Cererea de chemare în garanţie. Despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de asistență medicală cu dobânzi legale calculate de la data pronunţării sentinţei

• Legea nr. 136/1995: art. 1^1 pct. 3 şi 4
• Legea nr. 213/2015: art. 2 alin. (1) şi (2)
• Legea nr. 213/2015: art. 4 alin. (1) lit. b)
• Legea nr. 503/2004: art. 3 alin. (1) lit. i)
• Legea nr. 95/2006: art. 313 alin. (1)
• NCC: art. 2214
• NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 14.07.2017, reclamantul Spitalul Județean de Urgență „Dr. A.” Baia Mare a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 6731/26.06.2017 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraților in dosarul nr. x/2017 comunicata instituției la data de 05.07.2017.

În motivarea acțiunii, se arată că FGA a respins plata sumei de 10.970 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru pacienta B., cheltuieli stabilite prin sentinta nr. 1411/02.07.2013 pronunțata de Judecătoria Viseu de Sus in dosarul nr. x/2013, motivul fiind acela ca reclamantul nu are calitate de creditor de asigurare, conform prevederilor art. 4 alin. (1), lit. b) din Legea 213/2015, aspect care nu corespunde insa realitatii si textelor legale.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1417 din 5 martie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând criticile invocate în cadrul recursului și sentința instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin sentința civila 1411/02.07.2013, pronunțată de Judecătoria Viseu de Sus, secția Civila in dosarul nr. x/2013, definitivă prin nerecurare, s-a admis cererea de chemare in garanție formulata de D. si a fost obligată chemata in garanție C. S.A. (…) sa plateasca reclamantului Spitalul de Urgenta Dr. A. Baia Mare suma de 10.970 RON despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de asistență medicală, cu dobânzi legale calculate de la data pronunțării sentinței.

Față de împrejurarea că C. S.A. a intrat în procedura falimentului, prin cererea de plată formulată de Spitalul județean de urgență Dr. A. Baia Mare, înregistrata la FGA sub nr. x/16.03.2016, acesta a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile FGA cu suma de 10.970 RON, reprezentând cheltuieli spitalizare acordate persoanei vatamate B., sumă stabilită prin sentința civila nr. 1411/02.07.2013 pronunțata de Judecătoria Viseu de Sus in dosarul nr. x/2013.

Prin decizia nr. 6731/26.06.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost respinsă cererea de plată privind suma de 10.970 RON, întrucât reclamantul nu are calitatea de creditor de asigurare .

În respingerea cererii de plată, pârâtul a avut în vedere faptul că Spitalul nu are calitatea de creditor de asigurare întrucât creanța invocată de acesta nu izvorăște dintr-un contract de asigurare.

Înalta Curte reține că, pentru a stabili dacă reclamantul este un creditor de asigurare, iar creanța invocată de acesta este sau nu una de asigurare, trebuie avută în vedere cauza efectuării cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 10.970 RON ce fac obiectul cererii de plată adresată FGA.

Potrivit soluției din sentința civila 1411/02.07.2013 pronunțată de Judecătoria Viseu de Sus, secția civila, efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 10.970 RON a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimelor accidentului rutier produs la data de 10.08.2010 din culpa domnului D., care era asigurat RCA la C. S.A..

Prin urmare, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare cu victimele accidentului, motiv pentru care Curtea constată că creanța solicitată de acesta îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare.

Înalta Curte are în vedere faptul că suma dedusă judecății rezultă dintr-un contract de asigurare, respectiv cel încheiat între S.C. C. S.A. și numitul D., intimatul având calitatea de persoană păgubită, conf. art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, respectiv „persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă”.

Aceste prevederi se coroborează cu disp. art. 1^1 pct. 3 și 4 din Legea nr. 136/1995, conform cărora persoana păgubită este persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, iar prejudiciul este „efectul negativ suferit de persoana păgubită prin producerea unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă”.

Astfel, intimatul este persoană păgubită, deoarece conform Legii 213/2015 și Legii 136/1995 a suferit un prejudiciu ca urmare directă a accidentului rutier, respectiv a suportat contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei. Acest prejudiciu este în strânsă legătură de cauzalitate cu accidentul produs.

Conform art. 2 alin. (1) și (2) din legea 213/2015:

„Fondul…are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător”, respectiv „Fondul garantează plata de despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător”.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect faptul că, referitor la calitatea reclamantului de creditor de asigurare, prin art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, creditorii de asigurări sunt definiți ca reprezentând persoane asigurate, titulari de polițe de asigurare, beneficiari ai contractelor de asigurare, precum și oricare alte terțe persoane prejudiciate prin nerespectarea condițiilor de asigurare ale contractelor, ale căror creanțe nu au fost plătite de societatea de asigurare/reasigurare.

Prevederile art. 2214 C. civ. stabilesc că „În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite”. Așadar, despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare nu este reprezentată doar de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de persoana asigurată sau a beneficiarului asigurării, ci este reprezentată și de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de o terță persoană îndreptățită.

În mod corect instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, potrivit cărora creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând „creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului”.

Potrivit disp. art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 „creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare”.

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului.

De asemenea, sunt incidente și prevederile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare la data producerii accidentului, potrivit cărora „(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”.

Pentru aceste motive, instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor incidente în materie, apreciind corect că acordarea despăgubirilor este solicitată în baza unui contract de asigurare de răspundere civilă, astfel încât creditor de asigurare poate fi orice persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă. Prin urmare, prejudiciul suferit de către reclamant a fost determinat de producerea riscului asigurat, acesta având calitatea de creditor de asigurare.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.