Cauză de micşorare a pedepsei în executarea căreia se află condamnatul. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCPP, NCP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 407/2019

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 522^1, art. 598 alin. (1), art. 599 alin. (5); NCP: art. 39 alin. (2)

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. „contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”.

Din cuprinsul motivelor invocate de condamnat, rezultă că acesta a formulat prezenta contestație, întrucât nu i s-a dedus perioada cuprinsă între 27.03.2009 și 11.05.2009, interval în care a fost reținut și arestat în Spania în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său de autoritățile din România.

Înalta Curte, în propriul demers analitic, verificând aspectele invocate, care sunt același cu cele inițial susținute în fața instanței de fond, constată că, așa după cum prima instanță, în mod corect a reținut, prin Sentința penală nr. 469/2011 pronunțată de Tribunalul București definitivă prin Decizia penală nr. 1667/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost modificată, în procedura prevăzută de art. 522^1 C. proc. pen., Sentința penală nr. 168/06.02.2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului A. fiind de 10 ani și 8 luni închisoare.

Prin Sentința penală nr. 127/F/05.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2579/17.09.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de A., pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 469/2011 pronunțată de Tribunalul București definitivă prin Decizia penală nr. 1667/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a modificat, în procedura prevăzută de art. 522^1 C. proc. pen., Sentința penală nr. 168/06.02.2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, fiind recontopite, rezultând o pedeapsă de 11 ani și 4 luni închisoare, din care s-a constatat executarea perioadei 11.05.2009 – 29.04.2010, rămânând un rest neexecutat de 10 ani, 4 luni și 12 zile închisoare.

Acest rest neexecutat a fost contopit în baza art. 39 alin. (2) C. pen. cu fiecare dintre pedepsele concurente aplicate prin Sentința penală nr. 966/2010 pronunțată de Tribunalul București definitivă prin Decizia penală nr. 1765/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceste pedepse constituind al doilea termen al recidivei postcondamnatorii.

În final, a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare, fiind dedusă din această pedeapsă perioada executată de la 30.04.2010 la 17.09.2014.

În baza ultimei sentințe a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost emis Mandatul de executare a pedepsei nr. 188 din data de 18.09.2014, în executarea căruia se află petentul condamnat.

Înalta Curte constată că, așa cum a reținut și prima instanță, în cauza de față, contestația la executare, astfel cum a fost precizată de petent în dosarul Tribunalului Ilfov, vizează solicitarea de deducere a perioadei 27.03.2009 – 11.05.2009, interval în care a fost reținut și arestat în Spania în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său de autoritățile din România.

Or, aceeași solicitare a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția I penală, în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 54/F din data de 27.03.2018 prin care a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul A.

Prin sentința indicată mai sus, instanța a reținut că obiectul contestației la executare îl constituie deducerea perioadei arestării în vederea predării în Spania, ca urmare a punerii în executare a mandatului european de arestare emis în baza Sentinței penale nr. 168/06.02.2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, respectiv de la data de 27.03.2009 până la data de 11.05.2009.

S-a mai arătat că perioada arestării în vederea predării, din data de 27.03.2009 până la data de 11.05.2009, nu a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată prin Sentința penală nr. 469/2011 pronunțată de Tribunalul București definitivă prin Decizia penală nr. 1667/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a modificat, în procedura prevăzută de art. 522^1 C. proc. pen., Sentința penală nr. 168/06.02.2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, însă acest aspect nu are nicio influență asupra pedepsei rezultante de 17 ani închisoare, ci doar asupra restului neexecutat de 10 ani, 4 luni și 12 zile închisoare.

S-a apreciat că motivul invocat prin contestația la executare nu reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei în executarea căreia se află condamnatul, nefiind incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Sentința penală nr. 54/F din data de 27.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 627 din data de 25 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de petentul A.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că aceleași aspecte invocate în cauza soluționată prin sentința penală menționată mai sus au fost reluate de contestator prin cererea adresată Tribunalului București și, ulterior, declinată la Curtea de Apel București, în aceste condiții devenind incidente dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen. potrivit cărora cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

În considerarea argumentelor anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A., hotărârea atacată fiind astfel, legală și temeinică, iar motivele invocate în prezenta cale de atac sunt aceleași, respectiv solicitarea de deducere a perioadei 27.03.2009 – 11.05.2009.

Așa fiind, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestația formulată de către contestatorul condamnat formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 134/F din data de 20 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și alin. (6) C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.