăzute de lege (aceea a recursului), litigiului i s-a dat o altă calificare juridică decât cea inițială, apreciindu-se, prin hotărâre definitivă, că acesta este un litigiu de natură civilă, iar nu unul de contencios administrativ.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Contrarietatea reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează hotărârile pronunțate în dosare diferite, iar nu hotărârile pronunțate în același dosar, în cicluri procesuale diferite, în cadrul cărora, în diversele stadii ale aceluiași litigiu, soluțiile pot fi diferite, fără ca prin aceasta să fie susceptibile de desființare prin intermediul revizuirii.

În mod evident, în urma casării sentinței a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi încălcată, efectele juridice ale unei asemenea pretinse încălcări nu se mai pot produce, câtă vreme hotărârea respectivă nu mai are existență juridică pentru a avea atașate efectele lucrului judecat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 244/R din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Condiția triplei identități de părți, obiect și cauză. Cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat was last modified: octombrie 16th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.