Cheile

8 ian. 2019
Vizualizari: 2043
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Fiecare ușă are o cheie. Fiecare cheie descuie o ușă. În viață pornești la drum cu toate cheile. Cu mult prea multe chei. Pe unele le uiți în ușile pe care vremelnic le deschizi. Pe altele le pierzi. Rămâi mai întotdeauna doar cu două chei. Una pentru seiful cu arginți și alta cu care să deschizi sufletul celui ce îți va fi casă. De le vei pierde și pe acestea, îți rămâne doar voința, cheia cu care poți deschide doar o ușă, pe oricare ai alege-o. Chiar și ușa pentru care nu a fost turnată cheia. O pui în broască, o răsucești o dată și încă o dată. Ușa se va deschide. Ceea ce nu știi de la început e că voința este o cheie ce poate rămâne pe vecie captivă în acel zăvor. Poți deschide ușa potrivită sau îți poți închide viața. Despre chei și oameni am vorbit cu Laura Ciuhu, o femeie de afaceri care are toate cheile.

Legal Point: Ecaterina Teodoroiu, Tudor Vladimirescu, Brâncuși și Laura Ciuhu. Ce îi leagă peste ani pe acești oameni?

Laura Ciuhu: Este o legătură simplă, dar extrem de puternică, dată de orașul în care m-am născut, Târgu Jiu, orașul lui Brâncuși, al lui Tudor Vladimirescu și al Ecaterinei Teodoroiu. Datorită lor, datorită oamenilor minunați ai acestor locuri și mediului în care am crescut, am astăzi o calitate care mă ajută zi de zi în ceea ce fac: AMBIȚIA. De când eram mică, am învățat că în viață trebuie să ai un ideal pentru care trebuie să fii în stare să lupți. Pentru asta îți este necesară ambiția de a reuși. Succesul nu-l vei dobândi dacă nu lupți pentru el, dacă nu ești pregătit să faci sacrificii, dacă nu-l dorești cu adevărat, cu toată ființa ta, dacă nu ești în stare să-l creezi, căci, dacă îl vei cunoaște, el va fi o creație a ta, și nu un cadou cu care să te răsfeți. Le datorez lor și părinților mei faptul că m-au învățat să-mi construiesc propriul drum în viață. Datorită lor am astăzi bunul cel mai de preț și cel mai greu de obținut: INDEPENDENȚA.

Legal Point: Pentru cineva care a reușit să se impună încă din primul an de facultate, iar la ora actuală conduce firme serioase, care sunt pericolele și capcanele din lumea afacerilor din România?

Laura Ciuhu: Ca în multe alte situații, cred că problema principală o reprezintă modul nostru de raportare. În primul rând, trebuie să ne concentrăm pe noi, pe ceea ce putem face noi în condițiile date, în situația cu care ne confruntăm. Dar, în egală măsură, trebuie să fim în stare să vedem oportunitățile și lucrurile bune din jurul nostru. După o vacanță petrecută în Thailanda și Cambodgia, m-am întors acasă spunându-mi: „Ce bine că m-am născut și trăiesc în România!” Dintr-o dată, am conștientizat că există multe valori și lucruri bune în această țară și totul este să avem dorința să le vedem. Și, din păcate, de multe ori nu suntem în stare să le vedem și ne oprim atenția mai ales pe aspectele negative. Același lucru îl putem vedea în alb sau în negru, în funcție de sistemul nostru de referință. Dincolo de asta, este însă important să avem o atitudine proactivă, să găsim în fiecare clipă soluția optimă în fața problemelor cu care ne confruntăm. Dar prea mulți se opresc din drum sub impresia că nu există soluții. Marile realizări necesită încredere și entuziasm. Și nu doar unul personal, pentru că bătăliile importante nu le duci niciodată singur. Ai nevoie de un colectiv de adevărați profesioniști, pe care trebuie să fii în stare să-i inspiri, să le insufli acel entuziasm necesar marilor performanțe. Iar pentru aceasta trebuie, mai întâi de toate, să realizăm un colectiv autentic, și nu doar un număr de angajați. Este o problemă dificilă și prea adesea ignorată, dar numai așa poți construi o firmă de succes.

Cum poți realiza acest lucru? Soluția mea este una simplă, directă și, cred eu, eficientă. Spunându-le adevărul despre noi și despre companie, făcându-i părtași atât la succese, cât și la eșecuri, creând împreună un parteneriat. Atunci când toate procesele din companie sunt transparente, fiecare angajat participă la victorii la fel cum își asumă și greutățile. Mulți manageri nu arată niciodată oamenilor din echipa lor direcția generală în care se îndreaptă compania, previziunea bugetului, evaluarea veniturilor, ci se comportă ca și cum acestea ar fi informații ultrasecrete. Însă ceea ce fac ei de fapt este opusul muncii pe bază de parteneriat. Oamenii se zbat în întuneric, încercând să atingă ținte pe care nici măcar nu le văd. Când toți văd imaginea de ansamblu, aceștia sunt implicați în aceeași măsură. Succesul unei conduceri eficiente este dat de relația pe care o clădești cu echipa și de abilitatea de a-i găsi fiecărui om locul potrivit în companie.

Cred că încrederea, disciplina și optimismul sunt elemente esențiale pe care trebuie să le asimilăm în cultura managerială românească. Este greu să câștigi respectul și încrederea oamenilor. Pentru fiecare angajat trebuie să ai un respect aparte. Atitudinea față de oameni este totul. Ei se comportă ca în oglindă. Dacă tu ești optimist, și ei vor fi optimiști. Nu ai voie să intri în panică dacă nu poți realiza ceva. Sunt multe alte lucruri pe care poți să le faci, dar ceea ce nu poți face nu trebuie să fie o piedică în calea a ceea ce poți face. Și, în aceeași măsură, disciplina nu trebuie înțeleasă în spirit cazon – disciplină militară. Într-o companie închegată, disciplina înseamnă să faci ceea ce ai zis că faci. Iar optimismul nu are voie să te părăsească, pentru că nu vom realiza niciodată ceea ce nici noi nu credem că vom fi în stare. Fiecare zi trebuie abordată cu încredere, bucurie și demnitate, fără a pierde vreun moment acele valori universale: respectul, buna-cuviință, păstrarea cuvântului dat și recunoștința.

Legal Point: Care sunt factorii care favorizează succesul?

Laura Ciuhu: În ceea ce mă privește, succesul a venit în primul rând, ca urmare a abilităților mele de a identifica domeniile cu potențial. Apoi, capacitatea de a genera idei și a le pune în mișcare. Dar, în egală măsură, trebuie să fim conștienți că esențială este sănătatea și, mai departe, pofta de viață, relaxarea și liniștea. Nu este ușor să faci față provocărilor zilnice, dar am propria rețetă care mă face să mă încarc cu energie și s-o dăruiesc și celorlalți. Cele mai importante ingrediente sunt sportul și pauza de igienă mentală, pe care le fac zilnic, pentru a-mi revigora mintea. Este un timp liber acordat deliberat creierului și corpului meu. Merg de trei ori pe săptămână la sala de sport. De cele mai multe ori, la ora 22.00. Este destul de greu, privind din exterior, dar le recomand tuturor să facă asta. Pe mine mă ajută să-mi iau doza de energie pentru a doua zi. Fac sport, mănânc sănătos, beau zilnic 3 litri de apă, pentru că sănătatea dată nouă de la naștere nu este „de fier”, ea trebuie ajutată să se mențină în timp. Dar poate cel mai important lucru este reprezentat de propriile obiective și de oamenii pe care îi întâlnești în viață. Obiectivele reușitei nu au voie să rămână la stadiul de vise. Poate părea spus prea dur, dar, dacă nu știi ce vrei să devii, atunci obiectivul tău în acel moment este să ajungi „un nimeni”. Eu am reușit să ajung astăzi aici pentru că am avut obiective clare și am avut norocul să întâlnesc oameni care mi-au schimbat viața.

Legal Point: Cât de mult ați învățat de la partenerii de afaceri?

Laura Ciuhu: Se spune că suntem media oamenilor din jurul nostru. De aceea, alegerea partenerului de afaceri ar trebui să fie pentru fiecare un proces de lungă durată, bazat pe numeroase și diverse criterii de selecție, pentru a fi siguri că nu greșim, pentru a fi siguri că putem construi alături de omul pe care l-am ales ca fiind partenerul nostru. Fundația parteneriatului în business, ca și a tuturor relațiilor interumane este caracterul. Pe această fundație, fiecare individ își dezvoltă calitățile personale care ar trebui să-l facă „eligibil” pentru a deveni, la un moment dat, partener într-o afacere. În această logică, posibila lipsă de caracter reprezintă calea sigură spre eșecul parteneriatului.

Există studii care arată că 90% dintre toate greșelile făcute de parteneri sunt greșeli de caracter și consecințe ale lipsei de încredere. Sunt convinsă că mulți dintre noi ne-am întrebat: „Cine ar trebui să fie partenerul meu de afaceri?”, iar răspunsul a sunat cam așa: „Omul care te înțelege, care îți știe cel mai bine slăbiciunile, dar și punctele forte; omul cu un caracter ireproșabil, care nu te va trăda niciodată; omul care ar trebui să te pună cel mai bine în valoare, omul de care se leagă speranțele tale de succes, poate uneori un «mic Dumnezeu» al tău în care crezi cu tărie, care îți va înțelege orice problemă; omul pe care îl simți lângă tine, în fața ta și în spatele tău. Pe scurt, omul care simte cel mai bine pulsul vieții tale”. Experiența mea m-a făcut să înțeleg că alegerea partenerului de business se dovedește, de cele mai multe ori, mai grea decât alegerea partenerului de viață, și tot experiența m-a învățat că performanța atinsă într-un parteneriat este incomparabil superioară celei solitare, când lupți de unul singur. Deși este foarte greu, deși pare o utopie, totuși, până la urmă, unii dintre noi reușim să ne găsim partenerul potrivit.

