Cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar şi eliminarea acesteia. Aplicarea principiului repunerii în situaţia anterioară (NCPC, L. nr. 193/2000)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 271/2020

NCPC: art. 483 alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, art. 496 alin. (2), art. 497; L. nr. 193/2000: art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut omisiunea instanței de apel de a examina toate motivele de apel, precum și existența unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei atacate cu recurs.

Recurenta-reclamantă a relevat că a invocat, prin cererea de apel, caracterul abuziv nu doar în privința clauzei stipulate la pct. 6.1. lit. a) din Convenția de credit nr. x din 20 iunie 2008, ci și în privința clauzelor prevăzute la pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 și pct. 9 teza a III-a din același art. 6 și la art. I.2.2.1 pct. 1. din Actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010, însă instanța de apel nu a examinat criticile subsumate caracterului abuziv al acestor clauze.

În analiza acestei critici instanța supremă a procedat la examinarea cererii de apel pentru a verifica dacă motivele de apel pretins neanalizate au fost invocate prin cererea de apel. Din conținutul motivelor de fapt și de drept expuse în cererea de apel se constată că reclamanta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul soluției date capetelor de cerere respinse, referindu-se în mod expres la clauzele prevăzute la pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 și pct. 9 teza a III-a din același art. 6 și la art. I. 2.2.1 pct. 1 din Actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010.

Din considerentele reținute de instanța de apel în fundamentarea deciziei adoptate, rezultă că s-au analizat criticile invocate de reclamantă în calea de atac a apelului împotriva soluției de respingere a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar și eliminarea acesteia; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/RON la valoarea de la momentul semnării contractului și stabilirea valabilității acestuia pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda națională a plăților și restituirea sumelor plătite în temeiul acestor clauze pretins abuzive. Decizia instanței de apel, de menținere a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acestor capete de cerere, nu face obiectul recursului dedus spre soluționare, astfel că a dobândit caracter definitiv prin nerecurare.

De asemenea, s-au analizat criticile aduse prin intermediul cererii de apel în privința soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 6.1 lit. a), teza a II-a din contractul de credit bancar nr. x din 20 august 2008, potrivit căreia, după primele 6 luni „împrumutatul va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referința a băncii la care se adaugă marja de 5,1550%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii”. Aceste critici au fost apreciate ca fiind întemeiate și, pe cale de consecință, s-a reformat, în parte, hotărârea pronunțată de instanța de fond, în sensul că s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei stipulate art. 6.1 lit. a) din contract, respectiv a tezei finale conținând mențiunea „în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii”.

Instanța de recurs constată că nu au fost luate în analiză celelalte critici prin care s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță sub aspectul caracterului pretins abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 și pct. 9 teza a III-a din Convenția de credit nr. x din 20 iunie 2008 și la art. I 2.2.1 pct. 1 din Actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010.

Prin analiza parțială a motivelor de apel instanța de prim control judiciar a lăsat necercetată o parte semnificativă a criticilor formulate în calea de atac a apelului.

În lipsa unei devoluări totale a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunțate în apel, lipsind considerentele hotărârii la care să se raporteze instanța de recurs în efectuarea controlului de legalitate.

Recurenta-reclamantă a mai invocat în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei pronunțate de instanța de apel, decurgând din aceea că soluția privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 6 pct. 1 lit. a) impunea și constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 4 și pct. 5 din Convenția de credit și a clauzei de la art. I 2.2.1 pct. 1 din Actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010, asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat.

Argumentele prezentate în acest sens nu se circumscriu ipotezei relative la conținutul contradictoriu al motivelor reținute în decizia atacată, ci se circumscriu ipotezei referitoare la absența motivării, în contextul în care lipsesc considerentele care să justifice hotărârea adoptată.

În cadrul celui de al doilea motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 9^1 lit. e) și g) din O.G. nr. 21/1992.

Instanța de recurs reține că aceste critici au fost formulate și prin intermediul cererii de apel, însă nu au fost luate în analiză de instanța de apel.

