Cadru procesual activ format din mai mulţi reclamanţi. Stabilirea competenței instanței în raport cu domiciliul reclamanților (NCPC, L. nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 4968/2020

L. nr. 554/2004: art. 10; NCPC: art. 112, art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și (4)

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

„Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului”.

Așadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispozițiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situație reținută în mod corect de ambele instanțe aflate în conflict.

Însă, prezenta cauză prezintă un element specific și anume un cadru procesual activ format din mai mulți reclamanți, care, astfel cum rezultă din actele dosarului, au domiciliile situate în raza teritorială a ambelor instanțe implicate în conflictul negativ de competență. Mai exact, din cei 24 de reclamanți, 6 au domiciliul situat în județul Timiș, 12 au domiciliul situat în județul Mehedinți, restul reclamanților având domiciliile situate în alte județe.

Înalta Curte reține că dispozițiile Legii speciale nr. 554/2004 nu reglementează competența instanței în situația formulării cererii de chemare în judecată de mai mulți reclamanți, cu domicilii aflate în circumscripția mai multor tribunale, fiind necesar a se face aplicarea dispozițiilor din legea generală, respectiv C. proc. civ.

Pe de altă parte, se constată că nici C. proc. civ. nu reglementează o astfel de ipoteză, prevederile art. 112 din acest act normativ vizând doar competența teritorială alternativă în cazul formulării cererii împotriva mai multor pârâți, întrucât competența instanțelor de judecată în sistemul C. proc. civ. este reglementată de legiuitor în raport de domiciliul/sediul pârâtului și nu de cel al reclamantului, ca în contenciosul administrativ.

Înalta Curte consideră că, într-o astfel de situație, având în vedere că instanța inițial învestită nu a procedat la disjungerea cererii, în regulatorul de competență se aplică, prin analogie, dispozițiile procedurale referitoare la competența teritorială alternativă a instanței în cazul existenței mai multor pârâți, întrucât raționamentul care a stat la baza edictării prevederilor art. 112 C. proc. civ. este același și în cazul în care competența instanței este stabilită în raport cu domiciliul reclamanților. Atât timp cât, în cazul coparticipării procesuale pasive, este competentă instanța de la domiciliul oricăruia dintre pârâți, aceeași regulă trebuie aplicată și în cazul coparticipării procesuale active în contenciosul administrativ.

Prin urmare, întrucât cadrul procesual activ cuprinde reclamanți cu domicilii situate în raza teritorială a ambelor instanțe implicate în conflictul de competență, iar în cauză nu s-a luat măsura disjungerii pricinii, atât Tribunalul Timiș, cât și Tribunalul Mehedinți sunt instanțe deopotrivă competente, din punct de vedere teritorial, să soluționeze prezenta cauză.

În acest caz, Înalta Curte apreciază că are prioritate instanța sesizată în urma măsurii dispuse de Tribunalul Ilfov, care, având a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente teritorial, a declinat competența de soluționare a cauzei către instanța aflată în raza teritorială a județului Timiș, respectiv către Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, în circumscripția căruia locuiesc 6 dintre reclamanți, pentru ceilalți reclamanți operând prorogarea de competență, ca urmare a coparticipării procesuale active și în contextul nedispunerii măsurii disjungerii cauzei față de aceștia.

Înalta Curte consideră a fi neîntemeiat argumentul în baza căruia Tribunalul Timiș a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, bazat pe numărul majoritar al reclamanților care domiciliază în județul Mehedinți, deoarece această împrejurare, deși reală, nu reprezintă un criteriu juridic de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, relevanță având criteriul tribunalului mai întâi sesizat, din cele două tribunale deopotrivă competente teritorial.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.