„«Ce bine că m-am născut și trăiesc în România!» Există multe valori și lucruri bune în această țară și totul este să avem dorința să le vedem.”

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

M-am întrebat care să fie secretul acestui succes, reușesc oare acești învingători să-și folosească instinctele atât de bine încât să-și găsească partenerul ideal, este o chestiune de noroc ori de destin sau este altceva? Ce am constatat până acum este faptul că aproape toate parteneriatele – în business, artă, muzică, literatură – eșuează cu mult înainte de a-și fi atins maximul, devenind simple colaborări pe perioadă determinată, deși, atunci când plecăm la drum alături de partenerul nostru, gândim amândoi o relație pe termen lung, poate chiar pe viață.

Unul dintre criteriile care asigură succesul partenerilor îl reprezintă punctul comun de început al parteneriatului. După acest moment, intră în joc calitățile personale, care, în mod normal, ar trebui să fie complementare, pentru a asigura un echilibru și o armonie în cadrul parteneriatului. Un alt element important este și „viteza de deplasare” a fiecăruia. De regulă, unul va alerga mai repede, iar celălalt mai încet, creându-se în timp, de cele mai multe ori, o distanță între parteneri, iar această distanță nesesizată și neremediată la timp va conduce în final la ruptură. Prin reflex, aproape invariabil, noi, ca oameni, încercăm să găsim un vinovat, și atunci apare întrebarea: „Este vinovat cel care aleargă prea repede sau celălalt, care nu reușește să mențină ritmul?” Un răspuns la această întrebare este aproape imposibil de dat și un vinovat nici nu cred că ar trebui să existe. În fond, fiecare dintre noi este responsabil în egală măsură în cadrul unui parteneriat. Din nefericire, resortul nostru interior este diferit. Ca urmare, comportamentul și performanța fiecăruia sunt diferite.

Când realizezi că ți-ai găsit partenerul potrivit, totul începe să capete sens în activitatea ta profesională, începi să știi direcția. În fiecare zi te simți în siguranță conștientizând că există lângă tine omul cu „puteri supranaturale” care te va ajuta să rezolvi orice problemă. Pentru că el reușește să te pună în valoare, ești din ce în ce mai bun, începi să-ți valorifici la maximum potențialul. Împreună reușiți să aduceți valoare adăugată companiei, să o poziționați la un alt nivel competițional. Paradoxal, dezechilibrele din cadrul parteneriatului încep să apară odată cu rezultatele, ca o consecință a faptului că partenerului tău i se pare că ai mai multă putere decât el. De cele mai multe ori, cauza acestei repoziționări o reprezintă invidia, unul dintre sentimentele cel mai greu de stăpânit. Din cauza unor lacune ale propriului său caracter, el ajunge să te suspecteze de rea-credință în acapararea puterii în cadrul parteneriatului. Tocmai de aceea îi este greu să accepte că tu ai reușit să câștigi puterea prin propriul comportament, care inspiră încredere și respect. Acesta reprezintă momentul care, dacă nu este bine gestionat, conduce în mod sigur la eșecul parteneriatului. Totul se prăbușește, tot ce părea real devine ireal. Încep reproșurile, începe lupta și, în scurt timp, fiecare tinde să meargă pe propriul drum, crezând că el are dreptate, că el este cel mai bun. Este momentul în care ambii parteneri încep să perceapă parteneriatul ca pe o competiție, deși, la momentul intrării în această relație, fiecare și-a asumat să pună în valoare calitățile celuilalt pentru a forma o echipă de succes. De ce oare mereu se întâmplă același lucru? Ce urmează după? Cine a avut dreptate? Sunt întrebări la care numai timpul, cel mai bun prieten și cel mai rău dușman, poate să răspundă.

„Experiența m-a făcut să înțeleg că alegerea partenerului de business se dovedește, de cele mai multe ori, mai grea decât alegerea partenerului de viață, și tot experiența m-a învățat că performanța atinsă într-un parteneriat este incomparabil superioară celei solitare, când lupți de unul singur.”

Astăzi sunt aici pentru că am învățat atât din succesul, cât și din eșecul parteneriatelor pe care le-am avut și cred cu tărie în continuare că drumul spre reușită nu este posibil decât într-un parteneriat. Eu am reușit să ajung astăzi aici pentru că am avut obiective clare și am avut norocul să întâlnesc oameni care mi-au schimbat viața, care mi-au arătat drumul atunci când finalizasem o etapă din viața mea și care m-au ajutat să iau startul pe un alt drum.

