Cerere de chemare în garanţie prin care se solicită ca entităţile chemate să fi obligate să suporte în solidar, în cote egale, cuantumul integral al corecţiei, respectiv al creanţei bugetare pe care o va stabili instanţa, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Recurs respins ca fiind nefondat

• Legea nr. 101/2016: art. 56
• Legea nr. 554/2004: art. 28 alin. (1)
• NCPC: art. 204
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• O.U.G. nr. 66/2011: art. 72
• O.U.G. nr. 80/2013: art. 16
• O.U.G. nr. 80/2013: art. 3

Prin cererea depusă la data de 17.04.2019, reclamanta S.C. Compania de Apă Arad S.A. a formulat cerere de chemare în garanție a membrilor Asocierii formată din: S.C. A. S.R.L, în calitate de Lider al Asocierii, S.C. B. S.R.L, S.C. Compania de Consultanță și Asistență Tehnică S.R.L, în calitate de Asociați, reprezentată prin S.C. A. S.R.L, în calitate de Lider al Asocierii (denumită prescurtat în cele ce urmează „Consultantul”) prin care a solicitat ca în măsura în care acțiunea în contencios administrativ fi respinsă în ceea ce privește pretinsa încălcare constând în „reducerea cumulată prin AA4+AA5 […] de 18,5% a valorii inițiale a contractului de lucrări nr. x/27.06.2014, depâșindu-se astfel procentul de diverse și neprevăzute, modificare considerată substanțială în conformitate cu cele prevăzute la art. 6 nota x din Instrucțiunea nr. 1/02.03.2016 a ANAP”, entitatea chemată în garanție să fie obligată la suportarea corecției financiare aplicate, compusă din valoarea corespunzătoare diminuării contractului și 25% din valoarea finală a contractului de lucrări nr. x/27.06.2014 „Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și rețelelor de canalizare în Ghioroc, Cuvin, Miniș, Păuliș și Lipova (CL-9)”, cu consecința suportării creanței bugetare constatate de 6.163.062,56 RON;

Reclamanta a solicitat, în subsidiar, în ipoteza în care vor fi admise toate cererile de chemare în garanție formulate în cauză, ca entitățile chemate în garanție să fi obligate să suporte în solidar, în cote egale cuantumul integral al corecției, respectiv al creanței bugetare pe care o va stabili instanța; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 809 din 10 februarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate de reclamanta Compania de Apă Arad S.A. și de chemata în garanție S.C. C. S.R.L. sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

2.1.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat formal de către recurenta-reclamantă, neputându-se reține în cauză încălcarea vreunei norme de procedură care să atragă sancțiunea nulității încheierii, de aceea criticile cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție, dată de prima instanță vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.1.2. Obiectul cererii principale deduse judecății îl reprezintă anularea actele administrative întocmite de autoritățile competente potrivit O.U.G. nr. 66/2011, respectiv Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 26103/09.05.2017 prin care s-a aplicat o corecție financiară de 25% din valoarea finală a contractului de lucrări nr. x/27.06.2014, valoarea creanței bugetare rezultate din aplicarea corecției financiare fiind de 6.163.062,56 RON și Decizia de soluționare a contestației nr. 39499/06.07.2017 formulate împotriva respectivului proces-verbal.

Prin cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă s-a solicitat, în măsura în care acțiunea în contencios administrativ va fi respinsă în ceea ce privește pretinsa încălcare care a condus la aplicarea corecției financiare, ca entitatea chemată în garanție să fie obligată la suportarea corecției financiare aplicate.

S-a susținut de către recurenta-reclamantă că cererea de chemare în garanție este admisibilă într-un litigiu care vizează contestarea actelor administrative, potrivit O.U.G. nr. 66/2011, deoarece art. 72 din C. proc. civ., care reglementează cererea de chemare în garanție, nu este incompatibil cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate, drept urmare vine în completarea Legii nr. 554/2004 (și implicit și a O.U.G. nr. 66/2011).

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 66/2001 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora are un caracter special, fără ca acest act normativ să prevadă posibilitatea unei acțiuni în despăgubiri sau pentru eventuala garanție care ar rezulta din încheierea contractului de finanțare între autoritatea contractantă (beneficiarul finanțării) și cel care execută contractul.

Prevederile art. 72 din C. proc. civ. prevăd pentru partea interesată, posibilitatea chemării în garanție a unei terțe persoane, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri, însă acest instrument procesual, nu este reglementat ca o formă de modificare/completare a cererii de chemare în judecată prin voința reclamantului, neavând menirea de a face posibilă atragerea în proces a unui nou pârât, ci, în principiu, de creare a unui nou raport juridic de drept procesual între titularul cererii și cel chemat în garanție.

De asemenea, în doctrină a fost acceptată posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție între părțile din proces doar în situația coparticipării procesuale pasive, prin chemarea în garanție a unui pârât de către alt pârât, iar nu între reclamant și pârât, primul putând să își valorifice pretențiile pe calea cererii de chemare în judecată, modificată potrivit dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., până la primul termen la care a fost legal citat.

