Cerere de sesizare a Curții Constituționale. Cerere de revizuire: există mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia (CPP, NCPP)

11 dec. 2017
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 515

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 125/A/2017

CPP: art. 31 alin. (2) rap. la art. 162 alin. (2); NCPP: art. 452-459, art. 453 lit. e), art. 465; Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (1)

Biblioteca Universul Juridic Sintact

Împotriva sentinței penale nr. 212/F din data de 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal, condamnatul A. a formulat apel.

În motivarea apelului, în esență, a solicitat admiterea apelului, cu consecința desființării hotărârii curții de apel și rejudecând, să se constate că cererea de revizuire este admisibilă, având în vedere că trei instanțe internaționale s-au pronunțat asupra invalidării mandatului european de arestare. Întrucât același judecător s-a pronunțat pe cererea de contestație la executare, cât și pe cererea de revizuire, a apreciat că cele două cauze sunt reunite și fac parte din același dosar, privind calitatea de azilant politic, calitate care îi conferă dreptul de a fi rejudecat. A mai arătat că la pronunțarea hotărârii instanței de fond a participat și procurorul de caz care, probabil a influențat luarea unei decizii, apreciind că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Totodată, la termenul din 11 aprilie 2017, apelantul revizuient A., prin apărător desemnat din oficiu, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 lit. e) C. proc. pen., cu motivarea că în textul anterior menționat nu se inserează o cauză de rejudecare referitoare la necorelarea deciziilor românești cu cele austriece.

I. Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 lit. e) C. proc. pen. formulată de apelantul revizuient A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

– excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în cauzele în care participă;

– excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

– excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

– excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, iar în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că, în speță, excepția de neconstituționalitate formulată de apelantul revizuient A. nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale, ceea ce în cauză apelantul revizuient A. nu a indicat. Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată, apelantul revizuient prin motivele invocate, respectiv concilierea deciziilor românești cu cele austriece, tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin completarea acestora, aspecte ce nu țin de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

Prin urmare, se constată că, în speță, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea prezentei cauze, deoarece aspectele invocate de apelantul revizuient nu constituie chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, ci se dorește adăugarea, modificarea textului într-un sens care i-ar permite să beneficieze de un caz de revizuire fundamentat pe existența și a unor hotărâri care nu sunt pronunțate în penal și prin hotărârea prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, renunțarea la aplicarea acesteia.

Față de aceste aspecte invocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 lit. e) C. proc. pen. formulată de apelantul revizuient A.

II. Examinând apelul formulat de revizuentul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:

Potrivit art. 452-459 C. proc. pen., revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat.

De asemenea, din coroborarea dispozițiilor art. 453 raportat la art. 459 C. proc. pen., revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, respectiv cele prin care s-a dezlegat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, în actualul cod penal.

În același sens este și decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 pronunțată de Înalta Curte, completul de 9 judecători, prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă, decizia păstrându-și valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire C. proc. pen. anterior.

În speță, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 72 din data de 12 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 5459 din data de 28 septembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, și a invocat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu motivarea că există mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia. A susținut că, prin sentința penală anterior menționată, pronunțată de o instanță română, a fost definitiv condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare, în condițiile participației improprii, la subminarea puterii de stat, prevăzută de art. 31 alin. (2) rap. la art. 162 alin. (2) din C. pen. anterior și a solicitat să se constate că hotărârea definitivă de condamnare a instanței române nu se conciliază cu cele două decizii ale instanțelor austriece la care a făcut referire, respectiv a Oficiului Federal de Azil din Austria, aprobată de Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați și a Curții de Apel pentru Azilanți din Viena, solicitând astfel să se dispună anularea primei hotărâri și rejudecarea cauzei în care aceasta a fost pronunțată.

Înalta Curte constată că pentru a reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, este necesară existența a două hotărâri penale definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei și prin dispozițiile pe care acestea le conțin, se exclud între ele.

Prin urmare, se constată că, în speță, nu poate fi reținută incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în vedere că nu există două hotărâri judecătorești definitive prin care să fie soluționat fondul cauzei, ci doar hotărârea de condamnare pronunțată de instanța română, iar prin hotărârile invocate de revizuient pronunțate de instanțele austriece nu s-a realizat o rezolvare a unui raport de drept penal substanțial, respectiv să se fi dispus condamnarea, achitarea sau încetare a procesului penal, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei.

În ceea ce privește susținerile revizuientului referitoare la faptul că la pronunțarea hotărârii de fond a participat procurorul de caz, că judecata în recurs s-a realizat în lipsa lui și că soluția definitivă de condamnare a avut un caracter politic, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 453 C. proc. pen., constată că motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de dispozițiile mai sus menționate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul A. împotriva sentinței penale nr. 212/F din 23 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016 și va obliga revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere de sesizare a Curții Constituționale. Cerere de revizuire: există mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia (CPP, NCPP) was last modified: decembrie 11th, 2017 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter