Cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive. Apel respins ca inadmisibil (NCPC, Constituția României, L. nr. 304/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 806/2020

NCPC: art. 97, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a), art. 190, art. 234, art. 235, art. 453, art. 457 alin. (1), art. 508 alin. (4), art. 634 alin. (1) pct. 4; Constituția României: art. 129; L. nr. 304/2004: art. 21

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac intitulate „apel”, Înalta Curte constată următoarele:

a) Cu privire la calea de atac declarată împotriva deciziei civile nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Prin decizia civilă nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 413/A din 10 iunie 2019 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2018, în litigiul având ca obiect anulare proces-verbal al Adunării Generale a Composesoratului Voievozi din 30 aprilie 2017, hotărârea instanței care a soluționat calea extraordinară de atac fiind definitivă.

Calea de atac intitulată „apel” este declarată împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare – cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Astfel, coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 și pct. 5 C. proc. civ., cu dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., cum hotărârea ce a făcut obiectul contestației în anulare este definitivă, reiese că și decizia nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în soluționarea contestației în anulare este definitivă.

b) Cu privire la calea de atac formulată împotriva încheierii din 2 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă:

Potrivit art. 234 C. proc. civ., dispozițiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum și orice alte dispoziții referitoare la hotărârile prin care instanța se dezînvestește de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător și încheierilor. (2) În cazul în care încheierile pronunțate de instanță pe parcursul judecății sunt supuse apelului sau, după caz, recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanței superioare în copie certificată de grefa instanței a cărei încheiere se atacă.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 235 C. proc. civ., instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, toate încheierile care preced hotărârea și care au ca scop pregătirea soluționării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre aceste încheieri pot conține dispoziții pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanța sau, dimpotrivă, pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța (încheieri interlocutorii), în sensul că instanța nu mai poate reveni asupra celor hotărâte.

În speță, recurentul-contestator supune căii de atac o încheiere prin care instanța a amânat pronunțarea asupra contestației în anulare, întocmind în acest sens o încheiere premergătoare cu caracter preparatoriu.

Textele legale anterior redate instituie condiții speciale cu privire la calea de atac ce se poate declara împotriva unei încheieri, în funcție de caracterul preparatoriu sau interlocutoriu al acesteia.

Prin încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu instanța de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării și soluționării cauzei, fără a anticipa soluția, nefiind rezolvate aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei. De aceea, acest tip de încheiere face corp comun cu hotărârea ce se pronunță în cauză, putând fi atacată odată cu aceasta, fiind susceptibilă de aceeași cale de atac ce poate fi exercitată împotriva acestei hotărâri, în măsura în care respectiva hotărâre are deschisă vreo cale de atac.

În speță, prin încheierea din 2 octombrie 2019 Curtea de Apel Oradea a amânat pronunțarea asupra contestației în anulare.

Or, făcând aplicarea prevederilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății, se constată că nici împotriva încheierii prin care s-a dispus amânarea pronunțării cu privire la contestația în anulare, părțile nu au deschisă calea de atac, acest tip de încheiere făcând corp comun cu hotărârea ce se pronunță în cauză, putând fi atacată odată cu aceasta, fiind susceptibilă de aceeași cale de atac ce poate fi exercitată împotriva acestei hotărâri.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În cuprinsul punctului de vedere la raport depus la 3 februarie 2020 recurentul-contestator a precizat că a înțeles să promoveze apel, iar nu recurs – astfel cum a fost înregistrată calea de atac pe rolul instanței supreme.

Se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă „1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept: 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa”.

Acest text legal trebuie însă coroborat cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede că „secția I civilă, secția a II a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel”.

În reglementarea C. proc. civ. și potrivit Legii nr. 304/2004 anterior menționate, Înaltei Curți nu i-au fost atribuite competențe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează expres o astfel de posibilitate.

Pe de altă parte, chiar dacă contestatorul ar fi precizat că a înțeles să declare recurs împotriva hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel Oradea, acesta ar fi fost de asemenea inadmisibil, întrucât, conform argumentelor deja expuse, hotărârea pronunțată în soluționarea contestației în anulare este definitivă.

Dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, cum împotriva încheierii din 2 octombrie 2019 și a deciziei civile nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, contestatorul A. a formulat calea de atac intitulată „apel”, Înalta Curte, în raport de dispozițiile legale menționate, urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată.

Cu privire la solicitarea de sancționare a recurentului cu amendă judiciară, formulată de intimatul Composesoratul Voievozi, se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., invocate de intimat drept temei al cererii sale, dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului capitol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel: (…) 1.cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON: a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice.

De asemenea, art. 190 C. proc. civ. prevede că abaterea săvârșită, amenda și despăgubirea se stabilesc de către instanța în fața căreia s-a săvârșit fapta sau, după caz, de către președintele instanței de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credință, amenda și despăgubirea pot fi stabilite fie de instanța în fața căreia cererea a fost formulată, fie de către instanța care a soluționat-o, atunci când acestea sunt diferite.

Prevederile legale anterior redate oferă posibilitatea instanței în fața căreia se judecă o anumită cauză de a sancționa faptele evidențiate în textul de lege, temeinicia aplicării amenzii judiciare fiind lăsată de legiuitor în aprecierea exclusivă a instanței de judecată.

Cum amenda judiciară este o sancțiune bănească ce se aplică de către instanța de judecată persoanei care a săvârșit anumite fapte în legătură cu procesul, iar nu o sancțiune susceptibilă de aplicare ori de câte ori partea adversă apreciază că a fost exercitată o cale de atac vădit netemeinică, Înalta Curte urmează a respinge cererea formulată de intimatul Composesoratul Voievozi de sancționare a contestatorului cu amendă judiciară.

În concordanță cu considerentele anterior prezentate, având în vedere soluția de respingere ca inadmisibilă a căii de atac, față de dispozițiile art. 453 C. proc. civ., instanța va obliga pe contestatorul A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul Composesoratul Voievozi.

Sursa informației: www.scj.ro.