Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Nulitate absolută. Declinare de competență (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 729/2018

NCPC: art. 94 alin. (1) lit. j), art. 95 pct. 1, art. 486, art. 488 alin. (1), art. 493 alin. (3) și (6), art. 634 alin. (1) pct. 4; Legea nr. 18/1991: art. 53 alin. (2), art. 63, art. 111 alin. (1) lit. a) pct. 4; Legea nr. 169/1997: art. 3 alin. (1); Legea nr 1/2000: art. 6 și art. 11 alin. (1) și (2); Legea nr. 247/2005: art. 5 alin. (1) al Titlului XIII; Legea nr. 76/2012: art. 7 alin. (1)

Prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 169/1997 sunt reglementate expres actele care sunt lovite de nulitate absolută atunci când ele au fost întocmite cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere.

Alin. (2) al aceluiași articol statuează că „Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, A. și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar „soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun”.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat constatarea nulității absolute a Amendamentului nr. 9845 din 17 decembrie 2007 la Hotărârea Consiliului General Dâmbovița nr. 80/2016, cu privire la completarea Anexei nr. 37 cu o poziție și a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de G. și H., înregistrată la Primăria com. Filipeștii de Pădure, sub nr. 738 din 25 august 2005, precum și anularea titlului de proprietate din 21 ianuarie 2009 emis pe numele doamnei G. de către B. Dâmbovița, pentru suprafața de 102 ha teren cu vegetație forestieră.

Cauza a fost soluționată în fond de Tribunalul Dâmbovița (urmare a declinării de competență dispuse prin sentința nr. 102 din 09 februarie 2016 a Judecătoriei Moreni), iar în apel, de către Curtea de Apei Ploiești.

Potrivit art. 5 alin. (1) al Titlului XIII din Legea nr. 247/2005 „Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului”.

Este adevărat că art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 stabilește competența materială a judecătoriei în cazul plângerilor formulate împotriva hotărârilor emise de Comisia Județeană, însă art. 63 din același act normativ reglementează competența în cazul solicitării constatării nulității absolute a unei astfel de hotărâri formulată de către un terț, ca fiind cea a dreptului comun, acest text fiind stabilit incident în cauză raportat la obiectul și natura litigiului.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „definitivă”, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că „poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară”.

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. statuează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

În raport cu aceste dispoziții legale, Decizia nr. 1602 din 20 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, indiferent de mențiunea din dispozitivul acesteia, este o decizie nesusceptibilă de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1602 din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.