Legal Point: Matematică sau contabilitate? De ce?

Laura Ciuhu: Matematica a fost pasiunea adolescenței mele, materia mea preferată în timpul școlii, pasiune dezvoltată pe o înclinație nativă pentru cifre. Trebuie să recunosc că și astăzi mi-e dor să rezolv câteva probleme. Iar această înclinație m-a condus apoi, după terminarea liceului, spre Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice București. O alegere firească pentru mine. Dacă matematica te conduce spre o lume abstractă, fascinantă, cu adevărat minunată, dar ruptă de viața propriu-zisă, contabilitatea, informatica de gestiune te ajută, dimpotrivă, să pătrunzi cât mai profund în lumea reală a afacerilor. Iar acesta era drumul care mi se potrivea, drumul pe care mi l-am dorit și pe care l-am urmat, pentru a spune așa, de la început. Pentru că deja de la începutul facultății am îmbinat teoria cu practica, lucrând din anul întâi în domeniu și reușind ca, la sfârșitul facultății, să promovez ca Director Economic la compania unde lucram. Iar patru ani mai târziu înființam deja propria mea companie. Cifrele te ajută, printre altele, să înveți să prețuiești timpul. Mulți se comportă ca și cum timpul pe care îl avem la dispoziție ar fi nesfârșit. Din fericire pentru mine, am înțeles foarte repede că timpul reprezintă resursa cea mai prețioasă, astfel încât m-am străduit în permanență să fructific la maximum fiecare clipă.

Legal Point: Ați putea aminti de câțiva oameni-cheie în dezvoltarea dumneavoastră?

Laura Ciuhu: Fără îndoială, rolul cel mai important în dezvoltarea mea l-a jucat familia. În primul rând, părinții. Ei mi-au dat cei șapte ani de acasă și tot ei mi-au dat încrederea în mine. M-au ajutat să înțeleg faptul că nimic nu e mai important decât independența, atât de greu de câștigat și apoi de apărat. Apoi, sunt mulți oameni care mi-au marcat copilăria și adolescența și sunt fericită că m-am născut în acel minunat oraș pe care îl reprezintă capitala Gorjului, cu oamenii lui minunați, dar și cu o istorie atât de bogată. Pentru că, în mod inevitabil, trăim în prezent, dar copilăria, familia, istoria și tradițiile reprezintă un reazem important, locul din care ne luăm zborul, dar și un reper ce nu ne lasă să ne pierdem în lungul și atât de complicatul drum al vieții. Apoi, sunt colegii și partenerii de afaceri, oameni cu care, în mod necesar, am împărțit atât succesul, cât și dificultățile, oameni minunați care m-au ajutat să înțeleg mai bine lumea și provocările ei. Și aceasta cu atât mai mult cu cât business-ul nu se învață din cărți, chiar dacă în permanență trebuie să studiezi pentru a face față nenumăratelor provocări.

Nu, succesul în business nu se poate învăța. Este o artă și, în același timp, o știință pe care le dobândești doar prin contaminare. Și poate că acesta este motivul pentru care partenerii de afaceri sunt atât de importanți. E greu de imaginat că un adevărat partener nu te marchează, că el ar putea să nu joace un rol major în devenirea ta ca om de afaceri.

Legal Point: Care este secretul dezvoltării fulminante a companiei Lara Business Consulting?

Laura Ciuhu: Lara Business Consulting reprezintă, fără îndoială, firma cea mai dragă mie, fiind prima firmă fondată de mine, în 2004, gândită și proiectată de mine, observând și fiind convinsă de apariția unor importante oportunități de piață.

