Complicitate la evaziune fiscală. Criteriile legale care stabilesc condiţiile de formă şi conţinut ale unui mandat european de arestare (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 83/2018

L. nr. 302/2004: art. 86, art. 98 alin. (2), art. 103 alin. (3), art. 107, art. 108; NCPP: art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b)

Prioritar, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 107 și art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, potrivit cărora hotărârea privind pronunțarea asupra executării mandatului european de arestare poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

Înalta Curte reține că în declarația dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la data de 5 ianuarie 2018, fila 8 din dosarul curții de apel, persoana solicitată A., după ce a luat cunoștință de învinuirile ce i s-au adus și după ce i s-a înmânat traducerea în limba română a semnalării emise de autoritățile germane a declarat că a luat la cunoștință de învinuirile care i se aduc, i s-a înmânat în xerocopie, traducerea în limba română a semnalării emisă de autoritățile judiciare germane și este de acord să fie predat autorităților germane, în vederea clarificarea problemelor judiciare pe care le are.

În același sens se reține, chiar dacă ulterior, în declarația din 19 ianuarie 2018 persoana solicitată a menționat „cunosc motivul pentru care sunt adus a doua oară în fața instanței, în vederea mandatului european de arestare, al cărui conținut îl cunosc….revin și arăt că nu sunt de acord cu predarea întrucât sunt acuzat de fapte comise pe teritoriul Franței, iar statul care a cerut predarea mea este Germania”, în declarația dată inițial în fața instanței de fond, la data de 6 ianuarie 2018, fila 35 din dosarul curții de apel, a menționat, în mod expres, că „în situația în care se va înainta și mandatul european de arestare sunt de acord cu predarea și mă prevalez de regula specialității”, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 107 și art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, Înalta Curte constată că prezenta contestație este formulată împotriva unei hotărâri definitive și, ca atare, este inadmisibilă.

Trecând peste aceste aspecte, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Alin. 2 al acelui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002”.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială – art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 – care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă. Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din prezenta lege. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Analizând actele și lucrările cauzei, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele legii privind conținutul și forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autoritățile judiciare germane au menționat că solicitarea adresată autorităților judiciare române se bazează pe mandatul european de arestare emis în dosarul nr. 5400Js 17/17 de către Procuratura Hamburg pe numele persoanei solicitate A., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev de art. 370, para 1, para 3, para 6, para 7 din Codul fiscal german, art. 25, para 2, art. 53 din C. pen. german.

Față de natura infracțiunii menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, precum și gravitatea faptei săvârșite, Înalta Curte apreciază că măsura instanței de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane este întemeiată.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.

De asemenea, față de împrejurările invocate de persoana solicitată, referitoare la descrierea infracțiunilor, încadrarea juridică a faptelor, caracterul inform al mandatului, precum și faptul că nu s-au efectuat acte de urmărire penală, se constată că apărările acesteia nu pot fi primite, în condițiile în care, potrivit art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării, condiții avute în vedere de prima instanță.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, apreciază că nu există niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sau facultative enumerate la art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind punerea în executare a mandatului european de arestare, sub acest ultim aspect, reținându-se că prima instanță a constatat în mod corect că nu sunt incidente dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 modificată, care prevăd, în mod expres și limitativ, motivele obligatorii și opționale de refuz al executării. În acest sens, prima instanță a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunțat și de art. 84 alin. (2) din legea specială internă. În conformitate cu dispozițiile articolului 1 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, statele membre sunt în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare, ele neputând refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie și a celor facultative enumerate expres. În cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanța nu poate verifica acest act, decât prin prisma îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.

Din lucrările dosarului, filele 51-68 din dosarul Curții de Apel Suceava, se constată că actul emis la data de 15 ianuarie 2018 de către Procuratura Hamburg cuprinde toate mențiunile necesare potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost tradus în limba română, iar persoana solicitată A. nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitate.

În raport cu criteriile legale care stabilesc condițiile de formă și conținut ale unui mandat european de arestare, precum și cu situațiile de excepție în care punerea în executare a unui mandat poate fi refuzată, instanța de control judiciar constată că, în cauză, sunt întrunite condițiile generale și speciale pentru executarea mandatului european de arestare, nefiind incident vreunul dintre motivele de refuz al executării, obligatorii sau opționale.

În temeiul art. 103 alin. (3) din aceeași lege, persoana solicitată a fost informată cu privire la efectele regulii specialității, arătând că nu înțelege să renunțe la acest beneficiu.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 7 din 19 ianuarie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.