Bancrută frauduloasă. Încălcarea atribuțiilor de către administrator. Recurs în casație (NCP; NCPP; Legea nr. 31/1990)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 20/RC/2017

NCP: art. 241 alin. (1), CP: art. 41 alin. (2); NCPP:  art. 16 alin. (1) lit. f), art. 275, art. 396 alin. (6), art. 438 alin. (1) pct. 7; Legea nr. 31/1990: art. 149, art. 275 alin. (1) pct. 1, art. 144³

Dispozițiile art. 241 alin. (1) C. pen. în vigoare nu au adus modificări sub aspectul conținutului, infracțiunii de bancrută frauduloasă, în raport de dispozițiile legii speciale menționate, însă realizează o mai bună sistematizare a textului, prin introducerea în partea introductivă a cerinței comune privind săvârșirea faptei „în frauda creditorilor”.

Conform art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990: „Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul care: încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispozițiile art. 149”.

Art. 149 prevede interdicții cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor administratorului și anume: „administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau pe auditorii financiari și să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la această operațiune”.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în perioada decembrie 2006 – ianuarie 2007, respectiv iulie 2008-septembrie 2009, în calitate de director general, acționar și administrator la SC B. SA Suceava a desfășurat operațiuni comerciale cu SC C. SRL Suceava fără a înștiința Consiliul de Administrație și cenzorii, conform dispozițiilor art. 144³ din Legea nr. 31/1990, că avea interese contrare intereselor societății precum și faptul că în aceste raporturi comerciale era interesat și fiul său H., care avea calitatea de asociat la SC C. SRL Suceava. Astfel, a fost achiziționată de către SC C. SA de la SC B. SA Suceava prin intermediar Secția de îmbuteliere Oxigen, precum și Secția Prelucrări Ușoare – Hală Sculărie. În perioada 20 iulie 2008-23 septembrie 2009 în calitate de director general și președinte al Consiliului de Administrație al SC B. SA, a semnat contracte de închiriere a unor bunuri mobile și imobile aparținând proprietarului SC B. SA Suceava cu nr. 4229 din 20 iulie 2007, 6500 din 31 noiembrie 2007, 267 din 21 ianuarie 2008, 1485 din 21 martie 2008 și 3078 din 23 septembrie 2008, precum și facturi fiscale din partea chiriașului SC C. SRL Suceava. Conform acestor contracte de închiriere firma SC B. SA Suceava avea de încasat suma totală de 1.337.054 lei din care a încasat efectiv cu numerar sau OP suma de 82.530 lei, diferența fiind compensată (ordine de compensare și note de compensare dintre care unele semnate doar de către inculpatul A. pentru ambele firme), întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Prin decizia pronunțată de instanța de apel s-a dispus încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii, prevăzute de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Înalta Curte reține că prin criticile formulate de inculpatul A. cu privire la lipsa elementelor de tipicitate a infracțiunilor de care a fost condamnat, se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele de fond și de apel, încercând să dovedească faptul că acesta nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

Or, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt aplicabile numai în acele situații în care fapta concretă pentru care a fost condamnat un inculpat nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Mai mult, așa cum se poate observa, recurentul inculpat A., în apărare, a făcut referire la probele administrate în cauză, în sensul că soluția de condamnare pronunțată de curtea de apel nu este susținută în raport de probatoriul administrat sau că faptele reținute nu se suprapun normei de incriminare, ceea ce constituie veritabile critici în cadrul soluționării cauzei în fond și în căile de atac devolutive integral, critici care în mod evident nu constituie motive de casație.

Întrucât prin motivele de recurs în casație nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, pe baza materialului probator administrat, acestea elemente de fapt nu pot fi cenzurate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu al recurentului – inculpat A., în cuantum de 260 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.