Anii ce au urmat mi-au confirmat intuițiile, firma reprezentând astăzi un real succes. În 2004, calendarul de aderare a României la UE devenea deja destul de clar și de ferm conturat și, odată cu el, perspectiva legată de importanța și de dificultatea accesării unor importante fonduri de aderare și de preaderare. Subiect vital pentru dezvoltarea firmelor, atât private, cât și de stat, afaceri mici, mijlocii sau mari. În același timp, accesarea corectă a acestor fonduri a reprezentat și reprezintă un factor vital de progres pentru economia românească în ansamblul ei. Totodată, integrarea europeană venea cu noi provocări legate de competitivitate și, în ultimă instanță, de calitatea managementului de proiect, dar și de ansamblu al fiecărei firme. Și, în fine, problema majoră a ultimelor decenii, eficiența energetică și exploatarea resurselor energetice regenerabile aveau să cunoască o nouă abordare. Pentru toate acestea devenea vitală prezența în piață a unui know-how real, a unor adevărate capacități de consultanță. Or, tocmai aceste necesare competențe reprezentau oferta cu care a apărut în contextul românesc al anului 2004 nou-înființata Lara Business Consulting. Problemele care au apărut, legate atât de sumele mult prea mici ce au fost atrase din cadrul fondurilor nerambursabile ce ne-au fost puse la dispoziție, cât și de litigiile referitoare la modul în care au fost cheltuiți banii sau la modul în care aceste cheltuieli au fost justificate, denotă încă o dată importanța și dificultatea problemelor legate de fondurile nerambursabile. Or, Lara Business Consulting a reușit să depună spre aprobare proiecte a căror valoare depășește 165 milioane de euro, fără să aibă niciun proiect respins. Iar consultanța oferită de Lara Business Consulting a asigurat apoi implementarea cu succes a acestor proiecte, atât din punct de vedere al decontării cheltuielilor, cât și al eficienței propriu-zise a acestor investiții. Iar proiectele dezvoltate de noi au vizat în special Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice”, mai ales în domeniul energiei regenerabile și al producției industriale, privind atât IMM-urile, cât și întreprinderile mari, domenii pe care le-am considerat și le consider vitale pentru economia noastră. În timp, am dobândit o vastă experiență în domeniul energiilor regenerabile, oferind servicii complete, ce includ consultanța în obținerea tuturor autorizațiilor și a licențelor, precum și servicii de administrare și management ale noilor capacități de producere a energiei. Căci viziunea noastră se bazează pe preocuparea permanentă de a construi parteneriate durabile, bazate pe încredere, profesionalism și confidențialitate, pentru valorificarea oportunităților, creșterea eficienței și a nivelului de dezvoltare. Fiind membru cu drepturi depline în Asociația Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE), Lara Business Consulting lucrează pentru un important număr de firme mai mari, inclusiv firme precum Carpatcement Holding sau IBM România, dar și pentru firme mai mici.

Succesul s-a datorat în mare măsură și urmăririi a patru direcții strategice privind sprijinirea mediului de afaceri și a sectorului administrativ în vederea dezvoltării activităților cu ajutorul fondurilor structurale, dezvoltarea de parteneriate cu organizațiile profesionale și, poate, mai ales, privind dezvoltarea echipei de consultanță și, implicit, dezvoltarea serviciului de consultanță, prin îmbunătățirea continuă a procedurilor de evaluare și procesare a informațiilor, de comunicare între beneficiar și firma de consultanță și de sprijin legislativ. Cu un personal ce cuprinde experți în achiziții, experți economico-financiari, experți întocmire studii de fezabilitate, experți management de proiect, experți ai pieței de energie și experți ai pieței de gaze și o politică intensivă de instruire a resurselor umane, folosind cele mai moderne metode, succesul companiei nu are cum să mire pe nimeni, noi venind cu o ofertă amplă de servicii, ce cuprinde consultanță și asistență în accesarea de fonduri nerambursabile cu privire la eligibilitatea beneficiarului și a ideii de proiect, întocmirea cererii de finanțare, întocmirea planului de afaceri, studii de piață și de fezabilitate, realizarea analizei economice, consilierea în etapa de contractare, cu privire apoi la consultanța în implementarea proiectelor, care, la rândul ei, vizează realizarea dosarelor de achiziții și coordonarea achizițiilor, întocmirea rapoartelor tehnice, respectiv financiare, trimestriale și finale, întocmirea dosarelor cererilor de rambursare, dar și consultanța în afaceri și management, oferind dezvoltare de proiecte pentru producerea de energie din surse regenerabile, sprijin pentru obținerea bonusurilor acordate pentru cei care produc energie în cogenerare de înaltă eficiență, consultanța pe piața de energie și gaze, respectiv studii de piață și de fezabilitate și strategii de marketing și, nu în ultimul rând, servicii de management și administrare a unităților producătoare de energie din resurse regenerabile. Este un domeniu vast, extrem de important, dar și dificil, în care nu a fost ușor să dobândim excelență, dar am reușit. Iar satisfacțiile au fost și sunt cu atât mai mari. Astăzi, nu pot decât să fiu fericită și mândră de faptul că am reușit să transform o excelentă intuiție și un vis fascinant într-o realitate ce reprezintă, în același timp, succesul atâtor și atâtor firme cu care economia românească se poate mândri și, în ultimă instanța, un aport semnificativ la dezvoltarea economiei noastre în acești ani.

Legal Point: Toți oamenii de afaceri au fost afectați de criză. Dumneavoastră ați cam crescut în criză. Care au fost principalele măsuri care v-au ajutat la aceasta?

