Câteva aspecte privind legislația care reglementează activitatea de judecată în timpul crizei sanitare Sars-CoV-2

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Introducere

După apariția virusului SARS-CoV-2 în țara noastră, au fost adoptate o serie de dispoziții legale prin care au fost instituite obligații pentru autoritățile publice menite să asigure securitatea cetățeanului participant la ședința de judecată precum și respectarea drepturilor fundamentale ale celor față de care s-a luat măsura izolării sau carantinării.

Se va analiza utilitatea acestor dispoziții, eventuale deficiențe în demersul de redactare și se va urmări identificarea unor eventuale soluții care ar putea fi implementate în vederea realizării scopului pentru care au fost adoptate.

Sediul materiei

În primul rând, a fost adoptată de către Consiliului Superior al Magistraturii Hotărârea nr. 734 din data de 12 mai 2020^[1] care prevede că „la programarea ședințelor de judecată, președinții de instanță vor ține seama de necesitatea asigurării unui echilibru între principiul soluționării cu celeritate a cauzelor și principiul asigurării sănătății publice (…) atunci când refuză primirea unei persoane ce prezintă simptome de infectare cu Sars-Cov-2, persoana responsabilă din cadrul detașamentului de pază înștiințează de îndată președintele instanței sau persoana desemnată de acesta și, dacă este cazul președintele completului de judecată, pentru a fi dispuse măsurile administrative sau judiciare necesare pe întreaga perioadă în care se află în incinta instanței, personalul acesteia, justițiabilii, alți participanți la procesele civile și penale, precum și publicul sunt obligați să poarte echipamentele de protecție individuale, (…) președintele completului de judecată (…) poate dispune înlăturarea din sala de judecată (…) a persoanelor care nu respectă, în mod nejustificat obligația prevăzută la pct. 6 (…) președintele completului de judecată dispune întocmirea listei de ședință prin gruparea cauzelor pe intervale orare, urmărindu-se limitarea numărului de persoane prezente concomitent în sala de ședință și valorificarea eficientă a intervalelor orare stabilite, astfel încât să se asigure respectarea regulilor de distanțare socială. În acest sens, președintele completului va putea avea în vedere și identitatea de părți sau de avocați ori de alți participanți în procedurile judiciare, în cauzele aflate pe lista de ședință (…). La stabilirea listei de ședință pe intervale orare, președintele completului va avea în vedere duratele de timp necesare, de suspendare a ședinței de judecată pentru aerisirea/dezinfectarea sălii de ședință (…). Lăsarea dosarelor la a doua strigare se încuviințează de președintele completului de judecată, în intervalul orar prestabilit pentru grupul de cauze din care face parte și cauza respectivă. Dispozițiile art. 121 alin. (5) teza I din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor nu sunt aplicabile (…) completele de judecată pot stabili ca pe durata vacanței judecătorești să fie soluționate și alte tipuri de cauze decât cele urgente, stabilite de către colegiul de conducere al instanței. Cu toate acestea, instanța va avea în vedere cererile de amânare a cauzei întemeiate pe efectuarea concediilor de odihnă în perioada vacanței judecătorești, formulate de părți, reprezentanții lor convenționali sau legali sau alți participanți la procedură judiciară (…). Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (…) se aplică, în măsura în care prevederile prezentei hotărâri nu sunt contrare”.

Dispozițiile art. 121 alin. (5) din R.O.I.^[2] la care s-a făcut trimitere în Hotărârea anterior indicată stabilesc că „În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale. Pentru motive temeinice, președintele completului poate dispune luarea cauzelor într-o altă ordine decât cea înscrisă pe lista de ședință.”

