Cauză de reducere a pedepsei. Acoperirea integrală a pretenţiilor părţii civile. Reducerea limitelor prevăzute de lege pentru fapta săvârșită (NCP, NCPP, Constituția României, L. nr. 241/2005)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 105/A/2018

L. nr. 241/2005: art. 9 lit. d), art. 10; Constituția României: art. 16 alin. (1); NCP: art. 21 alin. (2), art. 25, art. 74, art. 75 alin. (2), art. 79 alin. (1), art. 91; NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 396 alin. (10), art. 421 pct. 1 lit. b)

La data comiterii faptelor, 25 noiembrie 2014, cauza de nepedepsire invocată nu mai era prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, așa încât urmează a fi analizată eventuala incidență a textului de lege menționat în varianta în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014.

Astfel, până la data de 1 februarie 2014, art. 10 din Legea nr. 241/2005 prevedea că „în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 Euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 Euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar”.

Art. 10 din Legea nr. 241/2005 a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 513 din 14 august 2013, intrată în vigoare la data de 1 februarie 2014, așa încât, la data comiterii faptelor, dar și în prezent reglementează exclusiv o cauză de reducere a pedepsei, după cum urmează: în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

Pentru ca această dispoziție legală să poată avea incidență în cazul apelanților inculpați este necesar să fie îndeplinite cumulativ cele două condiții menționate în art. 10 din Legea nr. 241/2005, respectiv, să fi fost formulate pretenții de către partea civilă și aceștia să le fi achitat în termenul stabilit de lege.

În mod evident, apelanții inculpați nu sunt în situația anterior descrisă, respectiv, nu au fost formulate pretenții de către partea civilă, așa încât cauza de reducere nu le este aplicabilă.

Cu referire la diferența de tratament juridic rezultat din aplicarea numai în anumite situații, expres reglementate, a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 față de inculpații care comit o infracțiune de evaziune fiscală de pericol și cei care comit o infracțiune de evaziune fiscală de rezultat, Curtea Constituțională a constatat că este respectat principiul egalității în drepturi statuat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece cauzele de reducere ori de înlocuire a pedepsei prevăzute de lege pentru faptele săvârșite se aplică fără nicio discriminare autorilor infracțiunii de evaziune fiscală care au acoperit prejudiciul în condițiile reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (Decizia nr. 638 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 23 august 2007, Decizia nr. 60 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009, Decizia Curții Constituționale nr. 272 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010). Tot instanța de contencios constituțional a reținut într-o altă decizie că legiuitorul a reglementat în art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale o cauză de reducere a pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, în condițiile stabilite de textul de lege (…). Aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de specificul infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului consolidat, și nu este de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil (Decizia Curții Constituționale nr. 647 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012).

Prin urmare, criticile apelanților inculpați sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Cea de-a treia critică, formulată de apelanții inculpați B., C., D., E., F. și G., vizează greșita lor condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care au fost obligați de conducerea societății „H.” să declare sume de bani mai mici decât cele încasate din prestarea activității de taximetrie, scop în care societatea menționată le-a pus la dispoziție mijloacele utilizate pentru alterarea memoriei aparatelor de taxat.

Această apărare pe care inculpații au formulat-o ca o critică în apel vizând săvârșirea faptei în contextul îndeplinirii unei obligații impuse de conducerea societății „H.”, nu întrunește condițiile pentru existența cauzei justificative prev. de art. 21 alin. (2) din C. pen., în modalitatea îndeplinirii unei obligații impuse de autoritatea competentă și nici a cauzei de neimputabilitate prev. de art. 25 din C. pen. privind constrângerea morală.

Astfel, potrivit art. 21 alin. (2) din C. pen., „este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligații impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală”, prin autoritate înțelegându-se o persoană fizică sau juridică ce exercită autoritatea de stat, nefiind vizate prin textul de lege menționat raporturile de drept privat, chiar dacă acestea implică o relație de autoritate. Or, în cauză, trecând peste caracterul ilegal al obligației, împrejurarea învederată de apelanți, cu scopul de a fi înlăturat caracterul ilicit al faptelor comise, se referă la o persoană care nu exercită autoritatea de stat, astfel că nu este incidentă cauza justificativă menționată.

De asemenea, în conformitate cu art. 25 din C. pen., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod, or, în mod evident, împrejurarea învederată de apelanții inculpați, care exclude orice formă de amenințare a acestora, nu îndeplinește cerințele impuse de textul de lege menționat.

Prin urmare, criticile apelanților inculpați sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Cea de-a patra critică, comună tuturor apelanților inculpați, vizează greșita individualizare a cuantumului pedepselor principale aplicate de prima instanță.

La individualizarea pedepselor instanța de fond a ținut seama de dispozițiile art. 74 C. pen. și a dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen…, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpați

Totodată, instanța de fond a apreciat că în cauză se impune a fi reținută în beneficiul inculpaților circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) C. pen., constatând că împrejurările în care au fost comise faptele diminuează gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorilor. Astfel, în condițiile în care, existența locurilor de muncă în orașul Brașov este destul de limitată, raportat la situația economică a țării, necesitatea de a-și asigura un venit, oarecum decent pentru ei și familiile lor, inculpații au practicat taximetria în condițiile impuse de societățile la care lucrează, pentru a beneficia de un loc de muncă, legal, cu carte de muncă, în vederea efectuării condițiilor de vechime în muncă.