Laura Ciuhu: Ca să reușești pe timp de criză trebuie să lucrezi în echipă și să-ți evaluezi cât mai bine punctele slabe și punctele tari și să vezi părțile bune ale conjuncturii economice, pentru că acestea există indiferent cât de gravă este criza. În limba chineză, cuvântul „criză” se compune din două noțiuni: „dezastru” plus „oportunitate”. De aceea, trebuie să valorificăm partea plină a paharului. Apartenența la Uniunea Europeană, fondurile Uniunii Europene ce ne-au fost alocate au reprezentat o adevărată șansă. Iar noi am reprezentat o verigă esențială în accesarea acestor fonduri. O acțiune benefică pentru noi, dar în primul rând pentru un important număr de firme românești. Cred că esențială pentru succes este determinarea ta, modul în care îți stabilești un țel și știi să-l urmărești, să lupți pentru el. Mulți așteaptă o minune, minunea vieții lor, marea șansă. „Destinul” e un cuvânt la modă. Dar destinul nu vine așa, pur și simplu, să te poarte pe aripile lui, fără ca tu să nu faci nimic. Drumul, destinul, succesul țin, înainte de toate, de alegerea ta, de hotărârea și determinarea ta, dar și de bucuria de a lupta, de a munci pentru a parcurge acel drum, pentru a dobândi acel succes. Este aidoma modului în care un alpinist cucerește un nou pisc. Nu o face din obligație, nu o face la întâmplare, nu i se întâmplă să-l cucerească… Nu este vorba de șansă sau de întâmplare, ci de pasiune, de bucurie și de enorm de multă muncă. Dar nu e vorba aici de o muncă silnică, ci de una entuziastă, care te împlinește, prin care tu te împlinești pe tine însuți, prin care tu îți făurești destinul și nu aștepți ca el să te poarte aiurea prin viață, rătăcind prin imensul labirint al acestei lumi. Sunt însă lucruri care nu se învață din cărți, nu se învață pe băncile facultății. Mai demult se spunea că meseria se fură, nu se învață. Astăzi, putem spune că succesul și drumul ce duce spre succes nu se pot învăța, ele sunt, în ultimă instanță, o formă specială de a-ți trăi viața. O formă ce te definește, dar pentru împlinirea căreia ai nevoie de o profundă înțelegere, de o imensă experiență de viață, care, în cea mai mare măsură, se fură sau, dacă preferați, se dobândește prin contaminare. Este ca o viziune, o viziune aparte asupra vieții. O viziune de care te poți contamina de la cei care deja o trăiesc aievea, prin propriul lor drum de succes. În opinia mea, adevărata înțelepciune pe timp de criză constă în respectarea lucrurilor simple pe care le facem, deoarece ele ne pot conduce acolo unde ne dorim. În criză, mai mult decât oricând, este necesar să-ți cunoști defectele. Ignorându-le, acestea riscă să degenereze în adevărate dezastre.

„Mulți așteaptă o minune, minunea vieții lor, marea șansă. «Destinul» e un cuvânt la modă. Dar destinul nu vine așa, pur și simplu, să te poarte pe aripile lui, fără ca tu să nu faci nimic. Drumul, destinul, succesul țin, înainte de toate, de alegerea ta, de hotărârea și determinarea ta, dar și de bucuria de a lupta, de a munci pentru a parcurge acel drum, pentru a dobândi acel succes.” 

Legal Point: Ați învățat limba germană de curând și ați deschis o oportunitate de business în Germania, la fel ca în România. Prin ce se deosebesc cele două sisteme în care lucrați? Ce au nemții și nu avem noi, ce avem noi și nu au ei?

Laura Ciuhu: Da, într-adevăr, pe fondul unei presiuni căreia abia îi mai puteam face față, am hotărât ca, timp de cinci săptămâni, să plec la München pentru un curs intensiv de limba germană. Era o rupere de ritm necesară pentru a face față stresului și, în același timp, reprezenta un important câștig în formarea mea. O soluție bună când ai probleme este să schimbi mediul pentru o perioadă de timp, pentru a încerca să te stabilizezi emoțional. Münchenul este pentru mine nu numai orașul muzeelor, ci și orașul celor mai plăcute restaurante și săli de spectacole. Este orașul în care mă simt ca acasă și fiecare zi petrecută aici este o adevărată bucurie, indiferent cât de stresante ar fi problemele pe care le am de rezolvat și pe care nu întârzii să le rezolv. Pentru că aici, la München, am deschis noi oportunități de business și sunt convinsă că succesul nu va întârzia, indiferent că vorbim de LPV Consult GmbH sau de THE NEXT BUILDING Property & Facility Management, firme, de altfel, deja deosebit de bine primite pe piața germană. Evident, nu este ușor, pentru că tradițiile și cultura organizațională diferă în mod semnificativ între Germania și România. Studiind însă cu atenție specificul acestui spațiu congruent și bine dezvoltat, poți nu numai să te integrezi fără mari dificultăți, dar, în plus, ai și multe de învățat, lucruri ce pot fi valorificate apoi în România. Dacă ești în stare să privești lucrurile ca un adevărat om de business, cu suficientă experiență, nu vei întârzia să găsești aspectele complementare ce pot asigura baza unor deschideri benefice pentru businessul românesc. Iar, pentru mine, extinderea pe piața germană reprezintă nu numai o excelentă oportunitate de business, dar și o reală bucurie pe care mi-o rezervă fiecare deplasare în atât de primitoarea capitală a Bavariei, acest oraș atât de discret și, în același timp, atât de măreț, în care orice stres dispare parcă de la sine în ritmul tonic cu care pulsează aici viața de zi cu zi.