Totodată anumite dispoziții din Codul de procedură civilă^[3] sunt aplicabile în ceea ce privește atribuțiile președintelui completului de judecată, respectiv art. 1 alin. (2) „În înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăților fundamentale, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, aplicarea legii și garantarea supremației acesteia.”, art. 6 alin. (1) – „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății.” -, art. 17 „Ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege.”, art. 153 alin. (1) „Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.”, art. 176 pct. 5 – „Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la: publicitatea ședinței de judecată;” – art. 188 alin. (1) – „Nerespectarea de către oricare dintre părți sau de către alte persoane a măsurilor luate de către instanță pentru asigurarea ordinii și solemnității ședinței de judecată se sancționează cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei.” – art. 201 alin. (3) și (4) – „În termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților. (4) În cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz, reclamantul nu a comunicat răspuns la întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (2), la data expirării termenului corespunzător, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților.”, art. 215 C. pr. civ. – „Pentru fiecare ședință de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afișată pe portalul instanței și la ușa sălii de ședință cu cel puțin o oră înainte de începerea acesteia. Lista va cuprinde și intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor. Dispozițiile art. 220 sunt aplicabile.” – art. 217 -,,Președintele completului de judecată exercită poliția ședinței, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii și a bunei-cuviințe, precum și a solemnității ședinței de judecată. (2) Dacă nu mai este loc în sala de ședință, președintele le poate cere celor care ar veni mai târziu sau care depășesc numărul locurilor existente să părăsească sala. (6) Președintele atrage atenția părții sau oricărei alte persoane care tulbură ședința ori nesocotește măsurile luate să respecte ordinea și buna-cuviință, iar în caz de nevoie dispune îndepărtarea ei. Dacă înainte de închiderea dezbaterilor una dintre părți a fost îndepărtată din sală, aceasta va fi chemată în sală pentru a i se pune în vedere actele esențiale efectuate în lipsa ei. Aceste dispoziții nu se aplică în cazul în care partea îndepărtată este asistată de un apărător care a rămas în sală. (9) Când cel care tulbură liniștea ședinței este însuși apărătorul părții, președintele îl va chema la ordine și, dacă, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai este cu putință, procesul se va amâna, aplicându-se amenda judiciară prevăzută la art. 187 alin. (1) pct. 2, iar cheltuielile ocazionate de amânare vor fi trecute în sarcina sa, prin încheiere executorie, dispozițiile art. 191 fiind aplicabile.” -, art. 241 alin. (1) C. pr. civ. – „Pentru cercetarea procesului, judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta. Dispozițiile art. 229 sunt aplicabile. (2) Dacă există motive temeinice, se pot acorda și termene mai îndelungate decât cele prevăzute la alin. (1).” -, art. 313 – „Împotriva martorului care lipsește la prima citare, instanța poate emite mandat de aducere. (2) În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen. (3) Dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfățișează, instanța va putea proceda la judecată.”

În ceea ce privește Legea nr. 136/2020^[4], au fost instituite două căi de atac împotriva actului individual emis împotriva persoanei față de care s-a adoptat măsura carantinării sau izolării: „Articolul 16 – (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis potrivit art. 8 alin. (3) poate introduce acțiune la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are reședința ori la judecătoria în a cărei circumscripție este situat spațiul sau unitatea sanitară în care este izolată, solicitând anularea actului. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru. (2) Judecarea cererilor prevăzute la alin. (1) se face în cel mult 24 de ore de la sesizarea instanței, dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiind aplicabile. (3) Părțile vor fi citate potrivit dispozițiilor privind citarea în procesele urgente, astfel încât să se asigure respectarea termenului de judecată prevăzut la alin. (2), asistența juridică a persoanei fiind obligatorie. (4) Instanța nu poate amâna pronunțarea, iar redactarea hotărârii se face de îndată. (5) Dispozițiile art. 15 alin. (13)-(16) se aplică în mod corespunzător. (6) Hotărârea instanței este definitivă. (7) Comunicarea actelor de procedură, inclusiv înregistrarea acțiunii, se realizează în format și prin mijloace electronice (…). Art. 17 – (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis potrivit art. 7 sau art. 8 alin. (4) poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei direcției de sănătate publică, acțiune la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are reședința ori la judecătoria în a cărei circumscripție este situat spațiul sau unitatea sanitară în care este carantinată sau, după caz, izolată potrivit art. 7 sau art. 8 alin. (4), solicitând anularea actului administrativ contestat, revizuirea sau încetarea măsurii. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru. (2) Judecarea cererilor prevăzute la alin. (1) se face de urgență și cu precădere, în termen de cel mult 48 de ore, dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiind aplicabile. (3) Părțile vor fi citate potrivit dispozițiilor privind citarea în procesele urgente, astfel încât să se asigure respectarea termenului de judecată prevăzut la alin. (2), asistența juridică a persoanei fiind obligatorie. (4) Dispozițiile art. 15 alin. (13)-(16) se aplică în mod corespunzător. (5) Instanța poate amâna pronunțarea cu cel mult 24 de ore, iar redactarea hotărârii se face în aceeași zi. (6) Până la pronunțarea hotărârii instanței, persoana în cauză va fi monitorizată de către medic, zilnic sau când situația o impune. (7) Hotărârea primei instanțe este executorie și poate fi atacată cu apel în termen de două zile de la comunicare. (8) Apelul se soluționează într-un termen ce nu va depăși 24 de ore de la data sesizării instanței, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător. (9) Dacă instanța de fond dispune anularea actului administrativ, măsura contestată încetează de la pronunțare, iar persoana în cauză are dreptul de a părăsi imediat spațiul sau unitatea în care a fost carantinată sau, după caz, izolată. (10) Comunicarea actelor de procedură, inclusiv înregistrarea acțiunii, se realizează în format și prin mijloace electronice.”

1. Analiza doctrinară

S-a apreciat că noțiunea de „termen optim” implică durata care asigură cea mai bună eficiență în realizarea actului de justiție, în condițiile în care caracterul de „previzibil” oferă părților o posibilitate rezonabilă de estimare a evoluției etapelor procesuale în timp. Eventuale încălcări ale acestor garanții sunt în măsură să atragă răspunderea patrimonială a statului, dar numai în cazul în care întârzierea este imputabilă autorităților judiciare^[5].

Cu privire la dispozițiile privind publicitatea ședinței de judecată, în mod judicios s-a reținut că în cazul în care se efectuează un act de procedură în ședință secretă, fără a exista vreo dispoziție expresă care să îi confere un caracter legal opțiunii judecătorului, acesta va fi afectat de o nulitate extrinsecă, care nu mai necesită probarea vreunei vătămări de către părți^[6].

Nu poate fi negat faptul că prin prezenta criză sanitară numărul de persoane participante la ședința de judecată fără a avea vreo calitate în dosarele din cadrul acesteia a scăzut foarte mult, cu consecințe inerente asupra posibilității judecătorului de a asigura în concret publicitatea acesteia.

Cerința publicității poate fi însă asigurată chiar și în procesele reglementate de Legea nr. 136/2020 în care persoana internată nu se poate prezenta la instanță în vederea susținerii apărărilor sale, în condițiile în care asistența juridică este obligatorie.

Cu privire la dispozițiile privind poliția ședinței de judecată, cei chemați să exercite puterea de a face dreptate trebuie să îndeplinească acest deziderat cu mult tact, răbdare și respect față de participanții la proces, în condițiile în care puterea este recunoscută magistratului în vederea desfășurării activității sale în mod imparțial, străină de oricare aspecte de ordin personal^[7].

Constatarea unei abateri în sarcina unei persoane implică comiterea unei fapte cu vinovăție care îmbracă forma intenției directe de către oricare participant la proces, inclusiv a unui terț fără vreo calitate în vreunul dintre dosarele aflate pe rolul completului respectiv. Este însă necesar ca instanța de judecată să procedeze la identificarea persoanei responsabile de nerespectarea ordinii și solemnității ședinței de judecată, cu consemnarea datelor de identificare ale acesteia de către grefier^[8].

În ceea ce privește carantina, s-a precizat că se poate extinde ca durată fie pe parcursul perioadei de incubație specifică bolii infectocontagioase, în cazul infecțiilor Sars-Cov-2 – respectiv la 14 zile, fie pe o durată mai redusă de timp, până la momentul declarării persoanei ca fiind confirmată cu acest agent patogen, de natură să se impună măsura izolării. Pe de altă parte, izolarea este aplicabilă persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau purtătoare ale agentului patogen chiar dacă nu prezintă simptome și semne sugestive^[9].

O primă problemă care ar deriva din aplicarea Legii nr. 196/2020 ar fi reprezentantă de situația în care o persoană nu dispune de condiții care să permită exercitarea măsurii carantinei la domiciliu sau într-un alt loc în condiții de siguranță privind prevenirea contagiunii altor persoane ce locuiesc în același imobil. Dacă s-ar da consimțământul într-o primă fază la executarea într-o locație stabilită de autorități, persoana supusă măsurii este lipsită de vreun mijloc de probă de a ataca actul administrativ individual emis în situația în care își retrage consimțământul liber exprimat inițial, refuzând executarea măsurii instituite după trecerea unui termen de 24 de ore de la comunicarea deciziei D.S.P. Termenul de 24 de ore stabilit conform art. 17 alin. (1) este unul de decădere din dreptul de a solicita anularea, revizuirea sau încetarea măsurii luată prin actul administrativ^[10].

O altă chestiune care a mai generat discuții a vizat competența de soluționare a apelului reglementat de art. 17 alin. (7) din Legea nr. 136/2020.

Într-o primă opinie s-a statuat că de vreme ce judecătoria nu reprezintă o instanță de contencios administrativ, în condițiile în care nu este menționată în prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, demersul de anulare a deciziei cu caracter individual de carantină a persoanei și de anulare a deciziei de prelungire a izolării atrag incidența dispozițiilor de drept procesual civil, nu a celor care vizează contenciosul administrativ și fiscal^[11].

Într-o opinie contrară, pentru considerentele că art. 17 din Legea nr. 136/2020 nu prevede expres care este instanța competentă să soluționeze apelul respectiv, de vreme ce Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a tribunalului este competentă a soluționa calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie în primă instanță într-o cauză în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut din emiterea unui act administrativ, s-ar impune a se respinge argumentul anterior expus. Totodată, mai trebuie reținut că dacă ulterior anului 2017 legiuitorul a decis să reglementeze în privința anumitor cauze de contencios administrativ o altă cale de atac decât cea a recursului, împrejurarea nu este aptă de a schimba natura cauzei, astfel că nu se poate reține ca justificată atragerea unei alte competențe decât cea care se impune în considerarea textelor de lege incidente^[12].

