Certificat de moștenitor. Acțiune în revendicare. Recurs (Legea nr. 10/2001; C.civ.)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2639/2015

Legea nr. 10/2001: art. 45 alin. (2), C. civ.: art. 480; NCPC: art. 304 pct. 9 și art. 315 raportate la art. 312 alin. (2) și (3)

Prin decizia Tribunalului București s-a statuat că reclamanta A. a dovedit calitatea de unică moștenitoare legală a defunctului său tată D., prin certificatul de moștenitor din 1967 și certificatul de moștenitor din 3 mai 2001. Instanța a mai reținut că prin Decretul nr. 92/1950, imobilul a fost naționalizat pe numele lui D. care a fost avocat se încadra în categoria de intelectual profesionist, făcând parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare, conform art. 2 din actul normativ menționat.

Tribunalul a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul a fost preluat abuziv și că Decretul nr. 92/1950 nu constituie un titlu valabil de preluare a proprietății de către stat și a dispus restituirea sa în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, SC C. SA și E. și D. care ocupau un apartament, în calitate de cumpărători, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Este adevărat că pârâtul B. nu a fost parte în acel dosar, însă esențial pentru soluționarea cauzei este faptul că în motivarea Tribunalului București s-a reținut că imobilul care a aparținut autorului reclamantei, D. a fost preluat abuziv de către stat.

În acest context, se poate invoca jurisprudența Curții Europene în cauza Maria Atanasiu și alții contra României, de vreme ce există o hotărâre judecătorească irevocabilă de restituire a imobilului în favoarea reclamantei, într-o acțiune în revendicare anterioară, în care s-a judecat cu organele administrative care l-au deținut, respectiv Primăria Municipiului București și SC C. SA.

Așa cum au reținut instanțele anterioare, apartamentul cumpărat de pârâtul B. face parte din corpul D, ce face parte din corpurile ce i-au revenit lui D. la partaj, în 1941, astfel încât prin constatarea nulității absolute a contractului pârâtului, reclamanta este îndreptățită să îl revendice, având în vedere hotărârea judecătorească anterioară care-i confirmă titlul de proprietate.

Compararea de titluri trebuie efectuată în conformitate cu analiza acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun, așa cum s-a statuat irevocabil într-un ciclu procesual anterior, prin Decizia de casare nr. 635 din 12 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosar nr. x/2004.

Așadar, în cadrul acțiunii în revendicare, reclamanta are un titlu confirmat prin hotărâre judecătorească, iar contractul pârâtului este nul absolut pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, raportate la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost publicată inițial.

În acest context, se înlătură, în parte, incidența Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, numai în ceea ce privește concursul dintre legea specială și legea generală, deoarece, ca urmare a statuării irevocabile printr-o Decizie pronunțată într-un ciclu procesual anterior (nr. 635 din 12 mai 2005 a Curții de Apel București) litigiul intră sub incidența art. 480 C. civ. din 1864.

Teza a doua a Deciziei nr. 33/2008 impune ca în cazul in care sunt sesizate neconcordante între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, si Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Aceasta prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. În cuprinsul considerentelor deciziei menționate, Înalta Curte a reținut că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, ca o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, parag. 61).

Din cauza inconsecventei si deficientelor legislative, precum si a eventualelor litigii anterior soluționate, nu este exclus ca într-o astfel de acțiune în revendicare ambele părți să se poată prevala de existența unui bun în sensul Convenției, instanțele fiind puse în situația de a da preferabilitate unuia în detrimentul celuilalt, cu observarea, în același timp, a principiului securității raporturilor juridice.

Literatura juridică a admis de multa vreme faptul ca revendicarea este o acțiune reală, iar acest caracter se conservă atât timp cât există și posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat în patrimoniul revendicantului.

Instanța supremă a mai reținut că nici nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.

Este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intra în conflict cu Convenția europeană a drepturilor omului și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice. Cu alte cuvinte, atunci când există neconcordanțe între legea internă și Convenție, trebuie să se verifice pe fond dacă și pârâtul în acțiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul Convenției.

În speță, în situația în care contractul pârâtului a fost constatat nul, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, acesta nu are titlu, nu are calitatea de proprietar, nu a dobândit un bun în patrimoniu, iar reclamanta este singura care are titlu în cererea în revendicare, formulată pe calea dreptului comun, ceea ce-i permite să triumfe în acțiunea formulată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 315 raportate la art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. urmează să admită recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 148/A din 16 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Urmează să modifice decizia recurată, în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B., împotriva sentinței nr. 1286 din 11 iunie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.