Cerinţele de admisibilitate a excepţiei de neconstituționalitate. Respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale (VCP, NCPP, L. nr. 47/1992)

23 oct. 2020
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 183

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 181/2020

L. nr. 47/1992: art. 2 alin. (3), art. 29; NCPP: art. 16 alin. (1) lit. a) – d), art. 155 alin. (1), art. 275 alin. (2), art. 426 alin. (1) lit. b); VCP: art. 81 – 82, art. 123 alin. (1); NCP: art. 5 

Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a VIII-a, ON-LINE

Condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate sunt reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, care prevăd că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei (a se vedea Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 566/28.07.2008 potrivit căreia instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii).

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost invocată de contestatorul A. în cauza aflată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, având ca obiect contestația în anulare formulată, în baza art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 960/A din data de 27.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și instigare la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, cu aplicarea art. 81 – 82 C. pen. anterior.

În esență, curtea de apel a arătat, în legătură cu cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) și art. 155 alin. (3) C. pen. și art. 426 lit. b) C. proc. pen., formulată de contestatorul A., că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

Sub acest aspect, instanța de recurs constată că, în mod corect, curtea de apel a apreciat că excepția de neconstituționalitate anterior menționată a fost ridicată în fața instanței de judecată și vizează neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, însă dispozițiile art. 155 alin. (1) și alin. (3) C. pen. au făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate Deciziile nr. 297/2018 și nr. 443/2017 ale Curții Constituționale, nefiind astfel întrunită una dintre condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea Curții Constituționale, respectiv aceea ca instanța de contencios constituțional să nu se mai fi pronunțat anterior asupra excepției invocate în sensul admiterii acesteia.

Astfel, prin Decizia nr. 297 din 25 iunie 2018 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018, s-a statuat că, soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În conformitate cu această decizie a Curții Constituționale, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale prevăzută în art. 155 alin. (1) C. pen. operează prin îndeplinirea actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. În cauzele aflate pe rol, în aplicarea art. 5 C. pen., actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, numai dacă, potrivit legii, trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului.

Prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nu s-a constatat numai neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. proc. pen., ci instanța de contencios constituțional a oferit o interpretare sintagmei respective prin trimiterea făcută la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) din C. pen. de la 1969 care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, suspectului sau inculpatului, statuând, astfel, că în această interpretare legea devine previzibilă.

Așadar, prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională nu a înțeles să considere că nu ar mai exista instituția prescripției speciale a răspunderii penale sau acte de procedură întrerupătoare de prescripție, ci a statuat că norma trebuie aplicată în sensul prevederilor art. 123 alin. (1) din C. pen. de la 1969, context în care răspunde inclusiv criticilor aduse de recurent prin excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) și alin. (3) din C. pen.

Decizia instanței de contencios constituțional a lipsit de orice efect juridic cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în „efectuarea oricărui act de procedură” și, fiind vorba de o dispoziție cu caracter de lege penală mai favorabilă, efectele deciziei Curții Constituționale retroactivează și sunt aplicabile cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, chiar dacă potrivit Legii nr. 47/1992 „deciziile Curții Constituționale a României produc efecte doar pentru viitor”.

În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale au mai fost supuse controlului constituțional, reamintind Decizia nr. 637 din 17 octombrie 2017 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 126/09.02.2018, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. asigură accesul liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil, legiuitorul având competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

Referitor la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În speță, se constată că, urmărind un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, recurentul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., fără a formula o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, ci, astfel cum corect a reținut prima instanță, tinzând la completarea/modificarea acestor dispoziții legale, recurentul urmărind ca, prin modificarea dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., pe calea contestației în anulare, să se poată pronunța soluția de achitare pentru cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen.

Așadar, excepția invocată tinde la modificarea sau completarea normei, atribuție care nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cu care „curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

În consecință, este evident că promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate arătată nu a fost determinată de o contradicție concretă a textelor criticate pentru neconstituționalitate cu prevederile constituționale, ci este o încercare de a transfera, în mod artificial, competența exclusivă a instanțelor de judecată în sarcina instanței de contencios constituțional.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată, cuprinsă în Decizia penală nr. 1636/A din 09.12.2019 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerințele de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale (VCP, NCPP, L. nr. 47/1992) was last modified: octombrie 23rd, 2020 by Redacția ProLege

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter