Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
1.290 views
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Analizând criticile invocate în cadrul recursului şi sentinţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentinţa civila 1411/02.07.2013, pronunţată de Judecătoria Viseu de Sus, secţia Civila in dosarul nr. x/2013, definitivă prin nerecurare, s-a admis cererea de chemare in garanţie formulata de D. si a fost obligată chemata in garanţie C. S.A. (…) sa plateasca reclamantului Spitalul de Urgenta Dr. A. Baia Mare suma de 10.970 RON despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de asistență medicală, cu dobânzi legale calculate de la data pronunţării sentinţei.
Faţă de împrejurarea că C. S.A. a intrat în procedura falimentului, prin cererea de plată formulată de Spitalul judeţean de urgenţă Dr. A. Baia Mare, înregistrata la FGA sub nr. x/16.03.2016, acesta a solicitat sa fie despăgubit din disponibilităţile FGA cu suma de 10.970 RON, reprezentând cheltuieli spitalizare acordate persoanei vatamate B., sumă stabilită prin sentinţa civila nr. 1411/02.07.2013 pronunţata de Judecătoria Viseu de Sus in dosarul nr. x/2013.
Prin decizia nr. 6731/26.06.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost respinsă cererea de plată privind suma de 10.970 RON, întrucât reclamantul nu are calitatea de creditor de asigurare .
În respingerea cererii de plată, pârâtul a avut în vedere faptul că Spitalul nu are calitatea de creditor de asigurare întrucât creanţa invocată de acesta nu izvorăşte dintr-un contract de asigurare.
Înalta Curte reţine că, pentru a stabili dacă reclamantul este un creditor de asigurare, iar creanţa invocată de acesta este sau nu una de asigurare, trebuie avută în vedere cauza efectuării cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 10.970 RON ce fac obiectul cererii de plată adresată FGA.
Potrivit soluţiei din sentinţa civila 1411/02.07.2013 pronunţată de Judecătoria Viseu de Sus, secţia civila, efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 10.970 RON a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimelor accidentului rutier produs la data de 10.08.2010 din culpa domnului D., care era asigurat RCA la C. S.A..
Prin urmare, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare cu victimele accidentului, motiv pentru care Curtea constată că creanţa solicitată de acesta îndeplineşte condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare.
Înalta Curte are în vedere faptul că suma dedusă judecăţii rezultă dintr-un contract de asigurare, respectiv cel încheiat între S.C. C. S.A. şi numitul D., intimatul având calitatea de persoană păgubită, conf. art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, respectiv „persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă”.
Aceste prevederi se coroborează cu disp. art. 1^1 pct. 3 şi 4 din Legea nr. 136/1995, conform cărora persoana păgubită este persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, iar prejudiciul este „efectul negativ suferit de persoana păgubită prin producerea unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă”.
Astfel, intimatul este persoană păgubită, deoarece conform Legii 213/2015 şi Legii 136/1995 a suferit un prejudiciu ca urmare directă a accidentului rutier, respectiv a suportat contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei. Acest prejudiciu este în strânsă legătură de cauzalitate cu accidentul produs.
Conform art. 2 alin. (1) şi (2) din legea 213/2015:
„Fondul…are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător”, respectiv „Fondul garantează plata de despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător”.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră şi persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.
Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut corect faptul că, referitor la calitatea reclamantului de creditor de asigurare, prin art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, creditorii de asigurări sunt definiţi ca reprezentând persoane asigurate, titulari de poliţe de asigurare, beneficiari ai contractelor de asigurare, precum şi oricare alte terţe persoane prejudiciate prin nerespectarea condiţiilor de asigurare ale contractelor, ale căror creanţe nu au fost plătite de societatea de asigurare/reasigurare.
Prevederile art. 2214 C. civ. stabilesc că „În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite”. Aşadar, despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare nu este reprezentată doar de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de persoana asigurată sau a beneficiarului asigurării, ci este reprezentată şi de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de o terţă persoană îndreptăţită.
În mod corect instanţa de fond a avut în vedere şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, potrivit cărora creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând „creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului”.
Potrivit disp. art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 „creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare”.
În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul naţional a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reţinut instanţa de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului.
De asemenea, sunt incidente şi prevederile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare la data producerii accidentului, potrivit cărora „(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată”.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a dat o corectă interpretare dispoziţiilor incidente în materie, apreciind corect că acordarea despăgubirilor este solicitată în baza unui contract de asigurare de răspundere civilă, astfel încât creditor de asigurare poate fi orice persoană îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă. Prin urmare, prejudiciul suferit de către reclamant a fost determinat de producerea riscului asigurat, acesta având calitatea de creditor de asigurare.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
