Complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Recursuri respinse ca nefondate (NCPP, VCP, L. nr. 273/2006)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 141/RC/2020

NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 448 alin. (1) pct. 1; VCP: art. 5, art. 26, art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. b), art. 248 – art. 248^1; L. nr. 273/2006: art. 51 alin. (3), art. 54 alin. (5), art. 60 alin. (3)

Prin cererile formulate, inculpații A. și B. au invocat, în susținerea motivelor de recurs în casație, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte reține că inculpații A. și B. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată (3 acte materiale), prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 – art. 248^1 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 lit. b) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen., respectiv de abuz în serviciu în formă calificată (3 acte materiale), prevăzută de art. 248 din C. pen. (1969) raportat la art. 248^1 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 lit. b) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului B. constă în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de primar al Comunei Drăguțești și ordonator de credite a dispus, în lunile septembrie 2007, decembrie 2007 și aprilie 2008, efectuarea unor plăți pentru lucrări care nu erau executate, cunoscând acest lucru, cauzând un prejudiciu de 363.707,56 RON.

Fapta reținută în sarcina inculpatului A. constă în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în lunile septembrie 2007, decembrie 2007 și aprilie 2008, în calitate de administrator al S.C. D. S.R.L. Rovinari, a întocmit în fals mai multe situații de lucrări, fără ca o parte din acestea să fi fost executate, contribuind astfel la crearea unui prejudiciu de 363.707,56 RON în dauna Consiliului Local Drăguțești.

În plus, s-a constatat că activitatea ilicită reținută în sarcina inculpatului B., la care a participat în calitate de complice și inculpatul A., a constat în încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 potrivit cărora efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor și a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare, precum și a altor obligații, dar și a art. 54 alin. (5) referitoare la efectuarea plăților exclusiv pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, și numai după ce acestea au fost angajate, lichidate și ordonanțate. Scopul urmărit și atins de inculpat prin decontarea de situații lucrări fictive sau necorespunzătoare proiectelor a fost acela de a paraliza efectul dispozițiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 potrivit cărora creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.

Conform art. 248 din C. pen. anterior, infracțiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului. Art. 248^1 din C. pen. anterior, reținut în sarcina inculpaților în coroborare cu art. 248 din C. pen. anterior, nu reglementează condiții suplimentare pentru existența infracțiunii de abuz în seviciu, ci doar instituie o variantă calificată a infracțiunii de abuz în serviciu, în condițiile în care s-au produs consecințe deosebit de grave, purtând, în mod elocvent, denumirea marginală „Abuzul în serviciu în formă calificată”. Prin urmare, condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzute de art. 248^1 din C. pen. anterior trebuie să se suprapună pe cele ale infracțiunii tip de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior.

Inculpații consideră că faptele pentru care au fost condamnați nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu s-au indicat dispozițiile normative încălcate în săvârșirea acestora și pentru că infracțiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată ca urmare a adoptării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 405/2016 și a pasivității legiuitorului de a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care s-a constatat că < dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”>, s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, prin restrângerea sferei de incidență, astfel că, în măsura în care fapta săvârșită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată, decizia menționată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecințele ce decurg din reținerea incidenței dispozițiilor art. 4 din C. pen.

Din analiza Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, invocată de către recurenții-inculpați în sprijinul tezei privind dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu în ansamblul său, așa cum a fost interpretată de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”, Înalta Curte constată că, la paragraful 26 din ultima decizie menționată, se reține că „[…] urmare a deciziei pronunțate, dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. au rămas în vigoare și continuă să producă efecte juridice în interpretarea pe care Curtea a constatat-o ca fiind conformă Legii fundamentale”.

Prin urmare, motivul de recurs privind dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu în ansamblul său, urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 și a omisiunii legiuitorului ca, în timp de 45 de zile de la publicarea deciziei mai sus menționate în Monitorul Oficial al României, să pună în acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, este nefondat, faptele de încălcare a atribuțiilor de serviciu sau omisiunea de a nu îndeplini un act ce intră în sfera acestora întrunind, în continuare, elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, cu condiția ca atribuțiile de serviciu în virtutea cărora funcționarului public îi incumbă obligația de a îndeplini anumite acte să fie reglementate de legislația primară, respectiv de lege, de ordonanță a guvernului sau de ordonanță de urgență.

Înalta Curte își însușește în totalitate argumentele Curții de Apel Craiova, care a dezvoltat pe larg motivele pentru care Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 nu este incidentă în speță și a indicat punctual dispozițiile normative prevăzute de legislația primară, a căror încălcare a dus la condamnarea recurenților din prezenta cauză, apreciind ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior, atât în privința inculpatului B., cât și a inculpatului A. (în cazul său, în forma complicității la infracțiunea săvârșită de inculpatul B.).

Astfel, contrar susținerii apărării, se constată că la fila x a deciziei recurate, instanța de apel a constatat că activitatea ilicită reținută în sarcina inculpatului B., la care a participat în calitate de complice și inculpatul A., a constat în încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 potrivit cărora efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor și a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare, precum și a altor obligații, dar și a art. 54 alin. (5) referitoare la efectuarea plăților exclusiv pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, și numai după ce acestea au fost angajate, lichidate și ordonanțate, scopul urmărit și atins de inculpat prin decontarea de situații de lucrări fictive sau necorespunzătoare proiectelor fiind acela de a paraliza efectul dispozițiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, potrivit cărora creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.

În ceea ce privește celelalte argumente pentru care recurenții-inculpați consideră că faptele pentru care au fost condamnați nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte subliniază că verificarea incidenței pct. 7 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., ca de altfel a oricărui caz de casare, nu presupune o reevaluare a materialului probator, pentru a stabili dacă s-a făcut o corectă evaluare a probelor administrate, ci o raportare strictă la aspectele de fapt și de drept reținute de instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, concluzie ce se bazează și pe dreptul la un proces echitabil, garantat prin art. 6 paragraful 1 din CEDO, ce include și imperativul asigurării stabilității circuitului juridic, motiv pentru care nu pot fi analizate pe calea recursului în casație.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B.

Sursa informației: www.scj.ro.