În absența unui examen efectiv al acestor critici, Înalta Curte nu poate verifica, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deoarece aspectele criticate în recurs, deși invocate și prin cererea de apel, nu se regăsesc analizate în considerentele deciziei ce constituie obiectul recursului.

Așadar, este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a omis să analizeze o parte din motivele de apel.

În temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., urmează a admite recursul, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Este întemeiată și ultima critică prin care s-a motivat că instanța de apel a considerat, în mod greșit, că nu pot fi restituite sumele plătite în baza clauzei constatate ca fiind abuzive.

Sub acest aspect, se constată că instanța de apel a păstrat hotărârea primei instanțe, cu motivarea că „nu caracterul variabil al dobânzii este abuziv, ci lipsa de transparență în modificarea dobânzii”, iar „instanța nu poate fixa vreun nivel al dobânzii pentru perioada când dobânda a variat deoarece nu se poate substitui părților”.

Instanța de recurs reține că stabilirea caracterului variabil al dobânzii prin contractul de credit a constituit premisa care a permis băncii modificarea dobânzii în mod netransparent. Recurenta-reclamantă a solicitat restituirea sumei percepute de bancă cu titlu de dobânda calculată, în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii, algoritm de calcul apreciat de instanța de apel netransparent și care imprimă caracter abuziv clauzei contractuale astfel stipulate în contractul de adeziune, deci lovite de nulitate.

Păstrarea soluției de respingere a cererii de repunere în situația anterioară, cu motivarea că ar fi necesară fixarea unui alt nivel al dobânzii pentru perioada când dobânda a variat, contravine principiului retroactivității efectelor nulității și principiului restabilirii situației anterioare și, totodată, este contrară interpretării conforme, obligatorie pentru instanțele naționale, realizată de CJUE în decizia preliminară pronunțată în cauzele conexate C-154/15 Francisco Gutiérrez Naranjo împotriva Cajasur Banco SAU, C-307/15 Ana María Palacios Martínez împotriva Banco Bilbao Vizcaya Argentaria S.A. (BBVA) și C-308/15 Banco Popular Espanol, S.A. împotriva Emilio Irles López, Teresa Torres Andreu.

Prin această decizie preliminară CJUE a statuat că „articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că se opune unei jurisprudențe naționale care limitează în timp efectele restitutorii legate de constatarea pe cale judiciară a caracterului abuziv, în sensul articolului 3 alin. (1) din această directivă, al unei clauze conținute într-un contract încheiat de un profesionist cu un consumator doar la sumele plătite în mod nejustificat în aplicarea unei astfel de clauze, ulterior pronunțării deciziei care a constatat pe cale judecătorească acest caracter abuziv”.

În paragrafele 61, 62, 63 din considerentele acestei decizii s-a reținut că „articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că este necesar să se considere, în principiu, că o clauză contractuală declarată abuzivă nu a existat niciodată, astfel încât aceasta nu poate avea efect în ceea ce privește consumatorul.

Prin urmare, constatarea pe cale judecătorească a caracterului abuziv al unei astfel de clauze trebuie, în principiu, să aibă drept consecință restabilirea în drept și în fapt a situației în care s-ar găsi consumatorul în lipsa clauzei respective. Astfel, obligația instanței naționale de a înlătura o clauză contractuală abuzivă care impune plata unor sume care se dovedesc a fi nedatorate determină, în principiu, un efect restitutoriu corespunzător în privința acelorași sume. În fapt, lipsa unui astfel de efect restitutoriu ar fi susceptibilă să pună sub semnul întrebării efectul disuasiv pe care articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 7 alin. (1) din această directivă intenționează să îl confere constatării caracterului abuziv al clauzelor conținute în contractele încheiate de un profesionist cu consumatorii”.

Raportat la considerentele ce preced, în rejudecare instanța de apel urmează a realiza o nouă judecată a cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel și neanalizate de instanța de prim control judiciar, cu observarea limitelor determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță. Totodată, va ține seama de dezlegarea dată referitoare la aplicarea principiului repunerii în situația anterioară, ca efect al constatării nulității absolute parțiale a clauzei stipulate art. 6.1 lit. a) din contract.

Sursa informației: www.scj.ro.