Înalta Curte constată că normele de drept comun invocate de către recurenta-reclamnată în susținerea cererii sale de chemare în garanție a membrilor asocierii în discuție sunt incompatibile cu reglementările cuprinse în actul normativ special O.U.G. nr. 66/2011, care reglementează activitatea de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali, activitate care se desfășoară în cadrul procedurii speciale reglementate de lege și de către autoritățile competente în exercitarea funcției administrative în conformitate cu prevederile ordonanței de urgență, în vederea stingerii creanțelor bugetare rezultate din nereguli.

Nu pot fi reținute nici argumentele recurentei-reclamante în sensul că există o legătură de dependență și subordonare între cererea principală dedusă judecății și cererea de chemare în garanție și că aceasta din urmă a fost formulată pentru a se arăta că neexecutarea integrală a contractului de lucrări nu este imputabilă Companiei de Apă Arad S.A., ci unui terț față de contractul de finanțare care ar trebui să suporte patrimonial, în cele din urmă, și corecția financiară.

Înalta Curte consideră că nu modul de soluționare a cererii de chemare în judecată este de natură a genera un pretins drept la despăgubiri al părții reclamante. În măsura în care ar interveni o respingere a acțiunii exercitate de reclamantă, realitatea juridică nu suferă nicio modificare ca efect al hotărârii pronunțate, astfel încât să permită concluzia că la acel moment s-ar naște la dispoziția reclamantei cererea în despăgubiri sau în garanție pretinsă. Totodată, o admitere a cererii de chemare în judecată va avea ca rezultat respingerea cererii de chemare în garanție ca rămasă fără obiect sau lipsită de interes.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, judecătorul fondului și-a întemeiat corect soluția și pe considerentul că, în cauza de față, chemata în garanție – Asocirea formată din S.C. A. S.R.L, în calitate de Lider al Asocierii, S.C. B. S.R.L (SC C. SRL), S.C. Compania de Consultanță și Asistență Tehnică S.R.L, în calitate de Asociați, nu este parte în contractul care a dat naștere la raporturile juridice supuse examinării în litigiul principal, iar solicitarea reclamantei de a fi despăgubită de către acest terț, în eventualitatea în care ar cădea în pretenții, excede limitelor controlului judecătoresc ce se exercită în speță, raportat la obiectul acțiunii principale.

Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Chemarea în garanție reprezintă astfel acea cerere de intervenție forțată prin care una dintre părțile litigante solicită introducerea în proces a unui terț împotriva căruia ar putea formula acțiune separată în garanție sau în despăgubiri, pretinzând soluționarea acesteia în litigiul pendinte.

În cauza de față, Curtea constată că soluția primei instanțe este corectă, raportat la chestiunea compatibilității cererii de chemare în garanție cu procedura specială reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 și cu procedura contenciosului administrativ, criticile formulate de recurenta-reclamantă nefiind fondate.

2.1.3. Cât privește recursul formulat de chemata în garanție S.C. C. S.R.L. în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că încheierea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material – sens în care, calificându-se diferit natura cererii s-a reținut și aplicat un alt text de lege (art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 în locul art. 56 din Legea nr. 101/2016).

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că Legea nr. 101/2016 reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Totodată la art. (2) se prevede că Legea nr. 101/2016 se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor.

Față de obiectul cererii principale deduse judecății, care este guvernat de dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 66/2011 prin care este reglementată activitatea de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 care vizează, în principal, litigiile de achiziții publice, astfel că taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție nu poate fi stabilită în raport de dispozițiile art. 56 din acest act normativ.

În plus, din lucrările dosarului de fond se observă că reclamanta a achitat pentru cererea principală suma de 50 RON reprezentând taxa judiciară de timbru, stabilită conform art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2003, nefiind contestat modul stabilirii sau cuantumul acesteia. Așadar, nu pot fi primite criticile recurentei-chemate în garanție potrivit cărora pentru stabilirea taxei de timbru aferentă cererii de chemare în garanție sunt incidente dispozițiile art. 56 din Legea nr. 101/2016, sau art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2003.

Contrar susținerilor recurentei-chemate în garanție, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încheierea recurată necuprinzând motive contradictorii în ceea ce privește natura cererii de chemare în garanție, și care să aibă consecințe asupra timbrării acestei cereri în sensul arătat de recurentă.

În mod corect a reținut judecătorul fondului că taxa judiciară de timbru aplicabilă în materia contenciosului administrativ este prevăzută de art. 16 din O.U.G. nr. 80/2003, dispoziție cu caracter special care derogă de la dreptul comun prevăzut de art. 3 din O.U.G. nr. 80/2003. Or, în prezenta cauză, recunoașterea dreptului pretins de reclamantă prin formularea cererii de chemare în garanție se circumscrie literei a) a art. 16 din actul normativ anterior menționat, astfel că prima instanță a stabilit în mod corect cuantumul taxei judiciare de timbru datorate ca fiind de 50 RON.

Prin urmare, criticile de nelegalitate cu privire la soluția de respingere a excepției netimbrării cererii de chemare în garanție sunt nefondate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și 6 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamanta Compania de Apă Arad S.A. și de chemata în garanție S.C. C. S.R.L. recursul declarat de pârât, ca nefondate.

Sursa informației: www.scj.ro.