Cererea de chemare în judecată în materie de carte funciară. Recurs respins ca inadmisibil (NCPC, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 550/2019

NCPC: art. 10 alin. (1), art. 248 alin. (1), art. 457 alin. (1), art. 460, art. 483 alin. (2) teza finală, art. 493 alin. (5), art. 634 alin. (1) pct. 4; Constituția României: art. 126 alin. (2)

Prezentul litigiu are ca obiect o cerere de chemare în judecată în materie de carte funciară, prin care petenta A. a formulat plângere împotriva încheierii de reexaminare nr. 38834 din 15 decembrie 2016 a Încheierii nr. 34758 din 16.12.2013 privind intabularea dreptului de proprietate al SC B. SRL în cartea funciară nr. x Bara.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996 încheierea, prin care s-a soluționat cererea de înscriere în cartea funciară, se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii, iar, potrivit alin. (2) „persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul”.

Dispozițiile alin. (3) ale aceluiași articol prevăd că împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. (2) cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, plângere care va fi soluționată de judecătorie.

Potrivit art. 31 alin. (5) hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel.

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Petenta a exercitat calea de atac a apelului, iar Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin Decizia nr. 1200 din 23 octombrie 2017 l-a respins, ca neîntemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Principiul legalității căii de atac este consacrat de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Nu în ultimul rând, este de reținut că prin decizia atacată cu recursul cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză, Curtea de Apel Timișoara a soluționat calea extraordinară de atac a recursului formulat împotriva deciziei definitive date de instanța de apel.

Contrar susținerilor recurentei, dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., regula în materia atacării hotărârilor pronunțate de majoritatea instanțelor de judecată este calea de atac a apelului, recursul căpătând valențele unui mijloc juridic excepțional, ce poate fi utilizat doar în cazuri anume prevăzute de lege.

Față de dispozițiile anterior menționate, se constată că în materia înscrierilor/rectificărilor de carte funciară ciclul procesual se constituie doar în două grade de jurisdicție: fond și apel, legiuitorul neintenționând să instituie, astfel, un nou grad de jurisdicție și o nouă cale de atac de reformare prin legiferarea recursului.

Atacarea pe calea recursului a hotărârilor judecătorești nu se poate realiza discreționar, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Pe de altă parte, dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează o dată cu exercitarea lui. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac, principiul unicității căii de atac fiind consacrat de dispozițiile art. 460 C. proc. civ., deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui „recurs la recurs”.

Dispozițiile art. 129 din Constituție prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii, astfel încât o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul.

Sursa informației: www.scj.ro.