Cerere reprezentând obligarea pârâtului la plata sumei privind cheltuieli de depozitare. Respingerea recursului ca nefondat (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1208/2020

NCPC: art. 431, art. 453 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 494, art. 496 alin. (1) teza a II-a

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin memoriul de recurs, nu au fost formulate critici care să poată fi analizate prin prisma motivului de nelegalitate invocat, întrucât recurentul-pârât nu a indicat nicio normă de drept material care să fi fost greșit interpretată sau aplicată de instanța de apel.

Înalta Curte reține că prin cererea de recurs, partea a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a considerat neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat și mai reține că aceste susțineri pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., respectiv încălcarea autorității de lucru judecat. În mod subsecvent, se observă că, deși prin motivele de apel, recurentul-pârât a invocat atât excepția autorității de lucru judecat, cât și excepția inadmisibilității, iar instanța de apel a respins apelul din perspectiva ambelor motive, în cadrul prezentului recurs se invocă nelegalitatea deciziei instanței de apel numai referitor la soluționarea excepției autorității de lucru judecat. Astfel, restul aspectelor au fost soluționate cu caracter definitiv prin decizia recurată.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. s-a susținut că există identitate parțială de obiect între dosarul nr. x/2015 și prezentul dosar în sensul că prin sentința nr. 7274 din 21 decembrie 2015 s-a dispus obligarea recurentului-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 754.325,46 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de depozitare a unui număr de 420 de colete pentru o perioadă de 14 trimestre, incluzând anul 2014 și primul trimestru din anul 2015, iar prin cererea de chemare în judecată formulată în cauza de față, se solicită obligarea recurentului-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 754.325,46 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de depozitare a unui număr de 420 de colete aferente perioadei trimestrul I 2014 – trimestrul II 2017.

Critica este nefondată. Conform dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”. Văzând considerentele sentinței mai sus menționate, Înalta Curte reține că Tribunalul București a avut în vedere pretențiile reprezentând cheltuieli de depozitare aferente perioadei trimestrul IV 2011-trimestrul IV 2013 și nu și pe cele aferente perioadei trimestrul I 2014 – trimestrul I 2015, care sunt incluse în obiectul cererii de chemare în judecată din prezentul dosar. Rezultă că sumele solicitate în cele două dosare se referă la perioade diferite și că aceste perioade nu se suprapun astfel cum susține recurentul-pârât. Ca urmare, nu există identitate de obiect între cele două acțiuni, astfel cum a menționat și instanța de apel, arătând că nu se poate reține că suma acordată în primul dosar ar acoperi, în parte, pretențiile din prezentul litigiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri împotriva deciziei civile nr. 1946 din 12 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezii aflate la dosar.

Sursa informației: www.scj.ro.