Procedura căii de atac reglementată de prevederile art. 16 și art. 17 din lege nu exclude exercitarea dreptului pârâtului de a depune întâmpinare, fiind obligatorie audierea reclamantului aflat în izolare, care beneficiază de asistență juridică în mod obligatoriu. Nu este obligatorie depunerea documentației administrative însă aceasta este esențială pentru tranșarea litigiului^[13].

Trebuie însă reținut că fără această documentație, controlul exercitat de către instanța de judecată ar fi unul iluzoriu, fiind lipsit de o posibilitate efectivă de a cenzura actul administrativ emis de către autoritatea publică de vreme ce nu pot fi avute în vedere argumentele pentru care s-a adoptat măsura restrictivă de libertate împotriva subiectului de drept.

2. Opinia autorului și concluzii finale

În primul rând, Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii Hotărârea nr. 734 a instituit o prevedere extrem de utilă care cel mai probabil va dăinui și după depășirea crizei sanitare: programarea ședințelor pe ore. Omisiunea de respectare a acestor dispoziții poate fi extrem de periculoasă, cu precădere în cazul ședințelor completelor specializate pe dreptul familiei, la care se prezintă în medie 3 persoane pe cauză, cifră care înmulțită cu aproximativ 40-50 de dosare ar atrage prezența a aproximativ 100 de persoane care participă la ședința de judecată doar a unui singur complet. Specificul cauzelor respective impune prezența personală a participanților la proces, care ar fi astfel expuse unor riscuri sanitare extrem de ridicate în cazul în care s-ar prezenta toate la aceeași oră și ar aștepta o durată de timp ridicată strigarea cauzei acestora. Însă, stabilirea unui număr adecvat de cauze pe oră nu ar constitui un demers facil nu doar în cauzele vizând dreptul familiei, de vreme ce judecătorul nu poate cunoaște cu precizie cât timp vor dura dezbaterile doar într-un singur dosar sau câte persoane se vor prezenta efectiv la judecată.

Cu titlu de lege ferenda, nu ar fi lipsit de utilitate a se permite limitarea numărului de persoane care pot fi prezente în sala de judecată concomitent, prin indicarea unui anumit număr de metri pătrați care pot fi alocați fiecăruia, în baza unor studii realizate de specialiștii din domeniul medical care să prevadă o marjă de siguranță aptă să limiteze cât mai mult riscurile de infectare în pofida desfășurării activității de judecată.

Verificarea îndeplinirii obligației de port a echipamentelor de protecție individuală reclamă stabilirea unei astfel de sarcini de serviciu pentru organele poliției locale sau naționale de efectuare de controale inopinate în instanțe în urma cărora să se aplice cu fermitate și cu regularitate sancțiunile impuse de lege celor depistați că nu poartă sau le poartă în mod deficitar. Respectivele controale s-ar impune a fi realizate prin rotație, de către un număr cât mai ridicat de agenți de poliție astfel încât să devină în timp un puternic factor de descurajare al comportamentului neglijent în aplicarea măsurilor de protecție.

În facilitarea demersului de aerisire a instanțelor și de înlăturare a încărcăturii virale, nu ar fi lipsită de utilitate instalarea de purificatoare de aer cu filtre HEPA care să reducă riscurile inerente ședințelor de judecată de lungă durată. În condițiile în care timp de aproximativ 3 luni de zile nu s-au desfășurat decât ședințe de urgență în domeniul civil, reluarea acestora cu dosare care nu se judecă cu celeritate în mod cert va fi marcată de roluri încărcate. În concilierea celor două deziderate de asigurare a celerității actului de justiție și de reducere a riscului sanitar devine necesară utilizarea unui arsenal de mijloace care să protejeze pe justițiabili și pe personalul instanței.

În ceea ce privește chestiunea lăsării cauzelor la a doua strigare numai pentru intervalul orar prestabilit pentru grupul de cauze din care face parte și cauza respectivă, trebuie menționată situația în care soluționarea unuia dintre dosare se prelungește în afara perioadei de timp aferentă grupului de cauze respectiv, fără ca judecătorul să judece și cauza lăsată la a doua strigare. Strigarea acesteia după expirarea perioadei de timp poate îndreptăți părțile să reclame încălcarea respectivelor dispoziții, care nu prevăd însă vreo sancțiune în acest sens. Nu ar fi lipsită de utilitate modificarea textului prin prelungirea posibilității de strigare până la finalizarea cauzelor din intervalul următor sau înlăturarea în totalitate a dispoziției, de vreme ce art. 121 alin. (5) din R.O.I. nu ar fi oricum aplicabil extrem de des.

Dificultăți reale pot să derive din această înlăturare de la aplicare a prevederilor art. 121 alin. (5) din R.O.I. prin adoptarea normelor anterior menționate, în condițiile în care partea poate solicita strigarea cauzei nu la sfârșitul ședinței, ci numai la sfârșitul intervalului de dosare respectiv. Există riscul de a i se încălca dreptul la apărare părții care nu a mai putut să aștepte strigarea cauzei, dar care avusese reprezentarea că demersul se va realiza până la sfârșitul respectivului interval. În același timp, apare o nouă obligație în sarcina instanței: de strigare a dosarelor cu părți lipsă până la finalul respectivului interval și nu la finalul ședinței de judecată. Acest fapt este de natură să întârzie judecata dosarelor din intervalele următoare, în condițiile în care nici nu au fost avute în vedere sancțiuni de ordin procedural în caz de încălcare a acestei obligații sau remedii procedurale precum obligativitatea amânării judecății.

Nu în ultimul rând, cererile de amânare a cauzei întemeiate pe efectuarea concediilor de odihnă în perioada vacanței judecătorești ar atrage un alt treilea deziderat pentru instanțele de judecată pe lângă necesitatea soluționării cu celeritate a cauzelor care s-au acumulat pe durata stării de urgență și obligativitatea reducerii riscului de infectare a justițiabililor prin limitarea numărului de cauze din cadrul unei singure ședințe. Stabilirea și a acestuia nu ar părea oportună și ar tinde să îngrădească efortul judecătorului de a reduce încărcătura de dosare până la noul sezon rece când numărul de infectări ar ajunge să cunoască o creștere accentuată.

În ceea ce privește efectele crizei sanitare asupra obligațiilor care derivă din Codul de procedură civilă, este de preferat ca stabilirea termenului de judecată să se realizeze cu aceeași incidență ca și înainte de criza sanitară, respectiv imediat ce a expirat termenul de depunere a întâmpinării sau s-a depus întâmpinarea. Judecătorul urmează să stabilească termenul de judecată la prima ședință de judecată disponibilă. La termen, o soluție utilă ar consta și în limitarea numărului de persoane care pot fi prezente în sala de judecată la cele din cauza respectivă și din încă maxim două alte cauze astfel încât acesta să nu depășească mai mult de 10 persoane în total. În protejarea sănătății acestora, ar fi util a se instala dispozitive tehnice care să filtreze aerul din sala de judecată, care oricum trebuie cel puțin bine aerisită pe întreaga durată a ședinței.

S-ar impune a se considera drept un act de tulburare a ședinței de judecată și refuzul părții de a purta mască, căreia oricum nu ar trebui să i se permită accesul în incinta instanței fără aceasta. Odată aflată în sala de judecată, înlăturarea măștii sau purtarea acesteia doar pe gură ar trebui să fie expres stabilită legal drept un act de tulburare a bunei desfășurări a procedurilor în fața instanței, cu instituirea unui nou caz de amendare pe care îl poate reține președintele completului. Refuzul respectării în continuare a acestei dispoziții ar impune înlăturarea din sală a respectivului participant, cu urmarea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 217 C. pr. civ. constând în informarea acestuia despre actele esențiale derulate în absența sa.

O altă problemă deosebit de presantă ar viza situația prevăzută de dispozițiile art. 313 alin. (3) C. pr. civ. atunci când martorul deja citat cu mandat de aducere este infectat sau suspect de a fi infectat cu virusul Sars-Cov-2, după cum reiese din acte medicale sau alte mijloace de probă precum procesul verbal întocmit de către organele de poliție. În aceste situații, ar fi necesară amânarea din nou a judecății întrucât dispozițiile indicate anterior fac vorbire despre posibilitatea instanței de a proceda la judecată, nu și despre o obligație în acest sens. Astfel, s-ar asigura un echilibru între necesitățile de probatoriu ale reclamantului și interesul pârâtului de a se continua judecata, cu mențiunea că nu este exclusă oricum posibilitatea pentru cel dintâi de a solicita audierea martorului cu ocazia apelului, când s-ar putea rearanja situația de fapt ca urmare a administrării acestui mijloc de probă. Trebuie avut în vedere că și pentru pârât ar fi util să se analizeze probatoriul întreg și situația de fapt care rezultă din acesta în cadrul a două grade de jurisdicție, în condițiile în care acesta, la rândul său, ar putea solicita contraproba testimonială, de natură să infirme cele învederate de către martorul citat cu mandat de aducere. Astfel, criza sanitară pe care țara noastră o parcurge nu ar trebui să ducă la generarea pentru părțile litigante de impedimente la valorificarea drepturilor lor procesuale.

Cu privire la Legea nr. 136/2020, trebuie în primul rând analizată oportunitatea stabilirii judecătoriei drept prima instanță competentă să judece căile de atac ale unor acte administrative prin care s-a dispus asupra libertății persoanelor. Procedura instituită de dispozițiile textului legal anterior menționat ar reclama implicarea judecătorului specializat pe contencios administrativ din cadrul tribunalului care să se pronunțe asupra măsurilor.

Termenul de judecare a cererilor, inclusiv a celei de apel de numai 24 de ore este mult prea scurt pentru a se putea asigura respectarea tuturor celorlalte prevederi ale Codului de procedură civilă și a garanțiilor procesuale pentru toate părțile implicate.

Spre exemplu, soluționarea unor incidente procedurale, precum recuzarea judecătorului de către reclamant, ar necesita a fi soluționate cu precădere, prin raportare la faptul că nu se poate pronunța hotărârea judecătorească de către magistratul învestit cu soluționarea cererii până ce completul imediat următor nu a analizat cererea justițiabilului în acest sens. Trebuie avut în vedere că i se interzice expres de lege judecătorului recuzat să amâne pronunțarea.

De asemenea, nu se prevede același termen expres pentru soluționarea incidentului procedural de către instanța învestită cu cererea de recuzare, care trebuie doar să se pronunțe „de îndată”^[14].

În același timp, nu se prevede expres în textul legal că și cererea de recuzare este scutită de la plata taxei de timbru, fapt ce presupune stabilirea unui termen de judecată a cererii de recuzare mai lung pentru a se putea întoarce dovada de citare a justițiabilului cu mențiunea îndeplinirii acestei obligații premergătoare. Apelarea la un agent procedural din partea instanței pentru a i se învedera această împrejurare persoanei infectate sau suspecte a fi infectate ar presupune periclitarea sănătății celui din urmă, impunându-se o analiză de către legiuitor în a se determina care dintre valori este mai importantă.

Demersul de comunicare prin mijloace electronice a actelor de procedură nu asigură certitudinea că partea le-a și primit efectiv. Dacă aceasta a omis să indice corect adresa de email sau numărul de telefon la care poată fi contactată, singura cale de încunoștințare a sa necesită concursul agentului procedural, cu riscurile anterior menționate.

Totodată, comunicarea soluției pronunțată de către instanța de judecată către pârât, care trebuie să se asigure de îndată că i se va permite persoanei să părăsească locul internării, urmează a se realiza prin mijloace electronice prin raportare la prevederile alin. (10) din art. 17 din Legea nr. 136/2020. Această ipoteză pleacă de la premisa că există un angajat al pârâtului care urmărește poșta electronică în permanență și că se va proceda de îndată ce este primit respectivul mesaj la informarea conducătorului unității în vederea luării măsurilor premergătoare eliberării persoanei internate, inclusiv la ore târzii și în zile libere. Aceeași obligație corelativă de depunere a documentației care a stat la baza internării cu maximă operativitate revine pârâtului, fără a fi prevăzută vreo sancțiune pentru neîndeplinire care să aibă o înrâurire asupra soluției care urmează a fi luată de către judecător.

În altă ordine de idei, asigurarea unei apărări efective presupune un efort considerabil din partea apărătorului din oficiu, care este chemat să participe la o procedură ce trebuie să se deruleze în maximum 24 de ore. Eventuale apărări la întâmpinarea ce urmează a fi depusă de către pârât ar urma să se realizeze ad-hoc, la fel ca și analiza mijloacelor de probă depuse la dosar de către partea adversă, inclusiv de către judecător. Nu se poate solicita acordarea unui termen de judecată, iar timpul pentru formularea și motivarea unei eventuale căi de atac este la fel de scurt. Un contraargument ar consta în faptul că procedura de verificare a măsurilor preventive se desfășoară cu aceeași celeritate însă acesta nu poate fi primit întrucât perioada de timp în cadrul procedurii analizate este și mai restrânsă, mai ales pentru judecarea căii de atac, iar domeniul prezintă numeroase elemente de noutate apte să genereze dificultăți pentru practicieni. Există un risc real ca primele dintre persoanele față de care s-a luat măsura să întâmpine reale dificultăți în exercitarea drepturilor lor procesuale în mod adecvat.

Analizând conceptul de „termen optim” astfel cum a fost avut în vedere de către doctrină, nu se poate considera că soluția legislativă a limitării duratei procedurii la numai 24 de ore în încercarea de a asigura îndeplinirea acestui deziderat satisface și cerința calității în realizarea actului de justiție. Atunci când acesta este grăbit, există riscul să capete un caracter pur formal, incompatibil cu un control adecvat de către o instanță de judecată care nu a avut suficient timp să delibereze asupra oportunității admiterii acțiunii.

Audierea persoanei în exclusivitate prin mijloace electronice poate să comporte anumite dificultăți pentru judecător. Când persoana internată se află într-o stare fizică precară, demersul de intervievare de către magistrat se poate dovedi extrem de dificil. Chiar dacă nu se poate realiza până la capăt, în a se lămuri toate aspectele considerate relevante de către magistrat, nu se poate amâna judecata, judecătorul fiind obligat să soluționeze cauza în atare condiții în termenul fix de 24 de ore.

În ceea ce privește cerința publicității ședinței judecată în contextul crizei sanitare, nu există vreun text legal care să permită judecătorului să refuze accesul publicului în sala unde se desfășoară aceasta însă dezideratul protejării siguranței tuturor persoanelor prezente ar întemeia cel puțin limitarea numărului justițiabililor care au o cauză până la strigarea acesteia. Totodată, prin permiterea accesului cel puțin a celor a căror litigiu urmează a fi judecat care vor fi martori la judecata cauzei anterioare se poate considera că acest principiu este respectat de către magistrat.

Obligația de constatare a eventualelor abateri cu ocazia judecății subzistă și în perioada pandemiei, cu menținea că nu este necesară o atitudine mai aspră din partea judecătorului, ci numai o cantitate rezonabilă de fermitate, în vederea contracarării oricăror tendințe de tulburare a ședinței de către participanți, ocazionate inclusiv de nerespectarea obligației de purtare a măștii în mod adecvat care să acopere inclusiv nasul. Nu se poate pretinde în mod rezonabil justițiabilului să dezbată împrejurările relevante ale cauzei dacă simte că îi este periclitată siguranța de către participantul la proces care nu se conformează noilor obligații ocazionate de starea de alertă.

Opinia exprimată de către autorul Barbu anterior citat este pe deplin întemeiată în contextul existenței unor deficiențe reale ale noului text legal, alături de care poate fi menționată și situația persoanelor fără adăpost. Acestea pot întâmpina dificultăți reale în exercitarea drepturilor lor procesuale, fiind extrem de redusă posibilitatea formulării unor eventuale căi de atac la măsurile dispuse de către autorități în aplicarea Legii nr. 136/2020.

În ceea ce privește competența de soluționare a apelului reglementată de art. 17 alin. (7) din Legea nr. 136/2020, având în vedere că ar fi mai oportun ca și etapa fondului să revină în sarcina instanțelor superioare de contencios administrativ, cel puțin până la modificarea dispoziției, calea de atac ar trebui să revină în sarcina judecătorului specializat de contencios administrativ. Este pe deplin întemeiat argumentul că, întrucât parte în astfel de procese este o autoritate publică, iar actul atacat este unul administrativ, nu poate fi legal învestit să se pronunțe asupra legalității hotărârii instanței de fond decât judecătorul de contencios.

Trebuie să se întreprindă măsuri cu celeritate în vederea depunerii documentației care a stat la baza emiterii actului individual întrucât controlul exercitat de către instanță nu prezintă suficiente garanții de legalitate dacă se realizează fără aceasta. Simpla anulare a actului doar pentru că nu a fost depusă documentația nu poate constitui o măsură adecvată, dat fiind că sarcina probării nelegalității actului sau a procedurii în integralitate trebuie să revină petentului. Nu se poate argumenta în mod pertinent că prezumția de legalitate a procedurii administrative a fost răsturnată de către petent prin omisiunea de îndeplinire de către autoritatea publică a obligației de a pune la dispoziția instanței a actelor care au stat la baza luării măsurii restrictive de libertate.

Cu titlu de concluzii finale, nu ar fi lipsit de oportunitate a se stabili pentru viitor obligația pentru judecători de a cita toate părțile cu menționarea unei ore după care ar urma să fie strigată cauza lor, astfel încât și acestea să își poată planifica activitatea zilei respective mai facil.

Investirea în aparatură de afișare digitală a parcursului ședinței de judecată care să poată fi observat și de către justițiabilii aflați în afara instanței în locuri special amenajate astfel încât regulile de distanțare socială să fie respectate în mod facil ar fi aptă să protejeze sănătatea atât a acestora, cât și a personalului instanței de judecată și în același timp ar reduce perioada de timp în care ar mai staționa persoane în incinta acesteia. Aparatura de filtrare a aerului în toate anotimpurile cu filtre HEPA de înaltă performanță ar reduce la rândul său riscul sanitar și ar contribui în mod efectiv la crearea unui mediu de lucru mult mai sănătos pentru toate persoanele prezente.

Nu poate fi subliniată suficient de mult necesitatea efectuării unui control zilnic având ca obiect verificarea modului de respectare a normelor sanitare de către întreg personalul instanței precum și de persoanelor aflate în incinta acesteia. Această măsură ar constitui un factor mult mai descurajant al comportamentului antisocial al subiecților de drept decât simpla stabilire a unor limite ridicate de amendă, dar cu aplicarea doar în extrem de rare ocazii a acesteia.

Înlăturarea de la aplicare a prevederilor art. 121 alin. (5) din R.O.I. nu reprezintă o măsură utilă, fiind mult mai de folos spre exemplu pentru avocații care au programate mai multe dosare la intervale apropriate să solicite strigarea unuia dintre acestea la finalul ședinței astfel încât să își poată asigura prezența la ambele ședințe de judecată. Argumentele pentru participarea acestora la ambele ședințe sunt evidente, în condițiile în care judecătorul beneficiază de contribuția acestora în analizarea actelor dosarului și interpretării mijloacelor de probă prin raportare și la perspectiva lor, care de regulă este extrem de utilă.

Este necesar să se stabilească la nivel național o obligație expresă legală de limitare a numărului de persoane în sala de judecată prin raportare la numărului de metri pătrați din fiecare sală de judecată. Uneori, judecătorul care este foarte concentrat asupra judecății dintr-o anumită cauză poate omite să solicite părăsirea temporară a unor justițiabili. Determinarea de către personalul instanței a unei limite de persoane care pot fi prezente pentru fiecare sală de judecată, afișarea pe ușă a acesteia și instructajul făcut personalului din cadrul Jandarmeriei Române care se ocupă cu asigurarea securității spațiului de limitare automată a numărului participanților ar constitui măsuri extrem de benefice în actualul context sanitar.

În ceea ce privește Legea 136/2020, pe lângă înlăturarea dispozițiilor privind competența judecătorului de la judecătorie în favoarea celui de contencios administrativ din cadrul tribunalului pentru judecarea căilor de atac având ca obiect acte administrative prin care s-a dispus asupra libertății de mișcare a persoanelor în temeiul textului legal anterior menționat s-ar mai impune și alte măsuri urgente.

Extinderea termenului de judecare a cauzelor la cel puțin 48 de ore ar fi în măsură să permită obținerea documentației care a stat la baza emiterii ordinului individual de internare a petentului, judecarea unor incidente procedurale precum recuzarea sau abținerea judecătorului precum și asigurarea informării justițiabilului despre coordonatele procesului. Avocatului din oficiu i s-ar acorda în același timp mai mult răgaz pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite de către lege în sarcina sa, cu o creștere evidentă a calității apărării.

Astfel, reiese din prezentul studiu că anumite măsuri de ameliorare sunt necesare, atât de ordin legislativ, cât și administrativ astfel încât parcurgerea crizei sanitare de către instanțele de judecată să se deruleze cât mai oportun.

Bibliografie

1. Hotărârea C.S.M. nr. 734 din data de 12.05.2020 privind măsuri privind desfășurarea activității administrativ-judiciare în instanțele judecătorești începând cu data de 15 mai 2020

2. Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015

3. Codul de Procedură Civilă din 1 iulie 2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 247 din 10 aprilie 2015

4. Lege nr. 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 18 iulie 2020

5. Boroi, Gabriel, Noul Cod de Procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I. Art. 1-526, Ed. Hamangiu, București, 2013

6. Leș, Ioan, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2007

7. Barbu, Ruxandra, CARANTINĂ vs. IZOLARE. Unele aspecte de neconstituționalitate, iordachescu-law.ro, text accesat la 13.09.2020 la https://www.iordachescu-law.ro/index.php/2020/08/25/carantina-vs-izolare-unele-aspecte-de-neconstitutionalitate/

8. Gadi L.I., Cristea B., Competența materială procesuală de soluționare a apelului reglementat de art. 17 din Legea nr. 136/2020, vizând carantina persoanei și prelungirea izolării, juridice.ro, text accesat la 13.09.2020 la https://www.juridice.ro/691907/competenta-materiala-procesuala-de-solutionare-a-apelului-reglementat-de-art-17-din-legea-nr-136-2020-vizand-carantina-persoanei-si-prelungirea-izolarii.html

9. Puiu A.M., Tot despre competența materială procesuală de soluționare a apelului reglementat de art. 17 din Legea nr. 136/2020, vizând carantina persoanei și prelungirea izolării, juridice.ro, text accesat la 13.09.2020 la https://www.juridice.ro/691998/tot-despre-competenta-materiala-procesuala-de-solutionare-a-apelului-reglementat-de-art-17-din-legea-nr-136-2020-vizand-carantina-persoanei-si-prelungirea-izolarii.html

10. Florescu, C.M., Note la Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic: procedura de judecată și efectele hotărârii judecătorești cu privire la actele administrative având ca obiect carantina persoanelor și izolarea, text accesat la 21.09.2020 la https://www.universuljuridic.ro/note-la-legea-nr-136-2020-privind-instituirea-unor-masuri-in-domeniul-sanatatii-publice-in-situatii-de-risc-epidemiologic-si-biologic-procedura-de-judecata-si-efectele-hotararii-judecatoresti-cu-pri/