Competența de soluționare a cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă (NCPC, C. muncii, L. nr. 62/2011)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2438/2020

NCPC: art. 127, art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1); C. muncii: art. 248-253; L. nr. 62/2011: art. 210, art. 216

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, în considerarea argumentelor ce succedă:

Instanțele aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale. Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

În cauza dedusă judecății, reclamanta A. – are calitatea de procuror delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași și a învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă, optând pentru competența de soluționare a unei instanțe judecătorești de același grad, respectiv Tribunalul Vâlcea, aflat în circumscripția curții de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiiile art. 248-253 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”, iar art. 216 din același act normativ stipulează:

„Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.”.

În cauza dedusă judecății, la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta avea locul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași, iar domiciliul său era situat pe raza județului Dolj.

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

Se reține că Legea nr. 310/2018 a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea.

Or, reclamanta își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

Prin urmare, dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile și nu pot justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului.

În consecință, așa cum s-a arătat în precedent, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă, instanța de la domiciliul reclamantei sau instanța de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Dolj.

În ceea ce privește decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale, se constată că aceasta nu se aplică și în speța de față, întrucât la data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Vâlcea – 29 noiembrie 2019, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fusese modificat prin Legea nr. 310/2018, iar considerentele acesteia nu vizează situația din cauza pendinte.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Dolj.

Sursa informației: www.scj.ro.