De asemenea, prima instanță a constatat că exceptându-l pe inculpatul D., toți ceilalți inculpați sunt la prima încălcare a legii penale și sunt integrați în societate, astfel cum rezultă și din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar.

Cu privire la circumstanțele comiterii faptelor, instanța de fond a reținut că metodele de scurtcircuitare a aparatului de taxat au fost aflate de inculpați de la ceilalți colegi taximetriști din orașul Brașov, de la diferite societăți de taximetrie, sau direct de la angajatorii lor, metoda quarț-ului fiind un fenomen generalizat în rândul taximetriștilor, prin care nu se prejudiciază clientul prin suprataxarea cursei efectuate.

Potrivit dispozițiilor art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 modificată, constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

„alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor”.

Justa valorificare, în cauză, de către instanța de fond, cu privire la toți apelanții inculpați, atât a circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 75 alin. (2) C. pen., cât și a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen…, a avut ca efect reducerea succesivă a limitelor speciale de pedeapsă, în ordinea stabilită de art. 79 alin. (1) C. pen.

Aceasta înseamnă că limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de evaziune fiscală (închisoare de la 2 ani la 8 ani) au fost reduse, mai întâi, cu o treime, ca efect al circumstanțelor atenuante prevăzut de art. 76 alin. (1) C. pen. (respectiv, până la minimul special de 1 an și 4 luni și maximul special de 5 ani și 4 luni închisoare), după care au fost reduse, suplimentar, cu încă o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen…, respectiv până la minimul special de 10 luni și 20 de zile închisoare și maximul special de 3 ani, 6 luni și 20 zile închisoare.

În contextul limitelor speciale de pedeapsă astfel configurate ca efect al cauzelor de atenuare incidente prin sentința atacată, apelanții inculpați au fost condamnați la pedepse de 10 luni și 20 de zile închisoare (inculpatul F.), de 11 luni închisoare (C. și G.) și de un an închisoare (A., B., D. și E.).

Cât privește cuantumul pedepselor aplicate apelanților inculpați, Înalta Curte constată că au fost stabilite pedepse la nivelul limitei minime, de 10 luni și 20 de zile închisoare, pentru inculpatul F., precum și a unor pedepse apropiate de această limita minimă, de 11 luni închisoare pentru inculpații C. și G. și de un an închisoare pentru inculpații A., B., D. și E., au fost în mod just individualizate.

De altfel, prin motivele scrise de apel inculpați B., C., D., E., F. și G. nu au invocat greșita individualizare a pedepselor, însă cu prilejul dezbaterilor, au cerut reducerea cuantumului acestora fără a indica, în mod concret, pe ce se întemeiază o astfel de solicitare în contextul în care erau orientate către limita minimă.

Apelantul inculpat A. a învederat prin motivele scrise de apel că a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, a optat pentru procedura recunoașterii învinuirii, în privința sa au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen. și, cu toate acestea, i-a fost aplicată o pedeapsă de 1 an închisoare, în situația în care anumiți coinculpați trimiși în judecată pentru fapte similare în aceeași cauză, au fost condamnați la pedeapse într-un cuantum mai redus, de 10 luni și 20 zile închisoare sau de 11 luni închisoare. Totodată, a menționat că nu este cunoscut cu antecedente penale, are doi copii în întreținere, iar fapta pentru care a fost trimis în judecată nu a produs un prejudiciu.

Instanța de control judiciar apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate apelantului inculpat A. întrucât datele ce caracterizează persoana sa, invocate în apel, au fost reținute și de instanța de fond care le-a valorificat în mod corespunzător în procesul de individualizare a sancțiunii.

Totodată, constată că aplicarea unor pedepse într-un cuantum diferit apelanților inculpați a fost determinată de amploarea activității infracționale desfășurate de fiecare dintre aceștia, avându-se în vedere numărul curselor scurtcircuitate constatate de organele de urmărire penală (F. – 3 curse, C. – 4 curse, G. – 7 curse, D. – 7 curse, E. – 6 curse, B. – 8 curse, și A. – 12 curse). Astfel, activitatea infracțională desfășurată în mod concret de fiecare dintre inculpați se reflectă în mod just, alături de celelalte criterii de individualizare, în cuantumul pedepselor aplicate apelanților inculpați.

Așadar, instanța de fond a procedat, în mod judicios, prin aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, la stabilirea cuantumului pedepselor pentru fiecare dintre apelanții inculpați, precum și la stabilirea modalității de executare a sancțiunilor, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 91 C. pen., apreciind că dincolo de pericolul social generic al infracțiunilor săvârșite, în mod concret, apelanții inculpați au aptitudinea de a se îndrepta fără executarea pedepsei în regim de detenție.

În consecință, apreciază că sancțiunea aplicată fiecăruia dintre apelanții inculpați este proporțională cu gravitatea faptei, dar și circumstanțele personale, fiind aptă a asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, neimpunându-se o reconsiderare a duratei acestora.

Prin urmare, criticile apelanților inculpați sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., B., C., D., E., F. și G. împotriva Sentinței penale nr. 64/F din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.