„Trebuie să-ți antrenezi în fiecare zi mintea pentru a fi pregătit să iei decizii și să-ți asumi responsabilități. Actorii, indiferent dacă au probleme, când își interpretează rolul, trebuie să intre în pielea personajului pe care-l interpretează. La fel e și în business. Un antreprenor, indiferent de starea lui interioară, trebuie tot timpul să elibereze energie în jurul său, să pună în mișcare procesele pe care le-a creat. Orice fisură emoțională a lui impactează imediat oamenii cu care lucrează. Trebuie să-ți stăpânești continuu emoțiile, și acest proces se dezvoltă în timp, prin antrenament și studiu intens. La un moment dat, în subconștientul tău există o singură întrebare în fiecare secundă, și anume: «Ce trebuie să fac astăzi ca să generez prosperitate în jurul meu?»”

Legal Point: Cât de important este proiectul Business Woman pentru dumneavoastră?

Laura Ciuhu: M-am alăturat proiectului Business Woman cu tot sufletul, din dorința de a împărtăși și altora din experiența acumulată în activitatea desfășurată de mine în cinci domenii diferite, atât în cadrul companiilor Lara Business Consulting și Lara Sistem Solutions, pe care le-am fondat, cât și în cadrul altor companii în care m-am implicat ca partener asociat. Convingerea mea este că fiecare antreprenor responsabil are datoria de a împărtăși cât mai mult din propria experiență, de a fi un ghid pentru cei care vor să lupte pentru visele lor. Cred că în societatea românească lipsește un elan general, un scop nobil. Iar la baza acestui elan general ar putea sta puterea și intuiția femeilor, în special a femeilor de afaceri. Este unul dintre motivele pentru care consider atât de important proiectul revistei Business Woman pe piața media de la noi. Este motivul pentru care, de-a lungul timpului, am contribuit cu diferite interviuri și articole la creșterea acestei reviste, iar apoi m-am hotărât să-mi asum răspunderea funcției de Director Editorial. Este un gest firesc pentru mine, căci și eu, la rândul meu, am beneficiat de sfatul și exemplul altora. Trebuie să înțelegem că obiectivele pe care ni le propunem nu au voie să rămână la stadiul de vise.

Am reușit în viață pentru că am avut întotdeauna obiective clare, pe care le-am urmărit cu atenție, stabilindu-mi termene și ținte precise. Dar și datorită faptului că am întâlnit oameni care mi-au schimbat viața, care mi-au arătat drumul atunci când finalizam o etapă din viață și care m-au ajutat să iau startul pe un nou drum. Astfel, din punctul meu de vedere, oamenii care ne înconjoară sunt cei mai importanți. Experiența acestora ne poate ajuta să dobândim acea atitudine indispensabilă adevăratei reușite. Astăzi, consider că eu însămi sunt o femeie de succes. Și, în consecință, consider că am, la rândul meu, datoria să împărtășesc propria mea experiență celor care se pregătesc să pornească la drum, pe acest drum fascinant și complicat al afacerilor. Recunosc că, până să încep să lucrez pentru proiectul Business Woman, nu conștientizam că tinerii din România au o sete de cunoaștere a culturii antreprenoriale, dar am constatat că România este pe locul 2 în Europa, după Letonia, în ceea ce privește intențiile de a înființa o afacere; în plus, tinerii din țara noastră s-au săturat de cursurile lipsite de esență ori de teoria din facultate, fiind însetați de experiențe concrete, capabile să le formeze deprinderi practice. Cine sunt, de fapt, antreprenorii? Ce-i diferențiază de ceilalți? E bine sau nu să fii, astăzi, în România, antreprenor? Acestea sunt întrebările pe care și le pun mulți tineri care îi privesc admirativ pe cei ce sunt antreprenori, dar la care nimeni nu le dă un răspuns clar, pe înțelesul lor. Și este important să le arătăm că antreprenorii sunt acei mijlocitori între capital și forța de munca, sunt cei care creează valoare adăugată, locuri de muncă, plătesc taxe și impozite, sunt cei care își asumă riscuri, dar și cei care își asumă eșecurile. Antreprenorii, în general, și femeile antreprenor, în special, au o energie aparte față de restul oamenilor, care îi face să trăiască mai intens decât alții oportunitățile. Aceștia trăiesc dincolo de sfera obișnuită a experiențelor de viață: trăiesc acolo unde suferința se convertește în bucurie și bucuria în suferință, elanurile în dezamăgiri și dezamăgirile în elanuri. Ca popor european, avem o nevoie teribilă, aproape disperată, să producem pentru viitor o generație de antreprenori, lideri financiari și oameni de afaceri autohtoni. Aceștia ar putea determina modificări profunde în gândirea și conștiința celorlalți, care vor înțelege că inițiativa, spiritul întreprinzător sunt cheia spre bunăstarea personală și colectivă. Ca antreprenor, astăzi, în România, te confrunți cu numeroase probleme generate de contextul legislativ, lipsa de predictibilitate și, cel mai greu, cu mentalitatea majorității, conform căreia antreprenorii sunt niște băieți deștepți care reușesc să transforme, uzând de șmecherie, niște relații în bani. Sunt antreprenor din anul 2004 și tot ceea ce am făcut nu a fost din cărți, ci pur și simplu din interiorul meu. Mi-aș fi dorit să am un mentor care să-mi confirme dacă deciziile mele sunt bune sau nu, să am de partea mea sprijinul statului, pentru că începusem să plătesc taxe și impozite, să creez locuri de muncă. Dar, din păcate, nu a fost așa, a trebuit să mă zbat singură în această lume nebună. Cel mai greu mi-a fost să accept că doar o treime din demersurile antreprenoriale îți reușesc, pentru restul trebuind să fii pregătit să înfrunți consecințele eșecului. Nu există tot timpul o legătură direct proporțională între efort și rezultat atunci când ești antreprenor. Trebuie să-ți antrenezi în fiecare zi mintea pentru a fi pregătit să iei decizii și să-ți asumi responsabilități. Actorii, indiferent dacă au probleme, când își interpretează rolul, trebuie să intre în pielea personajului pe care-l interpretează. La fel e și în business. Un antreprenor, indiferent de starea lui interioară, trebuie tot timpul să elibereze energie în jurul său, să pună în mișcare procesele pe care le-a creat. Orice fisură emoțională a lui impactează imediat oamenii cu care lucrează. Trebuie să-ți stăpânești continuu emoțiile, și acest proces se dezvoltă în timp, prin antrenament și studiu intens. La un moment dat, în subconștientul tău există o singură întrebare în fiecare secundă, și anume: „Ce trebuie să fac astăzi ca să generez prosperitate în jurul meu?” Sunt nenumărate întrebări la care trebuie să-și răspundă un tânăr antreprenor, iar revista Business Woman vine în întâmpinarea lor tocmai pentru a le oferi răspunsuri, nu din cărți, ci din experiența reală, de zi cu zi, a unor antreprenori cu experiență. Iată de ce m-am alăturat proiectului Business Woman și de ce acesta este atât de important pentru mine.

Legal Point: Ați afirmat într-un interviu faptul că „o lumânare nu pierde nimic dacă aprinde o altă lumânare”, referitor la coordonarea tinerilor oameni de afaceri. Ce proiecte în acest sens aveți și care sunt planurile de viitor?

Laura Ciuhu: Într-adevăr, o lumânare nu pierde nimic dacă aprinde o altă lumânare. Din contră, se face mai multă lumină. Și, astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de mai multă lumină. Avem nevoie de o nouă generație de tineri antreprenori. Din păcate, un antreprenor nu se formează în cadrul unui curs și prin obținerea unei diplome. Formarea lui nu e la fel de simplă precum aprinderea unei lumânări. Este, mai degrabă, o iluminare decât un banal proces fizic. Iar declicul nu știi niciodată când urmează să se producă. El necesită un îndelungat proces de „inițiere”. Și asta este exact ceea ce încerc să fac, atât în cadrul firmelor pe care le conduc, cât și prin proiectele pe care încercăm să le dezvoltăm la Business Woman. Iar interesul de care se bucură revista, atât în cadrul tinerelor ce au pășit deja în lumea antreprenoriatului, cât și în cadrul celor care se simt atrase de această adevărată provocare, reprezintă, fără îndoială, cea mai importantă răsplată pentru noi, pentru echipa Business Woman, și, în același timp, o motivare în plus de a persevera pe acest drum. Este o satisfacție imensă să poți face lumină în viață, în aspirațiile tinerelor și, prin aceasta, să faci lumină în viitorul acestei țări. Căci, fără o nouă generație de antreprenori, fără determinarea lor de a aduce prosperitate, viitorul rămâne sumbru. Astfel, iată adevărata noastră miză, să aprindem noi și noi „lumânări”, pentru a ne putea bucura de un viitor cu adevărat luminos. Și, în calitate de Director Editorial al revistei Business Woman, sunt fericită să constat influența mereu mai mare pe care proiectele și acțiunile noastre le au în rândul tinerei generații.


Cheile was last modified: ianuarie 8th, 2019 by Laura Ciuhu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Laura Ciuhu

Laura Ciuhu

Este antreprenor.
A mai scris: