Comisia Europeană. Coronavirusul: Orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale

29 ian. 2021
Vizualizari: 215

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială (ec.europa.eu), statele membre ale Uniunii Europene, cu sprijinul Comisiei Europene, au adoptat orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale, în baza concluziilor Consiliilor Europene din 10-11 decembrie 2020, respectiv 21 ianuarie 2021.

Astfel, orientările sunt menite să sprijine interoperabilitatea certificatelor de vaccinare, adică uniformizarea conținutului certificatelor de vaccinare, și să stabilească un set minim de date pentru fiecare certificat. Fiind vizat un sistem care să poată găzdui atât mijloace pe suport de hârtie, cât și mijloace digitale, asigurând flexibilitatea și compatibilitatea cu soluțiile naționale existente, precum și o protecție riguroasă a datelor cu caracter personal.

De asemenea, orientările sunt rezultatul discuțiilor și reflecțiilor din cadrul rețelei de eHealth, precum și al primelor consultări cu Comitetul pentru securitate sanitarăEMAECDC și OMS. Orientările vizează în principal vaccinarea împotriva COVID-19, dar ar putea fi utilizate în viitor ca bază pentru dovedirea statutului în privința vaccinărilor.

Orientările pot fi consultate aici.

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Comisia Europeană. Dezbatere privind răspunsul la impactul îmbătrânirii populației

Comisia Europeană. Coronavirusul: Orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale was last modified: ianuarie 29th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: